Ce păcat că nu a existat o tradiţie în păstrarea amintirilor despre moşii şi strămoșii mei şi, foarte puţin ştiu despre rudele aflate în viaţă, căci sunt împrăștiate prin lume şi cu greu pot fi găsite. Numai amintirile personale îmi mai aduc unele imagini ale celor care fac parte din acelaşi arbore cu viaţa mea. Este absolut necesar să ne cunoaștem arborele vieţii, căci în el am primit seva de educație, gena de sănătate spirituală, experiența luptei cu greutățile, etc.   Ochii bunicului Gheorghe Iordache, parcă privesc azi prin ochii mei. Cântecele de slavă către Dumnezeu, ale tăticului meu, răsună ca nişte ecouri vrăjite în urechile mele şi în stările mele sufletești şi se prefac în poezii şi rugăciuni. De mămica ce să mai vorbesc, o simt ca pe o esență a vieţii mele, ca pe un poem de slavă închinat naturii umane, ca prinsă într-o icoană din care mă priveşte cu un zâmbet matern, care mă pătrunde, căci emană o dragoste nemărginită. Rudele mele contemporane, cu cât se scurge timpul, le văd tot mai în ceaţă, căci se tot îndepărtează mânate de valurile vieţii. Mi se creează impresia că s-au rupt de arborele comun şi s-au plantat în alte sfere de cunoaștere, pe unde au găsit habitat prielnic de a-şi crea hibrizi adaptați timpurilor actuale, rupți de spiritualitatea străbunilor lor şi cu o altă percepție despre dragoste.
Voi încerca să pictez, prin câteva cuvinte, portretele celor care fac parte din acelaşi arbore, existențial, cu mine şi de care mă simt foarte strâns legat sufletește, pornind de la seva de viaţă ce am primit-o şi până la gena de suflet, pe care, este posibil să o fi transmis-o urmașilor mei...

Apasați aici pentru a deschide cartea

Un vechi proverb chinezesc spune că un bărbat, în trecerea lui prin această lume, trebuie să lase în urma sa 3 realizări: cel puțin un băiat, un pom sădit și o carte.

Mergând pe firul proverbului, ca să ai "un băiat", trebuie mai întâi să ai un partener în viață, o soție cu care să trăiești și să împărtășești aceleași valori și principii. Autorul lucrării de față, "Viața mea ca o fantomă", ing. Mircea Iordache, a fost binecuvântat cu o soție cum alta nu-i pe pământ, distinsa dna prof. Rodica, care i-a adus pe lume nu "un băiat", ci doi..., doi "fii ca brazii", Dan și Andu, care la rândul lor i-au oferit tatălui Mircea 3 nepoți: Sabin, Toma și Luca. Numai cine nu este bunic nu gustă din plin bucuria de a avea nepoți.

Cât privește "săditul unui pom", ing. Mircea Iordache, de-alungul celor opt decade, a tot sădit la propriu zeci de pomi în tot periplul său pământesc, viețuind în varii cătune și cetăți, începând cu Tisăul Buzăului, unde a văzut lumina zile la 5 februarie 1939, până în Dragomirna Sucevei, unde are un paradis al său, o bojdeucă în mijlocul naturii cu zeci de pomi și arbuști ... însă, mai presus de toate, figurativ vorbind, a sădit "sute de pomi, după chipul lui Dumnezeu", ca profesor, inspector școlar, instructor tehnic, etc. În legătură cu realizarea celei de a treia datorie, ce s-ar putea spune, și cu ce să începem?