Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Japanise	Armenian

FAMILIA

G.- PREOCUPĂRI PENTRU DEZVOLTAREA COPIILOR

Vedeți dragi copii, cu câtă dragoste și mândrie vă țineam pe amândoi în brațe! V-aș ruga, ca atunci când va trebui să mă țineți și voi (vorbind, metaforic), să aveți indulgență cu tarele bătrâneții mele.

Grija mare a noastră a fost ca Dan și Andu să nu rămână cu statura mică, ca noi, părinții lor, drept care, mai ales prin grija Rodicăi au fost dopați cu mâncare, cu vitamine și cu mult soare. An de an am mers la mare, câte 12-14 zile și am mers des la iarbă verde și la soare.
Serviciul pe care-l aveam, până în anul 1974, la Uzina de Piese de Schimb, din Suceava, mă solicita foarte mult, uneori ajungând la peste 36 ore în fabrică, ceea ce a nemulțumit-o mult pe Rodica și după o întârziere din acelea mi s-a plâns că-i vine să se arunce pe fereastră. Eu aș fi dorit să fiu mai aproape de familie, dar aveam un caracter „ticălos”, că mă simțeam băgat la mijloc și aveam impresia că dacă nu sunt la fabrică, mai ales după ce am devenit șef de secție, se putea întâmpla ceva rău, astfel că lăsam familia pe planul doi.

„Menținerea unei familii fericite necesită multe, atât din partea părinţilor, cât şi din partea copiilor. Fiecare membru al familiei trebuie să devină, într-un fel special, servitorul celorlalţi.” – Papa Ioan Paul al II-lea

		În mod deosebit, Rodica, a fost mereu atentă la dezvoltarea fizică a copiilor, prin doparea lor cu vitamine (A, D, C,…), combinate cu multe ședințe de expunere la soare. An de an copiii noștri au mers la mare, de cele mai multe ori împreună cu noi, dar și în tabere,  sau au mers singuri când au crescut mai mari. Doamne, cât de mult am putut să sufăr, câtă umilință am suferit, cu fundul în două luntre, simțindu-mă inconfortabil în ambele! Până prin 1977, dormeam cu Rodica în pat, dar am început să cam sforăi și Rodica mă trezea cu câte un ghiont, până într-o noapte când mi-am luat perna și m-am mutat în altă cameră. A doua zi o văd supărată și plânsă pe Rodica și-mi reproșează: „Maică-mea mi-a spus că bărbatul trebuie să-i încălzească spatele femeii lui!” Am zâmbit trist, de naivitatea ei, și până la urmă s-a simțit tare bine să doarmă singură, încât nu mai suportă să doarmă cu atașament. După nașterea lui Andu, am demisionat de la Uzina de Piese de Schimb și m-am mutat în învățământ. M-am simțit foarte ușurat și puteam să mă implic mai mult în viața de familie, dar din ce în ce mai mult m-au prins sarcinile de serviciu, mai ales că din toamna acelui an, 1974, am fost numit director adjunct al grupului școlar. Multă oboseală și stres am acumulat din grija copiilor și din grijile de serviciu, care, în timp m-au deteriorat fizic, dar nimic nu e mai plăcut decât momentele în care copiii, atât prin prezența lor, cât și prin unele rezultate ale dezvoltării lor, aduc o măreție sufletească, încununarea eforturilor de a-i forma ca oameni.

„Copiilor trebuie să le lăsăm o frumoasă moștenire de conștiință mai degrabă decât de aur.” – Platon
„A nu-și iubi părinții înseamnă rea-voință; a-i uita sau chiar a se rușina de ei este o nebunie.” – Seneca

CÂTEVA IMAGINI DE LA MARE

	Doamna Jelezneac, cu copiii ei, Eu cu Rodica și cu Andu
	Mama, cu Dănuț și cu Andu

„Ce drăgălași ați fost dragii mei copii și la rândul vostru aveți copii drăgălași! Din dorința de a fi perfecți am mai greșit față de voi, iar azi ne reproșăm că și voi greșiți în educația copiilor voștri, din slăbiciunea de a-i vedea fericiți în prezent, neglijând fericirea viitoare a lor.” Tata

EVENIMENTELE MAI DEOSEBITE

Asigurarea unei bone de îngrijire a copiilor

Având în vedere că și eu și Rodica eram foarte prinși cu problemele de serviciu, am fost nevoiți să căutăm bonă pentru îngrijirea copiilor.

a.- Prima bonă, Steriana, de vreo 55 de ani, o femeie analfabetă, grăsulie și șchioapă. Era de prin sătucul Dănceni, aparținând de Podu Turcului șine-a fost recomandată de mama soacră. Cred că a fost o alegere reușită, că era cinstită și harnică. Avea unele îndeletniciri de împletire a pulovărelor, mănușilor și căciulițelor și ne-a făcut multe lucruri pentru familia noastră. A lucrat la noi în două perioade, cu aproximație: iulie 1970 – septembrie 1973; iunie 1974 – septembrie 1976. Scotea copiii la aer, dar când Dan nu prea mai putea fi strunit, Steriana îl cam altoia cu cârja în care se sprijinea. În perioada cât a lucrat la noi, a făcut și o apendicită și a fost operată la Suceava. Pe mine mă simpatiza mult și încerca să-mi dovedească prin pulovărul împletit, prin ciorapii spălați și îi citeam pe față bucuria că-i dau atenție. Am suferit pentru renunțarea la ea, gândindu-mă că nu prea are unde locui în sătucul ei, dar am mers într-o  vară la Podu Turcului și am revăzut-o că era bine și mulțumită că locuia la sora ei.

b.- Bona superstițioasă. După 1973, cam pentru vreo 2 luni am avut o bonă de prin Stulpicani, analfabetă, superstițioasă și care nu prea obișnuia să mănânce. Nu mânca icre, crezând că face pești în burtă. Era înaltă, îmbrăcată în negru și nu prea știa cum să se poarte cu un copil, fiind irascibilă și cu o tendință de ură a lui Dan. Și-a dat seama că nu poate să-l strunească și ne-a părăsit.

c.- Bona simandicoasă, visătoare de cocoși albi.  Spunea că a fost căsătorită cu un colonel, care a murit. Nu țin minte cum o chema, dar îmi amintesc de metehnele ei. În perioada cât a stat la noi, îi plăcea să facă mâncăruri foarte grase și era hrănace. În perioada aceea Dan mergea la grădiniță și bona, dimineața, rămânea acasă, liberă, dar ea mergea prin piață și îi plăcea să intre în vorbă cu bărbați. Deși avea aproape 60 de ani visa cocoșul alb, care putea să o cucerească. Într-o zi mi-a povestit că noaptea a visat un cocoș alb și că asta îi prevestește că-și va găsi alesul inimii. În toamna anului 1973, prin octombrie, am mers și eu și soția, fiecare cu întreprinderea lui,  la târgul industrial de la București. La întoarcere, pe 1 nov., venind noaptea, l-am găsit pe tăticu venit în vizită la noi. Mare mi-a fost surpriza, neplăcută să constat că tăticu se culcase în dormitorul copilului, cu o pătură pe dânsul, în timp ce „doamna”, se culcase în patul nostru în sufragerie, învelită cu plapuma noastră. Am fost foarte nervos de situația aceea, de nesimțirea bonei. Tăticu mi-a povestit că, deschizând ușa la sufragerie, să o întrebe de ceva, bona și-a tras plapuma pe față, așa cum fac unele târfe care se prefac emotive, în speranța că, cocoșul alb  o va aranja. Ne-am supărat foarte tare pe pretențiile de mare doamnă ale bonei și am expediat-o să domnească acasă la ea. Nu mai spun că după plecarea ei, vrând să scuturăm salteaua din pătuțul lui Dan am descoperit multe, multe ploșnițe și ouăle lor, încât a trebuit să dezinfectăm toată casa.

Vacanțele la mare, cu copiii:

Prin grija soției, Rodica, începând de la 3 anișori a existat o preocupare pentru sănătatea lui Dan și o bună creștere. În timpul anului i se administra vitaminele A și D2, iar vara era expus cât de mult la soare. La acei anișori ai lui Dan, Rodica l-a dus pentru prima dată la mare, pentru 12 zile. Eu nu am putut merge atunci întrucât nu mi s-a acordat concediu de la fabrică.
Andu, când a împlinit 3 anișori, a fost dus și el la mare, împreună cu Dan. De atunci am mers în fiecare an, cu amândoi copiii la mare, iar de prin 1981, câțiva ani la rând am mers cu mașina. Au mai mers la mare și cu școala, și apoi singuri, fiecare după atracția lui. Așa s-a făcut că amândoi băieții noștri au crescut mari, frumoși, bine legați, cu înălțimi pe care nu mi le imaginam având în vedere taliile noastre ale părinților lor. Încă din adolescența lor am început să privim tot mai în sus spre chipurile lor, că au ajuns, până la urmă la înălțimi apreciabile: Dan, înalt de 1,88 m și Andu de 1,85 m. Așa se face că cine ne vede împreună nu le vine să creadă că sunt copiii noștri.

Bucuriile în educația copiilor

Evoluțiile la grădiniță și la școală: