Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Japanise	Armenian

VIATA DE PENSIONAR

D.- CÂTEVA DIN CĂRȚILE MELE

DÂMBROCA – CURCUBEU PESTE TIMP – REPERE MONOGRAFICE

În primăvara anului 2011, am reușit să dau de urma fostului consătean Constantin Alecse, care se află la Los Angeles, în calitate de Preot Protopop de California. Amândoi am fost entuziasmați de regă- sire. Părintele Protopop mi-a găsit blogul, în care inserasem unele eseuri poetice și m-a asigurat de tot sprijinul Prea cucerniciei Sale, cu amintiri și cu dolari. Eu mă gândisem la o carte monografică, așa doar din amintiri, dar am fost stimulat să mă documentez și în mare măsură a ieșit ceva demn de laude.

CUVÂNT ÎNAINTE

DÂMBROCA - file de poveste

Radu VOINESCU

		„Un sat la marginea Bărăganului, asta suntem noi, Dâmbroca. Dacă ieşi la marginea satului, înspre Stănceşti, adică spre nord-vest, vezi dealurile Curburii, albăstrii, vara translucide din cauza Apei Morţilor ce plutește înșelător peste ogoarele încinse. Spre nord-est şi spre est nu se vede decât câmpia, cu furca vreunei fântâni pictată pe cerul albastru, pierdută în depărtare. Spre sud-est, spre Borduşani, iarăşi câmpie plată şi, în zare, marginea ca un fir a satelor Săgeata şi Găvăneşti         Asta dacă te urci pe movila de la marginea satului, dintre noi şi Borduşani. Cândva, movila era destul de înaltă. Uneori, când eram copii, ne imaginam că acolo trebuie să fie îngropată o comoară. Pe urmă, mai citind câte ceva, m-am gândit că ar putea fi mormântul unui şef al unuia dintre popoarele stepelor care au trecut pe la noi, ocolind Carpaţii. Movila, astăzi, e aproape nivelată de trecerea peste ea, an de an, a tractoarelor cu pluguri, în goana agriculturii intensive În realitate, trebuie să fi fost ori un punct de pe care în Evul Mediu se făceau semnale cu foc şi fum, pentru a vesti invadatorii, pentru că, privind de pe ea, dincolo de apa Buzăului, spre dreapta, se vede, pe lângă Pădurea Săgeata, un zăvoi minunat şi răcoros vara, o altă ridicătură asemenea cu ea, iar către Săgeata, întorcându-ne privirea înapoi, spre jumătate stânga, o alta, fie doar un punct de triangulație, aparţinând epocii moderne, când topografii au început să traseze pe hărți teritoriul României.

Dacă ieşi la albia râului (suntem pe malul stâng), spre sud, vezi, de pe malul înalt al unui sinclinal care a ferit mereu satul nostru de dezastrele inundațiilor, siluetele clădirilor mai înalte ale Buzăului, la dreapta, şi, mai departe, în zilele cu aer clar, culmea Istriței, malul la fel de înalt al Tăbărăștilor, drept în faţă, şi, un pic la stânga, silozul, şi el înalt, de la Cilibia. Şi bineînțeles, minunata vale a râului, care aici, înainte de construirea barajului de la Siriu şi de diminuarea drastică a debitului apelor, făcea cândva patru braţe, unul mai potrivit pentru scăldat decât altul. O vale cu nisip atât de fin cum nu am văzut nicăieri pe unde am umblat, cu tufe de răchită frumos mirositoare, în care zumzăiau toată vara albinele şi bondarii, cu insule nisipoase invadate de alior, cunoscut şi ca laptele-cucului sau laptele-câinelui. Până la începutul anilor ’70, când industrializarea accelerată şi făcută fără precauții de ordin ecologic a oraşului Buzău, dar mai ales apariţia unui combinat de creştere a porcilor la Scurteşti, mai în aval, așadar, care se întreceau în deversarea noxelor în râu, apa Buzăului era limpede, cu excepția perioadelor în care ploua rău la munte şi când venea tulbure şi vijelioasă, atât de limpede încât vedeai mrenele şi clenii înotând ca nişte năluci calme, ba uneori, când te biruia setea, puteai să iei apă în căușul palmelor şi să bei fără teama că vei păți ceva.
Pe câmp era mai plictisitor, culturi cât vedeai cu ochii, din loc în loc câte un nuc sau câte un răzor de unde dropiile dispăruseră de mult, dar în care, până pe la jumătatea anilor ’60 ai secolului care trecu, mai dădeai peste câte un cuib de potârniche sau de prepeliță ori din care țâșnea câte un iepure dolofan. Şi fântânile, săpate de gospodari cu mai multă dare de mână, dorind să le rămână numele pomenit, nu doar să ajute oamenii care lucrau în arșiță să aibă apă proaspătă, rece şi întremătoare în timpul verii. Bună socoteală: fântânile au fost neprețuite, iar numele au rămas: „Puţul lui Cosoroabă”, „Puţul lui Neculai Tănase”!...
Ei, a avut şi Dâmbroca, aşa cum e ea plasată, la câmpie, o perioadă idilică, un timp când multe grădini din vatra satului, străjuite de salcâmi înalţi, cu miros de miere, pe când înfloreau, în mai, erau pline de meri, pruni, peri, zarzări, corcoduși, gutui, cireși şi vișini, când casele aveau prispă umbrită de bolți de viţă-de-vie, când, în fine, ca să parafrazez o vorbă a unui mare scriitor român, timpul începuse să devină mai îngăduitor cu oamenii.
Satul nostru nu are o istorie îndelungată. Abia numărăm vreo sută şi treizeci de ani de când, venind mai ales dinspre munte şi dinspre dealurile prea puţin rodnice ale Curburii, oamenii s-au aşezat aici. Aparent, nu suntem decât un punct insignifiant de pe harta lumii. Şi totuşi, satul acesta cu uliţe trasate drept, într-un caroiaj perfect, asemenea unuia dintre cele mai vestite orașe de pe Terra, mă refer – țineți-vă bine! – la New-York, a jucat şi el micul lui rol în marea istorie a ultimului veac. Sătenii noştri au trimis grâne şi porumb către marile silozuri ale României, au participat cu truda şi sudoarea lor la împlinirea cotelor de cereale şi de alte produse agricole menite să acopere nevoile fronturilor, apoi spoliatoarea datorie de război faţă de URSS. Au dat economiei româneşti zeci şi sute de mii de tone de sfeclă de zahăr, de rapiță, de floarea soarelui, de tutun şi aşa mai departe. Legumicultori pricepuți, de pe pământul lor au plecat roșiile, vinetele, ardeii, ceapa, cartofii de cea mai bună calitate către diferite pieţe din lume sau către altele, mai apropiate, cea a Brașovului, a Bucureștiului şi tot aşa.
Nu avem o istorie îndelungată, e adevărat, însă flăcăii noştri au luat parte la toate războaiele din ultima sută de ani. La Războiul Balcanic, la Primul Război Mondial, pe urmă la cel de-al doilea. Au luptat cu vitejie, iar numele lor sunt şi azi o mândrie pentru noi. Unii s-au întors, alţii au în curtea bisericii câte un cenotaf sau doar un nume şi câte o fotografie în ceramică pe crucile din cimitir, de la mormintele familiei. Când participam, în copilărie, la slujba de la biserică, îmi amintesc cum, la anumite sărbători, strașnicul şi vrednicul nostru preot, popa Emil, părintele Emil Stanciu, care a păstorit obștea vreme de mai bine de trei decenii, citea, din faţa altarului, pomelnicele, rostind din când în când, alături de alte nume, pe ale celor căzuții pe front: „Ion, erou”, ori „Nicolae, erou”, ori „Constantin, erou”, ori „Florea, erou”...
Şi tot în această scurtă istorie a noastră putem nota că dâmbrocenii s-au revoltat curajoși – bărbaţi şi femei deopotrivă – împotriva sistemului comunist, la 26 octombrie 1962, chiar în anul în care regimul anunțase triumfalist că se încheiase procesul de cooperativizare a agriculturii.
Modesta noastră şcoală de ţară şi-a făcut şi ea datoria. De la ea au plecat, pentru a deveni ingineri, ofiţeri, economiști mulţi dintre fiii satului. Înainte de război, de aici s-au ridicat un general al armatei române, Nicolae Cojocaru, şi un ilustru cărturar, profesor la Teologia bucureșteană, părintele Ioan Gh. Coman, autor al unor importante lucrări de patristică, citat, pentru o carte publicată în Franţa, în 1938, de însuşi Mircea Eliade într-una dintre celebrele sale lucrări, Aspecte ale mitului. Şcoala a continuat să funcţioneze la parametri astăzi aproape de neimaginat pentru o instituție de nivel rural, cu rezultate notabile mai ales sub directoratul profesorului Constantin Enuş şi apoi sub acela, ceva mai scurt, al Elisabetei Popp.
Timpul s-a scurs şi peste Dâmbroca noastră. Astăzi, satul trăieşte o nouă viaţă. Pământurile s-au întors la cei care le deținuseră înainte de cooperativizare, grădinăritul e mai înfloritor decât oricând, unii şi-au deschis mici afaceri prospere. Au apărut case noi, dotate cu toate utilitățile unei locuinţe moderne. Dâmbroca se înfățișează, la anul de grație 2013, ca un amestec uşor straniu de arhaic (încă se pot vedea pe uliţe atelaje cu cai încărcate cu baloţi de paie sau lucernă, cu saci plini, cu snopi de strujeni de porumb sau de tulpini de floarea-soarelui), şi de modern (antene de satelit, automobile de ultimă generaţie şi aşa mai departe). Unii dintre dâmbrocenii mai tineri îşi câștigă azi traiul lucrând în Spania sau în Italia, căsătoriți pe acolo, cu copiii învățând la şcoală în alte limbi, inserați într-un spaţiu european care a fost cândva al Imperiului Roman din care ne tragem.
Alte sate au a se mândri cu lucruri mai grozave, cu tradiții coborând mult spre adâncurile veacurilor. Noi avem doar acest trecut şi avem acest prezent. Suntem un punct pe harta globului, integrat în toate cele ale lumii. Despre toate acestea a hotărât să dea seamă, într-un moment de inspirație şi de emoție a întoarcerii la origini, inginerul Mircea Iordache. Plecat de tânăr din sat, şi-a făcut rostul departe, tocmai în Suceava cea acoperită de gloria lui Ştefan cel Mare. Dar inima domniei sale a rămas atașată de satul acesta al nostru, cu bunele şi cu relele lui. Din dragostea domniei sale pentru satul natal s-a născut ideea unei monografii. A muncit la ea fără preget, cu seriozitate, cu aplicație, căutând, investigând, asumându-şi o sarcină grea şi laborioasă, inclusiv cercetare de teren la o vârstă la care alţii îşi îngrijesc doar tabieturile. Şi s-a achitat de aceasta cu brio, într-un timp record. I s-a alăturat, tocmai din îndepărtata Californie, preotul protopop Constantin Alecse, plecat şi domnia sa din Dâmbroca încă din adolescență. Mircea Iordache a cules şi a sintetizat imensul material adunat, l-a îmbogățit cu fotografii realizate tot de domnia sa, iar Constantin Alecse, vrednică faţă bisericească îngrijindu-se cu dragoste de românii ortodocși din zona Los Angelusului, spirit deschis către cele moderne, cu o râvnă şi o migală demne de întreaga stimă a dâmbrocenilor, dar nu numai a lor, a luat asupră-şi sarcina de a aşeza totul pe Internet. A rezultat un site extrem de bogat, minuțios elaborat, cu secțiuni numeroase, unde povestea de ieri şi de azi a satului nostru poate fi găsită şi parcursă în amănunțime – de la datele istorice, la cele etnologice, folclorice, economice, lingvistice – de către oricine.
Site-ul "www.dambroca.com" este, cu probabilitate, în structura lui atât de arborescentă, unic în România. Are şanse să se numere printre puţinele de acest fel în întregul World Wide Web. Este prima monografie de o asemenea amploare postată integral pe Internet, beneficiind de toate facilitățile multimedia pe care plasarea on-line le face posibile.
Un punct modest pe harta lumii, Dâmbroca noastră, este astăzi, grație eforturilor neprecupețite ale inginerului Mircea Iordache şi ale protopopului Constantin Alecse, fii ai satului între fiii satului, vizibil pentru întreaga lume.” Radu Voinescu www.radu-voinescu.lydo.org

		S-a primit binecuvântare pentru monografia satului Dâmbroca, si din partea: IPS Sale +dr.  Epifanie (înainte de plecarea la veşnicie) IPS +dr.  Epifanie, Arhiepiscop al Buzăului  si Vrancei                             Veşnica Lui pomenire!

• Aprecierea din partea: Prof. Constantin Enuş -  fost director al şcolii din satul Dâmbroca, în perioada 1957 – 1972:                
  Satul Dâmbroca merită onoarea de a primi acest omagiu monografic. Valorile sale au fost invidiate şi marginalizate mereu de satele învecinate.            
  Felicit autorii pentru ideea de a dărui satului această carte. Am avut multe discuții cu autorii şi am contribuit cu unele mărturii din amintirile mele. Am dedus că este o carte de mare valoare, nu numai pentru sat, ci şi pentru comună, pentru judeţ şi chiar un ghid orientativ pe plan naţional.
  Inspirat dintr-o doină, fac indemn către săteni (ne adresăm celor ce sunt în viaţă) spunându-le: mâine când vom fi mormânt / nu uita nici tu şi zi-le / la copiii tăi, copile / frumuseţea şi mândria satului nostru.                              
  Fiecare sătean să ţină cont că rostul  cărții vine şi din zicala: “ Cunoaşte-te-te pe tine însuți, cunoscându-ne pe noi!”           
  
• Aprecierea din partea:  Artistei Atena Bratosin Stoian - cântăreață de muzică populară, născută în satul Dâmbroca:
  Poate că mulţi fii ai satului, prinşi în treburile şi greutățile personale,  nu s-au gândit şi la o carte pentru satul care le-a dăruit copilăria, creşterea şi toate frumuseţile legate de tradiții şi obiceiuri.        
  Cartea monografică, realizată cu multă dăruire şi costuri materiale, are darul de a da satului recunoașterea pe care o merită şi îndemnul pentru generația tânără de a păstra şi duce mai departe comoara lui spirituală.                    
  Felicit, din tot sufletul, pe inițiatorii şi autorii acestei cărţi, pentru meritul de a scoate la lumină tezaurul istoric şi folcloric al satului Dâmbroca, cât şi pentru că au dat un semnal de redescoperire a trecutului şi de păstrare a identității locale.

Aprecieri din afară
Prof. univ. dr. Gheorghe CALCAN

		Impresionant! Cred că acesta este cuvântul care poate caracteriza realizarea Monografiei localității Dâmbroca, din Comuna Săgeata, județul Buzău, avându-i ca autori pe domnii Mircea Iordache și Constantin Alecse. In ultima vreme s-a accentuat în spiritualitatea noastră tendința spre redescoperirea rădăcinilor civilizației prezente, mergând tot mai mult la obârșii, la sat și țăran, ca elemente ale perenității și trăiniciei naționale, realizându-se numeroase monografii. Astfel, dacă rămânem strict în universul local putem exemplifica prin monografiile Comunei Săgeata, comunei vecine Vadu Pașii, ori a localității Bentu „de peste apa” Buzăului.  Acesta este un lucru frumos, necesar, salutar care completează un anume gol istoriografic. Lucrarea domnilor Mircea Iordache și Constantin Alecse este complexă și metodică. Este structurată foarte frumos și logic în zece capitole, cuprinzând cadrul istoric, cel geografic (habitat și populație), dezvoltarea economico-socială, instituțiile satului, cultura, tradițiile și obiceiurile, oamenii satului etc. Pentru a reliefa meticulozitatea și profunzimea analizei efectuate de cei doi autori putem exemplifica (aleator), prin structura capitolului al VIII-lea:  Oamenii satului:

A. Prezentarea biografiilor;
B. Intelectualii de seamă: a. Intelectualii de seamă, decedați;
b. Intelectualii de seamă, în viață;
C. Alți oameni de seamă ai satului: a. Oameni de seamă, decedați; b. Oameni de seamă, în viață;
D. Bătrânii satului; Prezentarea bătrânilor de peste 80 de ani; De vorbă cu câțiva bătrâni;
E. Eroii satului Dâmbroca; Eroii primului război mondial; Eroii celui de al doilea război mondial; Eroii care s-au opus colectivizării, în 1962; Eroii participanți la revolta din 1962;
F. Peceți de omenie; Săteni cu influență în viața satului. Cu lejeritate remarcăm astfel, pe lângă investigația bibliografică și documentaristică realizată și cercetarea sociologică amănunțită și cu un evident spirit exhaustiv.
Dâmbroca este o localitate de mărime mijlocie, situată în buza Bărăganului buzoian, cu o climă destul de dură (cald și praf vara, crivăț și viscol iarna), cu ulițe lungi și drepte, casă lângă casă, cu oameni harnici, cu un pământ mănos care i-a făcut să aibă din belșug grâne, vite, zarzavaturi. Cu o istorie  relativ recentă (mai puțin de două secole), localitatea s-a contopit cu glia și istoria țării. Dâmbrocenii, așijderea tuturor au devenit element constituent al împlinirilor naționale. Uneori ei au fost mai aprigi și demni decât alții! În anul 1962 dâmbrocenii s-au revoltat împotriva procesului și „a practicii” de colectivizare a agriculturii. Scânteia „revoluției” din anul 1962 din Comuna Săgeata, s-a aprins la Dâmbroca! Localitatea a avut oameni de seamă și a dat oameni de seamă...! Toate aceste elemente sugerate, și multe altele sunt dezvoltate de cei doi fii ai satului, domnul inginer, profesor și poet Mircea Iordache din Suceava și Părintele Protopop Constantin Alecse din Statele Unite ale Americii, în monografia localității. Munca și dăruirea Domniilor Lor merită toată admirația. Considerăm înfăptuirea celor doi autori întru totul remarcabilă. Localitatea și zona au fost înzestrate cu una dintre cele mai vaste investigații, depozitara unor valoroase informații care depășesc cadrul percepției locale, oferind „un studiu de caz” pe o localitate rurală din zona de câmpie a țării. „Împăroșatele” localități ale Bărăganului devin astfel tot mai comprehensibile integrării și aprecierii uriașului lor rezervor ideatic, al muncii și sudorii pământului, al conservării tradițiilor străbune și a menținerii în demnitate a ființei naționale. „Depărtarea de casă” a celor doi autori a amplificat, suntem siguri, energia realizării acestui proiect! Un discret atașament al sferelor de investigație: documentare „in site”, fotografii și anchete de teren, dl. Mircea Iordache; fonduri externe și Site, dl. Constantin Alecse, a dat un întreg foarte frumos!    Ceea ce particularizează întru-totul demersul domnilor Mircea Iordache și Constantin Alecse este realizarea unui site al Monografiei și concomitent al localității. Site-ul ni se pare a fi de-a dreptul fabulos! El este funcțional în zece limbi (română, engleză, franceză, greacă, rusă, germană, spaniolă, chineză, japoneză, armeană) făcându-l, pe această tematică, unul dintre cele mai performante și accesibile site-uri din țară (și chiar din afară). Este un univers formidabil de informație și ilustrație care se mărește și îmbogățește constant cu date, fapte, evenimente, detalii din universul lumii dâmbrocene, dar și al spiritualității zonale, naționale și chiar universale. (Uneori, în sfera informațiilor din spiritualitatea națională și universală, el poate rivaliza, ori chiar întrece site-urile unor instituții de profil, gândindu-ne spre exemplu la unele postări care redau traducerea poeților români în limba engleza, „Cărțile copilăriei” etc.)  Acest site este destinat în primul rând dâmbrocenilor și fiilor acestora, celor din jur, și nu în cele din urmă tuturor celor interesați de spiritualitatea românească, din țară ori aflați de mai multă, ori de mai puțină vreme departe de plaiurile natale, dar care au dorul gliei străbune aproape de suflet. Monografia și Site-ul pot interesa în egală măsură specialiștii fenomenelor istorice, etnografice, sociologice etc. Site-ul a devenit un martor, credibil și documentat, o fotografie a unui fragment de spațiu și suflet românesc din evoluția ultimelor două secole! Este fără îndoială o filă care poate ajuta la înțelegerea și scrierea cărții neamului! Cu mii de vizitatori, unii din cele mai îndepărtate  părți  ale pământului, el devine un excelent ambasador al spiritualității românești.  
Anexele, fotografiile, videoclipurile, Forumul Dâmbrocean sunt alte elemente care ne pot ajuta în creionarea dimensiunilor realizării celor doi autori!
Monografia localității Dâmbroca este o înfăptuire întru-totul meritorie, de excepție prin „anexa” ei electronică, o contribuție nuanțată la înțelegerea și scrierea istoriei, economiei, culturii și etnografiei locale și naționale. Impactul ei național și extern este deja dovedit!
Omagiul nostru autorilor! Realizarea Domniilor Lor este o mărturie a valorii și un îndemn spre tot ceea ce este bine, firesc și uman! Aprecieri sincere și felicitări din suflet!                 
Conf. univ. dr. Gh. Calcan

UNDEVA PRIN EUROPA
Diana BUSUIOC

PC Pr. Protopop Constantin ALECSE

Recunoștință

		Nu îmi neg rădăcinile. Ele sunt acolo, în satul meu. M-au ajutat să-mi formez caracterul şi crezul. De ele mă leagă amintirile copilăriei, ascensiunile vieţii şi chiar întreaga procesiune a vieţii. Satul Dâmbroca reprezintă locul care-mi dă cugetările şi aducerile aminte că am primit botezul unui nume, că am fost crescut şi educat în demnitate, muncă şi onoare. Totdeauna am avut şi am dragoste şi respect pentru părinţii mei, pentru educatorii şi sătenii mei. Sunt departe, în spaţiu şi timp, de anii petrecuți în sat, dar, sufletește, rămân legat ombilical. Sătenii mei dragi, Dâmbroca mea, încerc să vă cinstesc prin comportarea mea în lumea largă şi vreau să știți că sunt şi voi fi mereu dâmbrocean! Vă prețuiesc şi vă ofer nemărginita mea recunoștință! Chiar dacă viaţa mi-a oferit o copilărie cu multe necazuri, specifice vremurilor vitrege - roşii, despre care nu-mi face plăcere să-mi aduc aminte, caut să resorb, în suflet, aspectele frumoase şi curate, pornite din: dragostea oferită de părinţi, respectul pentru dascălii mei, dorul de hârjoana cu prietenii din copilărie, lumina pură, de trăire spirituală, pe care o observam în zarea viitorului meu. Într-o zi, ca trezit din visare, am citit un mesaj:

„ Dâmbroca, pentru Înalt Prea Cucernicul Fr. Constantin Alecse”. Oare era pentru mine. Visul îmi readusese copilăria şi parcă o refuzam, spunându-i că a fost dură cu mine. Citind mesajul primit, am recunoscut imediat expeditorul. Era satul meu, grăind însuflețitor prin săteanul Mircea Iordache, şi-mi propunea să facem o carte de sfințire şi recunoștință, care să ghideze linia viitorului, pentru a se cinsti memoria înaintașilor, a se păstra datinile strămoșești şi a  nu se devia de la poruncile bunului Dumnezeu.
Mi-a fost cam neclar, asupra a ce se aştepta de la mine, mai ales pentru confesările ce mi se făceau asupra mândriei de a te fi născut țăran dâmbrocean şi că sunt unele voci care respiră reținere asupra importanței lucrării monografice şi lipsă de încredere asupra capacităților de realizare.
În visele următoare m-am mutat în satul natal cu întregul bagaj de suflet. Am admirat ideea de monografie ca fiind Mâna lui Dumnezeu, care direcționează pașii satului meu. Plecat de la vârsta de 15 ani şi revenit foarte rar şi doar în treacăt, deodată m-a cuprins un dor imens şi  responsabilitatea de a reîntoarce, cu recunoștință, ceva din har ismele divine şi binecuvântările personale, cu care am fost alduit.  
Am folosit mijlocul cel mai direct de a comunica, din America, cu Dâmbroca, via Suceava (locul de domiciliu al consăteanului meu, care mă contactase prin internet) şi cu o înflăcărare venită din toată ființa mea mi-am exprimat admirația pentru iniţiativă şi adeziunea totală la îndeplinirea faptică. A fost o adevărată revelație şi ca într-o zicală bătrânească, m-am exprimat: „Unde-i ordin, cu plăcere!” şi am pecetluit promisiunea cu un „DA”, irevocabil şi fără loc de întoarcere.
Deşi, ulterior răspunsului afirmativ, m-am simţit în mare încurcătură, neștiind cu ce să încep, mi-am zis că merg, cu Dumnezeu, înainte şi cu sprijinul consătenilor care vor clădi documentar această construcție. Chiar dacă nu sunt călit cu pregătiri specifice unei lucrări de asemenea valoare istorico–literară şi îmi însușesc perceptele duhovnicești: „nu sunt erudit, ...scriitor,... filosof,... poet, .... istoric, ....psiholog, ... psihiatru, ... diplomat, ...duhovnic cu reputație,... orator, ...muzician, ... predicator, care să mişte „munții”, .... ci sunt doar un om obişnuit, .... un păcătos, de fapt ... "cel mai păcătos, dintre păcătoși...”, voi contribui din plin cu tot ce pot să dau satului ce-i al lui: cinstea şi onoarea cuvenită, pe care să o sădesc, în lume, ca pe o sămânță de crez şi slavă.
Au început frământările şi întrebările:

*Eu m-am născut acolo şi am o identitate precisă, dar
*Satul, el cine este, de fapt? *Cine sunt eu fără el?
*Oare el ar putea fi fără mine?

Multe alte întrebări mă frământau. Treceam de la o întrebare la alta şi mă învârteam în cerc, până reveneam la prima.
Mi-am propus să aduc o noutate: să dau viaţă unei monografii în spaţiul virtual. Poate că Mircea Iordache va reuși să strângă material documentar, pe care, cu abilitățile mele de operator pe calculator să le pun în valoare cât mai bine şi în felul ăsta să arăt lumii ce sat fălos şi bogat spiritual este Dâmbroca. Mă rugam: „Doamne, fă ca să mi se îndeplinească acest vis!”
Ce a urmat, pot spune de bine, că Dâmbroca prinde aripi în virtual şi va pluti pe cerul lumii, dezvăluindu-şi frumuseţea comorilor, care înseamnă: fapte eroice, tradiţii şi obiceiuri, hărnicie şi credinţă în Dumnezeu.
Ne străduim şi pentru a da sătenilor  cartea neuitării de neam, întitulată: „Dâmbroca - Curcubeu Peste Timp - Repere Monografice”.
Ținem cont că ar fi prea pretențioasă titulatura de monografie şi că vom cuprinde doar unele repere monografice, depinzând de documentările ce le putem obține.
Încredinţat de valoarea documentarului, cu multă convingere şi patos, vă îndemn dâmbrocenilor: „Mândriți-vă cu satul vostru şi bucurați-vă că Dâmbroca, este deja, în virtual, pe Mapamond".
Ca şi mine, mândriţi-vă că v-aţi născut în Dâmbroca, că aţi crescut în vatra acestui sat, v-aţi petrecut sau vă petreceți copilăria şi aţi primit daruri alese de la părinţi şi bunici: bunul simț, omenia şi credinţa în Dumnezeu.
Nu am să uit, cât voi trăi şi sunt mândru că m-am născut în Dâmbroca, că acolo mi-am petrecut copilăria, acolo am învăţat bunul simț de la părinţii mei – ţărani adevărați - şi de la bunica mea, mamaia Smaranda (mama tatălui meu), care m-a învăţat ”cei şapte ani de acasă”.
Cartea satului Dâmbroca „Curcubeu peste timp”, reprezintă o întoarcere a autorilor în etapa copilăriei lor, dar şi scoaterea la iveală a identității satului de la formare până în prezent. În acelaşi timp, cartea orientează urmașii pe calea dreaptă a omeniei, respectului faţă de valorile locale, cinstirea eroilor trecutului prin: hărnicie, credinţă în Dumnezeu şi dăruire faţă de neam şi ţară. (Pr. Constantin Alecse, Protopop – Los Angeles, California)

Mircea IORDACHE
Motivație 

Trebuie să fiţi de acord  că această monografie poate cuprinde doar un crâmpei din cerul satului Dâmbroca, dar e bine să ilustreze acel petec de cer – fereastră, prin care se văd: trecutul şi prezentul şi prin care urmașii noştri să găsească o cale luminată spre viitor.

		O firească întrebare şi-ar putea-o pune mulţi, referitor la motivația monografiei satului Dâmbroca. Îmi e greu să răspund, dar pot spune ceea ce am simţit şi ce simt faţă de această preocupare. Vizitând, în ultimii ani, satul natal, m-a cuprins nostalgia trecutului, când, copil fiind, am sorbit seva pură - de suflet, a satului. I-am văzut mimica durerii pentru plecarea fiilor în război, mimica încleștării în lupta pentru existenţă, cearcănele provocate de grijile pentru viitorul copiilor. Atunci, cu naivitatea copilărească, totul mi se părea normal şi privirea îmi era captată de aspectele vieţii, care mi se păreau plăcute:  modul în care oamenii ştiau să facă haz din necaz în timpul războiului şi al foametei; clăcile frumoase, pline de glume, cântece şi voioșie; horele satului, cu flăcăii năzdrăvani şi fetele focos rujate; adunările de seară şi de sărbătoare la marginea şanţului (un fel de „radio – şanţ”), dar mai ales de preocupările noastre, ale copiilor, după ce făceam treburile care ne reveneau (mersul cu vaca, paza la vie, la pepeni sau la porumb, participarea la unele munci ale câmpului, etc). Scăldatul, jocurile de copii (șotronul, ginta, baltagele, poarca, fotbalul cu mingea din cârpe), cântecele populare şi altele, ne-au dat plăceri şi frumoase experiențe de viaţă. Tradiţiile de iarnă şi cele de vară, ne erau prilejuri de impresionante comunicări cu străbunii noştri şi cu Dumnezeu.

Biserica şi şcoala, din acele vremuri, le revăd, în minte, ca pe adevărate temple de credinţă şi bun simț. Era impresionantă, înălțătoare, participarea la Prohod, când din balconul bisericii răsunau glasurile noastre ale copiilor şi de la strană ne răspundeau dascălii.
Nu încerc să arăt că acele vremuri au fost perfecte, căci nici nu poate fi vorba, din cauza multor lipsuri. De fapt nu erau perfecte  din punct de vedere material, dar pe linie spirituală le pot considera prielnice formării de caractere umane de înaltă ținută morală, în care se regăseau calităţi frumoase: respectarea poruncilor lui Dumnezeu, hărnicia, patriotismul.
La vizitele în sat am observat multe schimbări, unele spre bine (pătrunderea în case a modernismului, preocuparea pentru dezvoltarea de afaceri şi de asigurarea certă a mijloacelor de subzistență în gospodării,..), dar şi spre rău (îndepărtarea de tradiţii şi obiceiuri, scăderea motivației pentru învățătură, politizarea exagerată a instituțiilor, tratarea partizană a locuitorilor ...).
Pornind de la cele constatate, mi-a încolțit în suflet un „gând” de a da satului Dâmbroca ce-i al lui: măreția trecutului, sinteza prezentului şi scânteia viitorului.
Nu-mi permit să dau sfaturi de viitor ci doar îi rog pe consătenii mei şi pe cei care vor avea ocazia să răsfoiască Monografia Satului Dâmbroca, să ia în serios istoricul, să privească cu atenţie la valorile trecutului, să revadă chipul prezentului şi să tragă singuri concluzii asupra căilor de urmat.
Dintr-un interviu al lui Dan Puric s-au desprins concluzii demne de reținut: „În tine muritorule sunt patru inimi: cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului, cea de carne şi sânge şi inima mamei. Toate patru inimi bat dimpreună. Când în tine, inima Domnului nu mai bate, atunci eşti în moarte sufletească, iar când inima mamei nu mai bate.....eşti singur!
Satul nostru este ca un organism viu în care bat aceleaşi patru inimi, menționate în pildă. Îndemnul meu este să avem grijă de ele si în mod deosebit  de inima Domnului şi de cea a mamei, căci fără ele totul este anorganic şi deci viitorul poate arăta ca o bucată de meteorit.
Hrana spirituală a „strămoşiei”, adevărată comoară sufletească, poate fi percepută şi valorificată pentru binele personal şi general, pentru o direcție etică a viitorului.
În „Metafora creionului”, Paolo Coelho, face o similitudine între calitățile creionului şi cele ale omului, calităţi care pot da sens pozitiv valorilor:
*Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiți niciodată că există o Mână care ne conduce pașii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinței Lui;
*A doua calitate: din când în când trebuie să ne oprim din scris şi să folosim ascuțitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuțit. Deci, trebuie să ştii a suporta anumite dureri, pentru că ele te vor face mai bun;
*A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma, pentru a șterge ce am greşit. A ne corecta nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat e faptul că ne menținem pe drumul drept;
*A patra calitate: la un creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa îngrijește-te de ce este înlăuntrul tău!;
*A cincea calitate: creionul lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conștient de fiecare faptă a ta. Acum când tehnologia scrisului s-a modernizat putem folosi, prin asemănare, metafora computerului, dar morala rămâne aceeaşi, chiar dacă altfel apar calitățile.
În anul 2012, am dat sfoară prin sat şi peste tot pe unde am  găsit foşti consăteni şi mi-am exprimat dorința de a realiza o monografie a satului. Am primit reacții de reținere şi neîncredere, fie că era vorba de faptul în sine, ca lipsit de importantă, fie pornind de la calitățile ce le-aş putea avea.
Lumina speranței şi pocnetul startului a venit tocmai din  Los Angeles, de la Înalt Prea Cucernicul Fr. Constantin Alecse, protopop de Los Angeles, care a primit cu multă încredere şi chiar cu admiraţie, ideea de monografie a satului. Iniţial, aveam în gând să fac un fel de poveste a satului, în care să folosesc toate amintirile mele şi unele documentări sumare, dar telefonul din Los Angeles, mi-a indus creşterea dorinței şi voinței de a ținti către o lucrare documentată cât mai temeinic.
Motivații  importante pentru mine, în acţiunea de realizare a monografiei satului Dâmbroca sunt şi: venerația ce o am pentru generațiile trecute, care au sfințit vatra satului prin eroismul lor; dragostea pentru satul, care mi-a oferit  cea mai frumoasă  etapă a vieţii mele – copilăria, alături de părinţi, fraţi, prietenii de joacă şi în condiţiile experiențelor de viaţă, prielnice unei bune educații; consider că satul nostru merită acest omagiu monografic, pentru: mândria sătenilor; informarea urmașilor noştri asupra istoriei satului; a nu se pierde în şi mai mare măsură, decât astăzi, urmele strămoșilor noştri; transmiterea către tineret a modelelor de valori ale satului, educarea lui spre a duce satul spre noi realizări şi valori cât şi pentru păstrarea tradițiilor locale, etc.  (Mircea Iordache)

DÂMBROCA, O COMOARA DE SUFLETE

		Puține au fost evenimentele culturale,  cu o atât de  adâncă semnificație, la care am participat în viaţa mea. Un sat de mărime medie, de pe malul stâng al râului Buzău, aparţinător de comuna Săgeata, a primit duminică 13 octombrie 2013 binecuvântarea veșniciei. Oamenii trăiesc, cresc copii, devin personalități, cei mai mulţi rămân la locul naşterii şi după legea firii, intră cum spunea Lucian Blaga «în jocul elemen-telor». Ei pleacă tăcuți, firesc, cum le-a fost fiecăruia scris, rămân însă urmele lor pe pământ, rămâne satul, rămân o vreme casele lor, rămâne  şcoala, biserica, datinile şi mai ales rămâne un sentiment pe care îl lasă moștenire, acela al apartenenței la locul unde au văzut lumina pentru prima oară. Un amestec necunoscut de sentimente m-a cuprins  la festivitatea de lansare a cărții « Dâmbroca – Curcubeu peste timp – Repere monografice » Locul de desfăşurare, curtea grădiniței. Cei prezenți erau aşezaţi pe băncuțe cu faţa către intrare. Pe prispa grădiniței se afla o masă lungă, la care au luat loc: Mircea Iordache, autorul cărții; Radu Voinescu, scriitor, fiu al satului cel care a şi scris Cuvântul înainte; profesorul de filozofie Constantin Enuş, fost director şi ctitorul şcolii; biologul Elisabeta Popp, fostă directoare a şcolii, Adela Petre, renumita creatoare poluară şi Gheorghe Petcu, scriitor buzoian.

Între cei prezenți s-a aflat şi inginerul agronom, pensionar Ştefan Andrei, coleg de clasa la Liceul Pedagogic cu fratele mai mare al autorului , Ion Iordache, fost profesor de biologie la Vadu Paşi, absent din motivul care ne va alinia şi pe noi. Deosebit de interesat de această lansare cel care a publicat câteva monografii  la rândul său, Ştefan Andrei, a apreciat lucrarea, considerând-o ca pe una de o mare valoare, la nivelul lucrărilor fundamentale de acest gen.
Părea, iniţial, o adunare obișnuită din vremurile pe care le-am trăit, cum erau festivitățile organizate cu oameni aduşi cu forța. Spre bucuria mea şi a celorlalţi participanți ceea ce se întâmpla era o adunare cu adâncă semnificație. Era clipa în care satul Dâmbroca vedea pe cel care i-a trecut din istoria trecută în cea prezentă şi pe mai departe în veşnicie.
A fost o clipă de veşnicie, prin efortul generos al ing. Mircea Iordache şi a colaboratorilor săi. Am ascultat pe fostul director al şcolii, Constantin Enuş, un strălucit absolvent al Şcolii Pedagogice din Buzău, cel care a pus temelia localului şi a claselor gimnaziale. Copiii satului merseseră ani în șir la  şcoala din Săgeta sau la cea din Scurteşti. Impresionant, a fost episodul vizitei unui ministru adjunct pe șantierul şcolii, unde directorul, alături de săteni, muncea cot la cot, ministrul fiind obligat să-i apuce antebrațul, palmele fiindu-i murdare de praful roşu al cărămizilor pe care le dădea, la mână, zidarilor.
Fiu al Satului, scriitorul Radu Voinescu s-a întors în anii aceia frumoşi când primea drept răsplată pentru rezultatele la învățătură cărţi din biblioteca personală a d-nei Elisabeta (Păpuşa), pe atunci profesoara de biologie şi directoare a şcolii. Domnia sa, a coordonat, de altfel, întreaga festivitate, cu o fineţe literară deosebită. Frumoasă poveste ne-a spus şi Atena Bratosin Stoian, o renumită cântăreață de muzică populară. Au mai vorbit, foarte frumos: Pr. Costel Ion,  Dr. Constantin Zaharia. Adela Petre a interpretat cântecul „Mă-ntorc la tine, sat iubit”, cu un farmec rar întâlnit.
Din păcate, aproape toţi vorbitorii prinşi de frumoasa clipă a amintirilor povestite, au uitat ce şi cine îi adusese aici. Referirile la această excelentă carte monografică şi la cel care a scris-o au fost mai puține. Acestea sunt cuprinse în carte. Autorul a ascultat cu bucurie toate întâmplările cu privirea pierdută în zarea fără  de sfârşit a vieţii satului, pe care o cunoştea mai bine decât oricare, bucuros că ajunsese  să prindă clipa lansării cărții, ca pe o magie.
Festivitatea s-a încheiat, invitații de onoare s-au retras într-o sală de clasă la un pahar cu vin.
Mircea Iordache a rămas la masa prezidiului să scrie autografe  pentru participanți. Într-o linişte, demnă de măreția momentului, locuitorii satului au aşteptat răbdători, luau cartea în mână, mulțumeau, se bucurau, cu o linişte pe chipurile lor, stârnită în premieră absolută de acest neprețuit dar, romanul viții satului, povestea scrisă de unul din fii lui.
Ne-am îmbrățișat la plecare, ne-am promis să continuăm comunicarea. Şi, iată cum, la câteva zile aveam sa-l aud pe Mircea Iordache exprimând bucuria împlinirii unui vis: „- Sunt acum ca un maratonist ajuns la capătul cursei. Simt că am reuşit, că m-am învins, pe mine însumi.” Apoi, mărturisirea despre un alt proiect:”- Sper să fim sănătoşi, să ne mai întâlnim măcar o dată la Dâmbroca la lansarea cărții autobiografice a Părintelui Protopop Constantin Alecse, din Los Angeles, cel care a contribuit efectiv la scrierea monografiei satului şi care a asigurat tipărirea cărții  ”DÂMBROCA, CURCUBEU PESTE TIMP, repere monografice. Poate că şi „Viaţa mea”, din care nu va lipsi satul şi chiar un volum de poezii, vor crea motive de revedere.” Aurel Anghel, scriitor

În 13 Octombrie 2013, Am Avut Lansarea De Carte „Dâmbroca – Curcubeu Peste Timp – Repere Monografice″. Prezentarea Am Făcut-O În Satul Natal Dâmbroca Și A Fost Un Mare Succes.

PREZENTARE DE CARTE - LANSAREA MONOGRAFIEI SATULUI DAMBROCA