Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Japanise	Armenian

SERVICIUL SANITAR

B. DISPENSARUL MEDICAL OJASCA

După terminarea Şcolii Sanitare, în iulie 1957, am fost repartizat la Dispensarul Medical al Minei Ojasca, judeţul Buzău. M-am prezentat la post pe 1 august 1957. Am găsit o localitate frumoasă, cu dealuri acoperite de păduri şi pomăt, iar în partea de est curge râul Buzău, printr-o vale largă, plină de tufe de cătină, măcieși şi diverşi arbuști. De la Buzău până la Ojasca sunt 25 km. Se poate ajunge cu trenul sau cu autobuzul. Dispensarul se afla la şosea chiar lângă intrarea pe poarta Întreprinderii Miniere.

Despre dispensarul Ojasca

Clădirea dispensarului era cu un singur nivel, avea două săli de tratamente, un cabinet al medicului şi o magazie de medicamente.
În clădirea dispensarului se afla şi locuinţa medicului. Medic era Dr. Rafa George, un domn tânăr şi frumos, cu mare cârlig la femei. Era un om studios, dovadă că avea în cameră multă literatură de specialitate şi universală, cât şi multe reviste franțuzești. După anii 90 am aflat din Media că doctorul George Rafa lucra în cadrul Institutului de Medicină Legală, dar nu am îndrăznit să-l tulbur cu căutările mele. La dispensar mai funcţionau două cadre medicale: sora Marin şi sanitarul Costel.
Sora Marin se bucura de multă consideraţie pe linie profesională, cât şi socială. Era căsătorită cu un maistru miner, foarte apreciat şi el.
Costel era un tip fluşturatic, care mima multă emancipare, dar era cam sărăcuţ din punct de vedere spiritual. Era holtei bătrâior şi încerca prin multe talente să atragă atenţia sexului opus şi aprecierea celor din jur. Am înţeles că fusese şi cântăreţ bisericesc şi avea oare cari înclinații spre muzica uşoară. Îi plăcea să cânte în limba italiană şi cum nu prea ştia bine limba, cam pocea cuvintele. Mi-a rămas în minte pleonasmul, pe care-l uza: „idem – tot aşa” Era un bărbat fin şi curat, însă respingător prin comportarea-i simandicoasă.

În colonie

Locuinţele minerilor erau amplasate pe dealurile localităţii, într-o colonie plăcută. Acolo am primit şi eu o cameră, împreună cu un holtei de cca 45 ani, de talie mică, ca şi mine. Avea numele de familie Mihai, dar cel mai bine îi reţin porecla de Coroiu, după numele fostului bandit Coroiu, care a monopolizat atenţia presei prin anii 40 – 50 şi pentru care acest coleg de cameră, când vindea ziare, în acei ani, striga: „ banditul Coroiu a fost arestat!”, sau „banditul Coroiu a evadat!”. Am aflat că banditul acela, Coroiu, a fost celebru prin deghizările şi evadările reușite. S-a deghizat chiar şi în general de armată şi a sustras un camion de armament dintr-o cazarmă. Colegul meu de cameră era deosebit de vioi şi volubil. Deşi avea numai câte două degete la mâini, urmarea exploziei unei grenade, îi plăcea mult sportul şi se descurca bine la volei. Era comic felul în care juca mingea cu câte două degete. Era de fapt şi un bun mobilizator al sportului de mase, la nivelul localităţii Ojasca. Ambianța în colonie era plăcută, cu viluţele mici şi cochete, cu atmosfera neviciată de răutăţi, chiar cu o armonie peste care trona, în acele seri de vară, trilurile melodioase de armonică lansate de un minier chipeș cu nume de neamț, mult prețuit de locatari.

„Devreme la culcare, devreme la trezit, fac ca un om să fie sănătos și înțelept.” – Benjamin Franklin
„Majoritatea persoanelor își irosesc sănătatea pentru a face avere, apoi își irosesc averea pentru a avea sănătatea înapoi.” – A.J. Reb Materi
„Răutatea fură sănătatea.” – Anonim
„Plantele sunt îngerii lui Dumnezeu care au venit pe pământ ca să vindece oamenii.”

Clădirea dispensarului din Ojasca, în care am început serviciul, primul meu contact cu activitatea medicală. Actualmente în clădire funcţionează Politia şi Centrul de Servicii Locale din cadrul Primăriei Comunei Unguriu. La dreapta clădirii era intrarea pe poarta Întreprinderii Miniere, iar în cealaltă clădire a funcţionat Căminul Cultural, unde se dădeau şi filme.(poza din sept. 2007)

Adaptarea la serviciul sanitar

La serviciu mă descurcam onorabil şi mulțumeam în gând tatălui meu că mi-a insuflat meseria, căci nu ar fi fost de ajuns ceea ce am învăţat la şcoală. Îmi plăcea să fac pansamente artistice şi injecţii intramusculare cu bătaie. Injecțiile intravenoase îmi cădeau cam greu, mă tensionau cam tare, dar le reuşeam. Nu ştiu ce impresie au avut colegii de serviciu şi beneficiarii serviciilor mele, dar cred că au manifestat indulgență, având în vedere că eram începător. Înaintea mea, pe acel post a fost un felcer, pe nume Popescu, foarte apreciat şi am simţit regretul localnicilor că i-a părăsit, dar îl înțelegeau că a plecat la facultate. Vorbeau cu multă venerație despre el şi eram un pic gelos.

Fiorul dragostei

De la fereastra sălii de tratamente îmi aruncam des privirea spre vadul apei Buzăului şi spre un colțișor de pădurice, pentru frumuseţea peisajului, dar mai ales să o văd pe Doina cu vaca la păscut. Doina era ca o felină, cu unduiri gingașe şi văcuța ei avea aerul liniștii pastorale. Chiar dacă eram sedus de magia clipurilor, subconștientul meu șuguia: „Săraca fată, săracă,/ toată vara paște-o vacă / iarna, vaca – vacă, fata – fată!”

Cu Doina am mai cochetat puţin, cam indirect, prin completarea unui oracol care circula printre tineri şi la care am constatat că ea se referea prin răspunsuri la persoana mea. Am făcut şi eu referiri de simpatie la adresa ei.

Amicul Gică - pocăitul

De prin Ojasca am încă vii unele amintiri cu dealurile care se ridicau în spatele coloniei şi care aveau mulţi pruni. În singura toamnă petrecută acolo m-am înfruptat substanțial, căci nu erau opreliști. Aveam şi un amic, Gică. Era pocăit şi încerca să mă apropie de credinţa lui, dar eu, ca fecior de dascăl ortodox, nu puteam fi victima lui. Avea Gică şi un aparat de fotografiat automat şi m-a fotografiat în diverse locuri pitorești. M-a dus Gică şi la o adunare a pocăiților. A fost un cadru pitoresc, dar n-am rămas cu nicio impresie de acolo. Impresia plăcută o aveam despre croitorul Gică, vegetarian convins şi foarte chibzuit în tot ce făcea, la cei 30 de ani ai săi, gospodărindu-se singur.
Viaţa politică, la acea vreme, nu am observat-o decât la nivelul organizației UTC, unde secretar era un tovarăș Panait, băiat bine aşezat şi foarte respectat. Cred că respectul era, de fapt, din teama faţă de funcţia politică a lui.