INVĂTĂMÂNTUL
ACTIVITATEA IN INVĂȚĂMÂNT
C.- REVOLUTIA LA SCOALA
În acele câteva zile de vânzoleală revoluționară, la școala noastră am fost mobilizați, la început pentru „apărarea cuceririlor revoluționare”, împotriva „dușmanilor poporului”, conform hotărârii „iubitului” conducător și până să ne dăm seama care-s dușmanii poporului, am fost nevoiți să întoarcem armele împotriva „odiosului” conducător și a întregului sistem dictatorial de până atunci.
Au fost vehiculate pe la radio, unele turbulențe în Timișoara și se făcea apel la „șopârlița liberă” ca în ziua de Crăciun să punem în fereastră câte o lumânare aprinsă ca semn al solidarității împotriva regimului totalitar. Lumânarea putea însemna un fel de lozincă „Jos cu dictatorul Ceaușescu!”
Mă aflam în concediu și simțeam haos în jurul meu. Pe 21.12.1989, cam pe la ora 9,00, primesc telefon de la directoarea adjunctă, care îmi „ordonă” să mă prezint la școală, că trebuie să apărăm cuceririle revoluționare. Cu lehamite și teama de evenimente neplăcute, am luat-o spre școală, coborând spre centrul orașului, de unde urma să iau un autobuz. Pe drum eram îngrijorat și temător, întrucât se zvonea că sunt teroriști peste tot.
Ajuns la școală mă ia în primire directoarea adjunctă și-mi comunică, că va trebui să mă îmbrac în uniforma de gărzi patriotice și să ies pentru patrulare prin oraș. Era ceva de neînțeles pentru mine și tot încercam să mă lămuresc. Mi s-a spus că vom fi înarmați și vom apăra orașul de teroriști. Câtă stupizenie, parcă teroriștii ar fi fost muște și noi trebuia să le prindem.
Tocmai când mă străduiam să mă dumiresc și nu reușeam de fel, iaca se aude la radio „-Am învins, dictatorul a fugit! Suntem liberi!” Grupul care a pătruns în televiziune, din care cea mai sonoră voce era a lui Mircea Dinescu, se precipita, să transmită noile evenimente ale revoluției. Revoluția a continuat după cum toți știm, iar eu încerc să spun care era atmosfera la noi în școală.
Prima reacție, după anunțul de la radio, a avut-o directoarea adjunctă, Ciubotaru Zamfira. S-a repezit la tabloul lui Ceaușescu, aflat pe perete, l-a smuls de la locul lui și l-a trântit de masă, făcându-i sticla țăndări și însoțind operațiunea cu descătușarea verbală „-Fir-ai al dracului, nenorocitule, na, na, na!”, apoi a plecat prin sălile de clasă pentru același ritual.
Știu că la acea „festivitate”, asistau mai mulți colegi, dar cel mai bine îi rețin pe: domnul director Ciubotariu Boer Vlad, maistrul Filip, maistrul Călinoiu, administratorul Ciubotaru Neculai, electricianul Sturza Petru. Eu și domnul director am stat la școală vreo 3-4 zile, dormind pe canapele, căci așa se simțea bine domnul director, să-i fiu alături. După schimbarea orânduirii, s-a trecut la organizarea noului colectiv de conducere al școlii.
Nu intru în amănunte, vreau numai să spun că am avut trecere la oamenii școlii, mai ales la ingineri și maiștri, care m-au ales din nou ca director adjunct. Poate și-ar fi dorit așa ceva, pentru dumnealui, domnul Marcel Rusu, dar i-a fost foarte slabă susținerea. Din punctul meu de vedere, mă aflam cu „fundul în două luntri”. Nu mă-nghesuia dorul de a redeveni director adjunct, căci știam eu ce va urma. Intram iar în fabrica de măcinat nervi, al cărei morar era domnul Ciubotariu Vlad, dar mândria că, colegii m-au votat și că directorul ales m-a preferat altei variante, m-a determinat să accept. Parcă îi văd pe unii colegi ingineri, care mă ispiteau „-Haideți, că noi vă vom fi alături și vă vom ajuta!”
Pentru acele vremuri să dau curs la un pamflet, ticluit chiar în perioada așa zisei revoluții:
Revoluția la școală
Amurg de `89, tot cu laude supreme.
Elevii se fac că plouă, părinţii se tem de vreme,
Iar partidu-ntinde coarda cu noul Plan Cincinal,
Şcoala se poate farda cu Raportul Anual.
Şi cum nu era de-ajuns doar raportul cel fetid,
S-au gândit mai marii ţării la alegeri de partid.
Lecţia era-învățată, cine merită „cinstit”,
„Iadeș” - Ibiş se răsfață cu-al său tată securist.
Din pereţi țâșnesc sloganuri, amfiteatrul e tixit,
Iar perdelele lăsate, parcă-s zoi de sictis-plictis.
În această ambianță s-a rescris spre seară carta,
Ca o umbră de faianță, cu nuanțe de „Ro – Marta”.
Măi, să vezi ce tevatură, ne-am jucat de-a baba – oarba!
Şi se prinse pe măsură:„-Poate baba, poate baba!”
Ce-a urmat, „puşchia pe limbă!” Un proverb spune aşa:
„Lupul blana şi-o mai schimbă, dar năravul ba”
Prima grilă se aplică într-un birou pe măsură,
Îmbrăcat în roşu, cică, e treabă de anvergură.
Trebuie încuietori, steaguri şi-un tablou drapat,
Covor roşu şi „comori” cu politica de stat.
Iar pe hol, lângă birou, trebuie oglindă mare,
Să se vadă ceva nou, să se vadă o schimbare.
Pentru-aşa realizare, o femeie de servici,
E-atenţionată tare:- Nu ştii cine-i şef aici?
Du-te iute, ia oglinda de la cancelarie,
Vorba să nu ţi se-ntindă, sau te doare-o carie?!
- Tovarăşa, ştiu prea bine și, vă dau şi ascultare,
Însă tare se opune tovarăşa directoare.
- Ce spui dumneata acolo? Ia auzi ce poate zice!
Nu ştii că de-acum încolo, aici, partidul conduce?
Şi femeia s-a supus, a adus oglinda-n hol
Şi nimic nu a mai spus unui aşa mare „rol”.
- Tu oglindă, oglinjoară, sunt frumoasă şi de treabă?
Iar oglinda se-nfioară:-Dă-te la o parte, babă!
Nu pricepu secretara, n-avea minte să priceapă,
A crezut că e gargară, făcută cu suc de ceapă.
Şi să vezi ce tevatură, ce de ifose, strănuturi,
Uneltiri şi multă gură, că îţi vine să te scuturi!
Cu perucile-i diurne și alte metamorfoze,
A crezut c-a sale urme, au miresme de mimoze.
Plictisit de-atâta scârbă, directorul a grăit:
- Mergi tovarăşa la treabă, nu mai sta pe cicălit!
Ştiu, orele dumitale, cam de mult nu se mai ţin,
Din politică, se pare, ne creezi un mare chin.
Şi o ură ne-nfrânată s-a născut în secretara,
Şi şi-a spus atunci în barbă, să pună la cale ţara,
Că directorul e şui, dă politica la spate
Şi-i dușmanul ţării lui, fiindcă ei nu-i dă dreptate.
***
La-ncheiere de trimestru cu o tentă cam tenace
Hotărâ tov-ul menestru în vacanţă să ne bage.
S-a ţinut, iar, o şedinţă, raportul trimestrial,
Ca un fel de dependinţă, comunismului loial.
Şi puţin durat-a totul, totul fu precipitat,
Se simţea în aer ortul, ca pentru partidul - stat.
Profesorii merg acasă, să se bucure de timp,
Secretara nu se lasă, insistând cu aer tâmp.
În birou-i „permanent”, invitata – activistă,
E rugată insistent, secretara tot insistă:
-Tovarăşa activistă, eu vă rog să-l dăm afară
Şi să-l ștergem de pe listă, face ţara de ocară!
Aşa spuse mititica, pieptănându-şi iar peruca:
- Directoru-i un nimica. Nu ne mai putem juca!
Activista şi ea mică și cam presimțind sfârşitul,
S-a retras, parcă, cu frică, fără a-şi rosti cuvântul.
*
Nu am stat acasă bine, cât să mă alin cu somnul,
Vreme de vreo trei zile. Iaca, sună telefonul!
Şi insistă directoarea, cu toată vibrația
Şi, a susţinut chemarea, ce viza democrația.
La birou, câţiva colegi, vorbesc despre starea ţării,
Că partidu-adoptă legi în contra dezintegrării.
Şi în încordarea mare, cum stăteam noi, pregătiţi
Pentru arma la spinare, pentru luptă instruiţi,
O întreb pe directoare:-De ce trebuie să mergem
Să umblăm pe strada mare? Ce duşmani vrem să învingem?
Şi deodată, de o dată, se aude-n difuzor:
„ Ţara e eliberată, am scăpat de dictator!”
M-am mirat şi-am întrebat: -Cine, mă, vorbeşte, cine?
Aţi umblat la aparat și aţi dat la voci străine?
Măi, şi sare directoarea, parcă lovită de streche:
„Iu hu hu, dracul să-l ia!”, ca un gest fără pereche.
Şi apoi ce-a mai urmat, nu-i greu de întruchipat:
Pe pereţi s-a căţărat și, pe dictator l-a spart.
Doamne, ce mică e lumea și, ce mulţi nebuni în ea!
Ce spunea, ea, directoarea și, acuma ce mai vrea?
După , cam, vreo două zile, timp în care-am păzit şcoala,
Contra minţilor debile, iaca sună secretara:
-Spuneți-i la tov. Iordache, să-l dea jos pe odiosul,
Să-l dea jos pe dilimache, să-l dea jos pe ticălosul!
Mai apoi veni la şcoală și, maltratându-şi carnetul
De partid, pe mâini se spală, etalându-şi iar talentul.
Atunci, mâinile acelea, intrară-n închinăciune.
Nu ţi se-ncreţeste pielea, când vezi dracu-n rugăciune?
Si a susţinut perdanta c-a schimbat felul ardent
Şi a-nceput a cânta, cu tonul de dezident.
S-a trezit, chiar, peste noapte, cu har bioenergetic
Şi specialistă-n şoapte, ca un stimul cinegetic.
Vâna lei, fără odihnă, folosindu-se de trucuri,
De la oameni fără tihnă, care credeau în nimicuri.
Ce-a urmat, durere-n cot, s-a ales un FSN
Preşedinte fiind Ott, SOS, fără însemne.
Am fost prins şi eu în schemă, însă Ott se opintește:
-Trebuie să ţinem seamă, că nu este omenește!
Revoluția înseamnă să alungăm comuniştii,
De ei să ne fie teamă, că au fost ca securiștii.
Îl privesc, cu multă vrere și-l revăd când, ştiu eu cine,
Pentru-ntârzieri la ore, îi dădea verdictul bine.
M-am opus atunci, temeinic și am preluat măsura,
Că nu este un netrebnic, pentru a-i închide gura.
Iar directorul dispuse să-i fac eu aprecierea,
Pentru meritele spuse și, s-a așternut tăcerea.
Am făcut şi pot a spune, că, pentru valoarea lui,
A meritat foarte bine și, de aia o făcui.
Acum, când primeam botezul pentru noul meu destin,
Se învârtea titirezul și am fost tratat cretin.
Dar m-au apărat colegii, că ştiu ei cine sunt eu,
Că am fost în umbra legii și-i păcat de Dumnezeu.
Domnul Ott s-a supărat și, a zis: - Ori eu, ori el!
S-a sculat şi a plecat și,... nu s-a scuzat de fel.
Mai apoi, iarăși o şedinţă și iar Ott s-a aşezat,
Toţi l-au uns cu preferință ca lider de sindicat.
Iar în ziua următoare, s-a ales conducerea
Şi, a aflat cu stupoare că nu poate candida.
Şi-avea Ott o vorbă grea:- Mi-a fătat o mâță-n gură!
Şi atunci aşa era, supărat peste măsură.
Nu pot spune că mă bucur, pentru răul altuia,
Însă vreau doar să îmi scutur vina ce-mi atribuia.
A reînceput şi şcoala, Ibiş face valuri multe,
Că aşa avea el boala, viaţa nouă s-o înfrunte.
A agitat toată şcoala, să îl schimbe pe director
Să-şi poată el etala, stilul său dezbinător.
Într-o zi, în curtea şcolii, cine „lobi” îmi făcea?
Ibiş, ce călca în dodii, că de mine se temea.
Că am fost informator, chiar foarte periculos,
De-aia, el, cam temător, îmi era prietenos.
L-am privit cu multă milă, amintind ce-nseamnă tracul,
Care l-am trăit cu silă, de a fi frate cu dracul.
Şi i-am recitat poezia, ce-o scrisesem la necaz
Când domina erezia și doream un alt macaz.
A rămas cam complexat și își înghiți amarul
Că eram prea relaxat și i-am recitat „Măgarul”.
A făcut ochii cam mari, dar i se închise gura.
Eu i-am spus: „Degeaba ari, nu cunoști agricultura!”
A plecat, dar pila-i mare, la CCD l-a plasat
Şi de-acolo, iarăşi, sare, într-un post şi mai înalt.
|
|
