FACULTATEA
L.- GRUPAJ DE POEZII
DEDICATE STUDENȚIEI
AMINTIRILE MĂ COPLEŞESC
Amintirile mă copleşesc, mai ales vremea studenţiei,
Când începusem să iubesc….meleagurile poeziei.
Era aşa, ca un complex de conştiinţă şi virtute
Şi-adesea rămâneam perplex de gânduri vrute şi nevrute,
De doruri, aspiraţii mari și-un aer tare-aveam în piept,
Iar braţele îmi erau tari și-n devenire, înţelept.
Colegii îi vedeam prin ceaţă, doar pe ici colo, câte-o snoavă,
Se răsucea în mintea-mi creaţă și o priveam ca pe-o ispravă.
Erau frumoşi şi iubăreţi căci erau tineri, cu temei,
De-a discuta despre femei, iar fetele despre băieţi.
Trecut-au anii, buni sau răi, din când în când ne-am regăsit,
Tot mai ieşiţi din năbădăi, cu chipul mai îmbătrânit.
Dar când ne adunăm, subit, ne apucăm de nebunii,
Bâza şi fotbalul, nu mint, ne prefac, iarăși, în copii.
Şi-atunci mă-ntreb de ce-aş lipsi la, poate, ultima-ntâlnire?
Cred că prea rău m-aş pedepsi și-aş suferi la nemurire!
Chiar dacă nu mai facem bani și adunăm, ca într-o farsă,
Ai vârstei mulţime de ani, cu tusea, junghiul şi-o grimasă,
Se cade să privim în sus, cu sufletul rămânem tineri,
Şi ne e dor, ades nespus, de toţi colegii ingineri.
Hai să cântăm şi să jucăm, chiar dacă timpul ni-i potrivnic
De dor şi drag să ne-mbătăm ca-n ultimul moment prielnic!
„Trăiește-ți viața ca și cum faptele tale
Ar trebui să devină legi universale!
Poți ajunge suta, dacă renunți la toate,
Acele lucruri care ți-ar putea fi fatale.”
ODĂ IASULUI...
Iaşule, izvor de astre, matca promoţiei noastre,
Te iubim, te venerăm, că prin tine existăm!
Iaşule, oraş erou, ai în noi un sfânt ecou!
În sufletul nostru crești și coline şi poveşti!
Iaşule, meleag de dor, eşti lumină şi izvor,
De substanţă cerebrală și de reţea capilară!
Ai fost zori de zări abastre, floarea tinereţii noastre!
Ne-ai fost rit de crez ceresc și leagănul părintesc!
Iaşule, parfum de tei, la Obeliscul cu lei,
Acolo ne-ai sedus cu .... spiritul lui Eminescu!
Al tău amfiteatru mare are-n el legende care
Se dezvoltă an de an cu busola lui Câmpan,
Girueta Mangeron și aburii lui D’Albon,
Cu cuiele de la Linde și restanţele pendinte.
Şi câte alte veşminte de la tine ţinem minte!
Iartă, facem rugăminte, sărăcia de cuvinte!
Parcă şi acum asculţi sala paşilor pierduţi
Cum vindeau fetele mari „Oase moi şi oase tari!”
Seara când cădeau din cer numai umbre de mister,
Prin Copou vibrau trăiri de tăinuite iubiri.
Din Copou la Podu Roşu ne-ai încântat cu frumosu’
Căci în trupul tău lumesc curge fluviu studenţesc.
Din Galata la Ciric, Dumnezeu te-a miruit
Cu valori fără egal și trecut fenomenal.
De la Păcurari la Bucium eşti şi artă, eşti şi zbucium,
Eşti şi Creangă, eşti şi Cuza iar Chiriţa-ţi este muza.
Am primit din trupul tău și credinţa-n Dumnezeu
Cinste pentru-a noastre vieți și dragostea de profeți.
Astăzi, după multe vremi încă-n amintiri ne chemi
Să ne spui poveşti de dor și de ce profeții mor.
Iţi urăm Iaşule mare să crești în continuare
Pe colinele-ţi măiastre, floarea iubirilor noastre!
Să crești mândru şi sonor pe al lumii monitor!
Să fii rază şi fior, Iaşule, meleag de dor!
ÎMI ESTE TARE DOR,
DOR DE ȚARA VRANCEI!
Că Vrancea-i județ de renume-n Moldova,
Prin tot ce a fost și prin tot cum există,
Pe-ntinsele plaiuri se bate iar toba,
Dorul de Ștefan, în cutremur, persistă.
Vrâncenii, nostalgici, aud pe Vrâncioaia
Chemându-și feciorii la lupta cea mare,
Căci lifte păgâne asmut vâlvătaia,
Pârjol aducând, defrișări și-ntinare.
Voievodul Mihai pe aici se abate,
S-aducă solii de mai mari închegări,
Să facă o țară din trei principate,
S-alunge din glie neîmpliniri și trădări.
Și Hora Unirii, mai poartă pecetea
Unirii de neam și de viață prosperă,
Iar Cuza, din groapă, acuză tristețea,
Căderea de neam - oca΄ austeră.
Din lutu-i străbun, Alecsandri tresare,
Prin lacul de nuferi degajă poezii
Și Hora Unirii, o vede mai mare,
Cu o Moldovă nescindată-n etnii.
Eminescu se întoarce pe-o parte,
Văzând cum românul, întruna se plânge,
Și tare ar vrea să mai scrie o carte,
Sângele vărsat să-l prefacă în sânge.
De la Nistru pân-la Tisa, de-am merge,
Vrăjmașii ne stau peste tot de-a călare,
Și-adesea „vecinii” râvnesc să încerce
Știrbirea prezentelor noastre hotare.
La Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja
Piramide crescut-au din bravii ostași,
Ce-n crâncene lupte onoratu-și-au straja
Cu sângele vărsat, pentru țară chezași.
Cu Ferdinand, rege și cu mari generali,
Primul război mondial e pecete,
Că bravii ostași au strigat, triumfali:
„-Aici suntem noi, pe aici nu se trece!”
E Vrancea ținut încărcat de victorii,
Cu râuri de sânge el fost-a udat,
Apoi s-a întors înzecit în podgorii,
Și în suflete mari astăzi s-a înălțat!
La Andriașu, veghe, stau flăcările vii
Cascada Putnei este - izvor de apă vie
Vrancea-i gătită cu o salbă de vii,
Eroul căzut, în vrâncean reînvie!
Vitejii Moldovei, să sune din cornuri,
Iubirea curată, de țară, s-adune,
Slăvind-o prin Hora Unirii și coruri,
Căci Vrancea este ținutul minume!
Slăvită fii Vrancea, prin tot ce-ai trăit,
Pentru trecutu-ți mare, fiii-ți te slăvesc,
Un mare viitor să-ți legi de trecut,
Perlă a țării și aur pur românesc!
Copii ai vremii noastre, aminte luați,
Priviți flacăra vie a idealului,
Fiți patrioți, fiți bărbați de bărbați,
Ca „întru slava eroilor neamului”!
De istoria Vrancei azi mi-este dor,
Acolo căzut-au, chiar, și bunii mei,
De-aceea pentru ei și eroismul lor
Îmi este tare dor, dor de Țara Vrancei!
Mior
PRUDENȚE
Nu insistați să mănânc, mai ales piperat,
Că am ceva probleme la rinichi și ficat!
Nu-mi dați carne de porc, grătar sau cuptor,
Mă tem de pancreas și de colesterol!
Nu pot mânca tort și dulce, de vreun fel
Am diabet amice, cum să-mi bat joc de el!?
Nu-mi dați să beau, se urcă la cap tare,
Și unde nu e cap, e vai de picioare!
Cafeaua și tutunul, sunt rele pentru mine,
Că inima mă lasă, am hipertensiune!
Degeaba mă-ndemnați, să zâmbesc câteodată,
Aș vrea, dar nu mă lasă crampele de prostată!
Nu mă bateți la cap, cu amintiri neroade,
Că alzheimer-ul meu, tot mai mult mă roade!
Nu mă scoateți la dans, am o mică viroză,
Și mă mișc tare greu că am și coxartroză!
Voi bea numai apă, sau un ceai, bunăoară
Și voi lăsa burta s-o ia pe ghiorăială!
Privind în hăul vieții, voi sta meditativ
Să admir totu-n jur, în chip contemplativ!
Dar chiar de nu mănânc și de nu beau nimic,
Sunt fericit cu voi, că vă mai văd un pic!
Povești, în ziua asta, durerile sunt moarte,
Așa că dragi colegi, vreau să mă-mbăt din toate!
Cu drag, al vostru coleg Mior
„Trăiește-ți viața! Mâine ar putea fi ultima zi
Și, nu uita, cu cinste să ți-o slujești mereu,
În credință poartă-ți calea și felul de a fi,
Stăpânul vieții noastre e numai Dumnezeu!” (MIOR)
HAIDEȚI, IAR, LA „BĂTĂLIE”
Oastea noastră de vântoși,
Voi, care-ați fost virtuoși,
Azi ați devenit sfătoși,
Numai babe, numai moși!
Dați durerile la spate,
Și supărările toate,
Faceți tot, pe cât se poate,
Să vă prezentați la oaste!
Astă chemare înseamnă,
Vasile Manciu vă-ndeamă,
Făcându-și singur reclamă,
Să-mbrăcați a oștii haină!
Că ne-așteaptă dorul său,
La Slănicul de Bacău
Și, cât vom lupta de greu,
Să ne fie-așa mereu!
Că așa ni se cuvine,
Să ne regăsim cu bine,
Cine știe ce mai vine,
Ceva ce nu ne convine!
Pentru-a dorului făclie,
Dragostea să reînvie
Și, doar bine să ne fie,
Haideți, iar, la „bătălie”!
NOSTALGIA STUDENȚIEI
În suflet încă păstrez acei ani ai tinereții
Când am mers să studiez pașii următori ai vieții.
Cu elanul tinereții și,...mă bucuram de viață,
De zorile dimineții care-mi apăreau în față.
Era început de toamnă, cu miros de fructe coapte,
Voiam să caut o doamnă, o frumoasă facultate.
Când am coborât din tren, parcă suiam printre stele,
Și vedeam astrul etern, Iașul studenției mele.
Râpa Galbenă-o vedeam, spirală spre cer și cu
Scara-i, pe care urcam și-mi apărea Eminescu.
I-am privit timid statuia, Templul, cu al lui ecou
Și-am pornit a o lua pe suișul spre Copou.
Am ajuns, fărꞋ de ocol și, mi-a apărut divanuꞋ
Statuar, domnul Xenopol și domnul Kogălniceanu.
Iar în spate somptuoasă, esență de carte grea,
Cu privirea-i luminoasă, trona Universitatea.
Acolo-avea corpul A partea de Mecanică,
Iar la dreapta se ivea corpul B, precum o arcă.
Mă-ndreptai spre corpul B, în jur totul tremura,
Iar copacii făceau tumbe, vântul, parcă, murmura.
Mă tot gândeam la un film c-un robot care vorbea,
Și-mi părea așa sublim, ce poate mecanica!
De-aia am visat mereu, să învăț în mod dinamic,
Și poate vrea Dumnezeu s-ajung inginer mecanic
Am urcat cu grijă scara și-am ajuns la un birou
Și, m-a primit secretara, cu tot interesul meu.
Numai ce-am ieșit afară, un student stătea pe trepte
Și-l întrebai într-o doară dacă am șanse deștepte.
A privit atent depeșa, parcă născută in vitro,
Și-a zis c-am greșit adresa, că ajunsesem la Hidro,
Fuga înapoi am mers supărând-o pe Bortică,
Pentru al meu interes s-ajung la Mecanică.
Doamne, frumoasă era...viața ceea de student,
Unora mult le plăcea chiar viața de repetent!
La cursuri și la cămin, cantină.....bibliotecă
Ne chema un rost divin, dar și pe la discotecă.
N-o s-o iau în de-amănunt cu ce-a fost și cum a fost,
Mi-am făcut iar legământ să învăț, să-mi fac un rost.
Dar în suflet un ecou mi se înnoda cu frica,
Și-am rupt joaca din Copou cu o blondă, Viorica.
Eram uimit de profesori și de-oricare asistent,
Mergeam de îmi luam cursuri, cu drag și foarte atent.
Și eram cazați la Cloșca într-un dormitor comun.
Ce dragă îmi era gașca, ce glume cu spirit bun!
În prima sesiune-aveam, să urcăm până-n Copou
Într-un lung șir indian, Jimi, în frunte, erou.
Ne-a judecat nea Oprică cu vreo câțiva corijenți,
Și-au oftat cu oftică: Jimi, Costel ... alți petenți.
Pe parcursul facultății, mulți profesori am avut,
Cu aura identității, tare cu drag ne-au crescut,
Memoria despre toți e prinsă-n Memento-Blitz
Cu-ale facultății roți și morala lor „la șpiț″.
Astăzi sunt încă în viață doar vreo câțiva asistenți,
Dar și ei sunt duși la față, ca mâine devin absenți.
Slavă vouă iubiți dascăli că ne-ați promovat cinstiți,
Să știm bine-a iscăli cu viză de iscusiți!
Iar noi dragi colegi suntem din an în an mai puțini,
Nu știm zile câte avem, tot mai des se sting lumini.
De-aceea revin și întreb de vreți a ne revedea,
Și, coleg lângă coleg, să ne cinstim facultatea.
Zilele sunt numărate, să le păcălim mai vrem,
Mult noroc și sănătate, să trăim cât mai putem!
HAIDEȚI COLEGI DIN NOU LA DATORIE
Haideți colegi din nou la datorie,
Chiar dacă viața ne este-n ghilimele
Cât mai putem, că cine mai știe,
Anii ce vin, ne pot întoarce spatele.
Ne vom privi în ochi lumina sfântă,
Nu vom vorbi nicicum de sănătate,
Căci vom fi iar acei ce-am fost odată,
Porniți pe-un drum către „eternitate”!
Vom depăna doar amintiri frumoase,
De timpurile dragi ce ne-au format,
De studenția cu glume spumoase
Și de formatorii, cu stilul lor titrat.
Din tot ce-am adunat din lumea asta,
Ne vom mândri, căci toţi avem cu ce,
Ne vom îmbărbăta să ținem sus ștacheta,
Atât cât mai e scris pe-a fiecărui cruce.
Să ne-amintim de revederile plăcute
Mulțumind din suflet la organizatori!
O, Doamne, ne-ai oferit revederi sfinte
Și le-am sorbit drept sfinte sărbători!
Colegilor dragi care-au plecat din lume,
Și pentru profesorii care ne-au părăsit,
Cu câte o lumânare și prin rugăciune,
Să le reamintim cât de mult i-am iubit
Iar anul acesta vom merge-n Poiană,
La revederea care ne e ca o icoană,
La revederea care ne ține-n picioare,
Pentru colegialitate, prin aniversare!
REVEDEREA STUDENŢEASCĂ
Am mai trăit să îmi petrec o revedere ca de basm,
Studenţia, cu-al ei farmec de tinereţe și balsam.
Festivitatea s-a deschis în aula plină de vise,
Între pereţii ce-au cuprins amintiri în suflet scrise.
Noi am ajuns în acel loc, printre picturi și pereți muți,
Pe unde ne-a adus noroc Sala Paşilor Pierduţi.
Era o sală cum visam, cu piedestalu-i de sufragii
Când, retoric, ne-ntrebam de ale templului magii.
Pereţii tapetați cu sfinți profesori, care radiau,
Ca mentori și ca părinți, ne învățau și ne iubeau.
Și azi mai privim la ei, îi admirăm și îi slăvim,
Îi regăsim mereu în noi, prin viața noastră-i răsplătim.
Iar ei, de sus, de unde sunt, sunt mândri și ne prețuiesc,
C-am respectat un legământ, un cadru bun, ingineresc.
Și am transmis, cât am putut promoțiilor următoare,
Experiențe ce-am avut, ghidând tendința viitoare.
Unde sunteți mentorii mei, în care asfințit de soare?
O, Doamne, cât mi-e dor de ei, nu-i semn de întrebare!
Colegii mei care-ați plecat, în lumea ceea de apoi,
Voi, încotro v-ați îndreptat? Curând vă vom urma și noi.
Banale par aceste rânduri, nu știu de mă veți înțelege,
Dar, de-acum cădem pe gânduri, moartea are a ei lege.
De-aceea, vreau să vă spun eu, e lesne de înțeles,
Că oricât ne-ar fi de greu, să ne întâlnim mai des!
Ne-om plânge dar, vom exulta, de bucuria revederii,
Nu știm ce ne va aștepta, ne vom preda încrederii
Că suntem tineri și frumoși, de moarte nu ne pasă,
Că împreună, inimoși, stăm la a vieții masă.
LA MOARTEA UNUI COLEG DRAG
Unde te-ai dus iubite coleg Mișu Prodan?
Nu știai, oare, ce vine peste un an?
Vine pentru noi bilanțul cel mai mare,
Bilanț de suflet - a cincizecea aniversare.
Tu ai plecat acolo, nimic nu te mai doare,
Dar nouă, vai, ce ne-ai lăsat tu oare!?
Ne-ai lăsat amintirea firii tale frumoase,
Dar și amărăciunea plecării dureroase!
Familia-ți îndurerată va plânge cu amar,
Căci între ea și tine, moartea a pus hotar,
Din lacrimile ei, flori te-or înveșmânta,
Și ploaia cu lacrimi de-aiasmă le va uda.
Plecata-i drag coleg pentru veșnicie
Acolo, undeva, unde doar Domnul știe,
Știm că o să te ierte, să te așeze bine,
Și, cât mai trăim ne-om aminti de tine.
Și noi avem clepsidra cam pe terminate,
Și te vom căuta iubitul nostru frate,
Ne vom reaminti de trecerea prin lume,
Poate că și acolo, tu ne vei spune glume.
Parcă nu ne vine să-ți credem plecarea,
Ne vine să credem că ai glumit cumva,
Și la a cincizecea aniversare vei apărea,
Nu ne dezamăgi, noi locu-ți vom păstra!
Doamne, în lume, totul este la voia Ta,
Te rugăm ca lui Mișu, să îi deschizi poarta,
Să-l ierți pentru unele vrute - nevrute,
Și să-l protejezi acolo, cu alduiri sfinte!
ÎMBRĂCAT ÎN NEGRE, VEȘNICE VEȘMINTE
Îmbrăcat în negre, veșnice veșminte,
Sufletul bunului coleg Gavriș Valeriu,
A pornit spre zări necunoscute,
Lăsând în urmă doar jale și pustiu.
El se îndreaptă spre locul în care,
Domnul îi va da lumina cea sfântă,
Și-i va împlini bucuria cea mare,
A regăsirii cu nepoțica lui scumpă.
A lăsat în urmă multe ființe dragi,
Dar cele mai scumpe, fiica și soția,
Sfâșiate de durere și cu gesturi largi,
Vor implora pe Domnul de a-l învia.
Pe mormânt sădi-vor Regina Nopții,
Și lacrimi multe, în șuvoaie, de dor,
Din sufletele bunei fiice și bunei soții,
Uda-vor parfumul unui veșnic fior.
Sufletului tău, colegul nostru iubit,
Promoția 68, a Facultății de Mecanică,
Îi urează așezământ de veci liniștit,
Unde raiul îi va asigura viața veșnică.
Știm, n-ai vrut să pleci așa curând,
Să-ți lași trupul care ți-a dat ființă,
Că n-ai vrut a-l ascunde în mormânt,
Dar pentru asta n-ai avut putință.
Îndurerați, astăzi cătăm înspre tine,
Oftăm și te-ntrebăm: de ce ne lași?
Ne lași în suflete dureri și suspine,
Ne lași lacrimi amare și grei pași!
Doamne, ai grijă mare, noi Te rugăm,
De Gavriș Valeriu, bunul credincios,
Bunul soț, tată, bunic, coleg și domn,
Ne închinăm Ție să-i dai loc luminos!
Doamne, ce faci cu promoția mea?
De-i zorești sfârșitul cu a sorții palmă,
Dă-i soartă morții să mai moară și ea,
Sau, măcar fă-o să fie mai calmă!
Omagiile noastre familiei îndoliate,
Ne alăturăm pentru veșnica pomenire,
A aceluia care ne-a fost ca un frate,
Căruia-i vom păstra veșnică amintire.
Lăsând în urmă doar jale și pustiu,
A pornit spre zări necunoscute,
Sufletul bunului coleg Gavriș Valeriu,
Îmbrăcat în negre, veșnice veșminte.
RIDICĂ-TE ROMÂNE
(Extras din propunerea de imn,
de Mircea Iordache)
Ridică-te române la lupta pentru viaţă
Şi propășirea ţării [în Europa Mare!]bis
Poţi face România să prindă-o nouă faţă,
Iar numele să-ţi poarte [embleme planetare!]bis
Alungă ceaţa densă ce-ar obloni iubirea,
Alege judecata [care sfințește glia!]bis
Înalţă tricolorul să-l vadă omenirea
Şi strigă cu putere: [Trăiască România!]bis
Că suveranitatea stă în sacrificii mari,
Hai, să pornim la lupta [ieșirii din nevoi!]bis
Să nu ne vindem viaţa la ginți de barbari
Şi, pentru asta, frate, [războiul e în noi!]bis
Române, pretutindeni, tu nu uita de hartă,
Şi nu uita că bunii [acasă ţi-au rămas,]bis
Vino la sânul mumei, creează-i nouă soartă,
Că ţara te așteaptă, [nu-i vorbă de pripas!]bis
Şi nu uita străbunii căci s-au jertfit în lupte
Să lase ţara-ntreagă [pentru ai lor nepoţi,]bis
Din pilda lor învaţă să duci patria-n frunte,
Cu duşmanii te luptă [şi cu vicleni despoţi!]bis
Ridică-te române la lupta pentru viaţă
Si propășirea ţării [în Europa Mare,]bis
Poţi face România să prindă-o nouă faţă,
Iar numele să-ţi poarte [embleme planetare!]bis
Alungă ceaţa densă ce-ar obloni iubirea,
Alege judecata [care sfinţeşte glia,]bis
Înalţă tricolorul să-l vadă omenirea
Şi, strigă cu putere: [Trăiască România!]bis
|
|
