SERVICIUL SANITAR
G.- DIFERENTA DE LICEU SI BACALAUREATUL
În aceeaşi perioadă am urmat cursurile serale ale clasei a XI-a la Liceul Hașdeu. Am avut noroc că am putut să-mi continui diferențele de liceu, imediat după terminarea armatei. Judeţul, pe vremea aceea era la Ploieşti şi am fost nevoit să merg acolo pentru aprobarea trecerii de la cursurile fără frecvență la seral. A trebuit să mint un pic, că m-a trimis directorul de la liceul de fete la un inspector, pentru a mi se da aviz favorabil. Minciuna am ticluit-o aflând că respectivii aveau nume de familie identice. Am avut noroc că fără frecvența se transformase în seral chiar de la 04. ianuarie, dată de la care am intrat eu în serviciu la Buzău. Dacă ar fi fost de la începutul anului şcolar, aş fi pierdut un trimestru şi nu puteam să recuperez. Cred că facilitatea asta a fost stabilită pentru activiștii de partid de la nivelul oraşului, căci am avut colegi pe: directorul Cabinetului de Partid, Zaharia, președintele Consiliului Popular Orășenesc, Florescu şi alţii. Aşa s-a făcut că am devenit coleg de bancă cu Zaharia, un om foarte serios şi pedant, model de conștiinciozitate şi modestie. Nu prea le avea cu matematica, dar le aveam eu destul şi pentru el şi lucrările scrise i le cam făceam eu, iar domnul Capșa, marele meu profesor, se făcea că nu vede. Dintre profesorii de la Liceul Hașdeu, m-au impresionat:
Domnul Boris Capșa, profesorul de matematică, era un foarte bun pedagog şi avea un talent deosebit în a te face să îndrăgești matematica. Pot spune că ne dădea matematica în pastile, şi printre pastile strecura câte o glumă bună. Un căscat al unui elev îl trata cu o glumă, apelând la acel elev să înceteze: „Mă, vrei să rămână nevastă-mea văduva veselă?” Domnul Capşa dădea soluții standard, de rezolvare şi apoi făcea exerciţii şi probleme până se crea deprinderea de rezolvare.
Am fost foarte plăcut impresionat când am descoperit, de curând, un articol „in memoriam Boris Capșa”, articol cam sumar, dacă țin cont de valoarea deosebită a profesorului. Am văzut mulți profesori în viața mea, fie în calitate de elev sau student, fie în calitate de director de liceu și de inspector școlar și susțin cu tărie că o așa de mare valoare în metodica predării, ca a profesorului Capșa, nu am mai întâlnit. Redau mai jos minusculul articol găsit pe net, privindu-l pe profesorul Capșa:
„Boris Capsa (1920-1984)
Român neaoș „în cuget și simțiri", născut la 29 februarie 1920 într-o familie de intelectuali din Bălti, absolvent al Liceului de băieți din Cetatea Albă (1939), începe studii de drept la Iași, pentru a urma tradiția familiei, dar anii grei ai refugiului, când „a trecut prin multe suferințe și a încercat multe valori de amărăciune", au spulberat visul tatălui său.
În 1950 se înscrie la Facultatea de Matematică a Universității din București (cursuri fără frecvență) unde își găsește adevărata vocație, probabil și datorită întâlnirii cu ilustrul profesor Dan Barbilian; după absolvire, în 1956, îşi începe cariera didactică la Liceul Militar din Breaza, iar din 1959 se stabilește la Buzău, unde cunoaște consacrarea.
Lector la catedra de matematica a Institutului de Aviație „Aurel Vlaicu" de la Bobocu, sau la Facultatea de subingineri de pe lângă Fabrica de geamuri, profesor la Liceul „B.P.Haşdeu" (1961-1968; 1979-1983), a muncit cu pasiune și abnegație, simțindu-se chemat pentru cariera de dascăl. Profesor emerit, apreciat de academicienii Grigore Moisil și Nae Teodorescu, credea sincer că „înveți învățând pe alții, iar pentru a-i învăța pe alții, trebuie să înveți tu însuți toată viața". Conștient că există o vârstă când tânărul are nevoie de modele, a cultivat elevilor pasiunea pentru rigoare și frumusețea abstracțiunilor matematice, a transferat întreaga sa știință discipolilor, oferindu-le astfel și un model de caracter.
Inspector de specialitate la Inspectoratul Școlar Judeţean Buzău, a fost un adevărat profesor al profesorilor, dăruindu-le din experiența sa și punându-și amprenta pe calitățile profesionale ale celor aleși să facă instrucție și educație.”
Dumnezeu să-l ocrotească!
Domnul Nicu Dan, profesor de Chimie, un domn foarte activ şi implicat în pregătirea elevilor. Avea aiura lui Lenin şi adeseori îşi lovea chelia cu palma întrebându-se cu glas tare: „ce mă fac eu cu voi?”. Am avut mare noroc că înainte să urmez clasa a XI-a, mă pregătisem La Chimia Organică pentru Facultatea de Medicină şi aveam un oarecare avans faţă de clasă. L-am impresionat cu câteva răspunsuri şi am devenit omul numărul unu al clasei, la orele lui. Mai aveam în clasă şi o laborantă, care sigur ştia mai multă chimie decât mine şi era înciudată că eu primeam note mai mari decât ea. Colega mea, care era şi laborantă la Policlinică, era o fată bine şi cam naivă cu bărbaţii. Mi-a povestit că a cunoscut un domn bine, care i-a dat întâlnire. Omul ăla se lăuda că e şef de fermă, că are cai şi sănii şi că la viitoarea întâlnire va veni s-o ia cu sania. Au stabilit ora şi data întâlnirii şi colega mea ardea de nerăbdare şi emoție să se reîntâlnească şi să meargă cu sania cu clopoţei. A mers la întâlnire şi privea în toate direcțiile să vadă sania cu cai. A venit ora stabilită şi nu apărea nici-o sanie cu cai, dar deodată aude un clopoțel şi lângă ea apare amicul respectiv, trăgând după el o săniuță. Aşa de tare s-a supărat, s-a înroșit şi ruşinat, că nici n-a ştiut cum a ajuns acasă şi s-a pus pe plâns, detestându-l pe individ pentru batjocura la care a supus-o. I-am explicat că o aşa glumă merita savurată, nu detestată şi că nu trebuia să renunțe la tip.
Am avut noroc cu aprecierile bune ale domnului Nicu Dan, mai ales la examenul de bacalaureat. La acel examen am avut comisie de la Râmnicu Sărat, foarte exigentă şi s-a comportat dur, parcă fiind în competiţie cu o comisie de la Buzău care examina la Râmnicu Sărat. Era cât pe ce să ratez examenul şi noroc cu președintele comisiei şi cu Nicu Dan. Președintele era profesor universitar de Chimie şi Nicu Dan, asistând la examen, a vrut să-i demonstreze ce pregătire bună am eu la Chimie, numai că era cât pe ce să demonstreze invers. Am avut câteva momente de lapsus şi cumpănă, încât numai Dumnezeu ştie cum am găsit răspunsul sub acea stare de emoţii şi stres. M-am descurcat de nota 10,00, cu felicitări şi am primit invitaţie de a merge la Facultatea de Chimie din Bucureşti că mă va ajuta domnul profesor Albu, președintele, să intru. Tot domnul Albu, cred că a făcut presiune pe comisie să mă treacă la Istorie, unde cam încurcasem subiectul Dictatura Regală;
Doamna profesoară de Limba Română, căreia nu-i mai reţin numele, dar aveam multă consideraţie faţă de dânsa, căci preda foarte bine şi-mi plăceau comentariile pe care le făcea. Din păcate nu prea mă avea de bun şi mă taxa foarte tare cu note mici. Deşi ne învăţa să fim sistematici, la o lucrare în care am crezut că am fost sintetic şi nu am îmbrăcat cuvintele cu imagini literare, m-a taxat, scurt, cu nota 4,00 şi eram în pericol să rămân corijent. Mi-a mai dat o şansă la oral şi am scăpat;
Doamna profesoară de Fizică şi diriginta noastră. Nu prea reţin calitatea predării, dar ştiu că a asistat la examenul de bacalaureat şi a fost cam distantă faţă de mine. În timpul examenului, după partea de examene orale la uman, ne-a spus ce a aflat de la comisie şi anume că eu nu prea aveam şanse de trecere, iar colegul Ioniţă era ca şi trecut (de fapt Ioniţă o avea ca pilă pe doamna dirigintă). Finalul a contrazis-o total, căci eu am trecut şi Ioniţă a picat.
Pitoresc era şi profesorul de Istorie, directorul adjunct al liceului, Ghițescu. Se pot spune multe lucruri despre echipa de profesori pe care o aveam, dar sigur era cea mai bună din liceu, urmare a faptului că în clasa noastră se aflau cei mai de seamă activişti de partid din oraş, plus primarul.
Examenul de bacalaureat a fost destul de greu. Am avut plăcerea să-l am ca susținător pe domnul profesor de matematică, Capşa, care a asistat dintr-o bancă a amfiteatrului, la susținerea mea şi care m-a felicitat pentru prestațiile la Matematică şi Chimie. Am reuşit doar 5 candidaţi din 32. În euforia aceea s-a lipit de mine o fătucă blondă, cam spălăcită. A fost aşa .... o strângere în braţe la vederea listei de absolvire, urmare a entuziasmului care mă cuprinsese. În acel moment totul mi se părea extrem de frumos. În zilele următoare ne-am reîntâlnit şi am simţit-o tot mai respingătoare, mai ales din cauza dinților urâți şi mirosului urât al gurii. Îmi era jenă să-i spun şi am evitat să o mai întâlnesc.
„Sănătatea este o convenție intre tine si corpul tău.” (Terri
Guillemets)
„Sănătatea e darul cel mai frumos si mai bogat pe care natura ştie să-l facă.” (Michel de Montaigne)
|
|