INGINERATUL
A.- INTRODUCERE
|
|
Decanatul Facultăţii de Mecanică din Iaşi a întocmit tabele cu absolvenții, pe specialități, constituind clasa-mente în funcţie de mediile generale şi unele situaţii personale. La specialitatea Maşini Unelte şi Scule, m-am regăsit pe locul 13, din 32, loc destul de convenabil faţă de posturile oferite. În ziua repartițiilor am fost invitaţi, în ordinea de pe tabele, într-un amfiteatru în care eram așteptați de impresari de la multe întreprinderi din ţară.
Aveam posibilitatea să aleg un post prin apropiere de Buzăul meu, dar insistenţele amicei mele de atunci, o fată de prin Dorohoi, studentă în anul III la Facultatea de Chimie, cât şi curiozitatea mea pentru oraşul Suceava, oraş cu mare încărcătură istorică şi mediatizat ca un oraş curat în plină dezvoltare, m-a determinat să pun semnătura pe Întreprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb din Suceava. În ce privește amica aceea a fost așa ca o turbulență existențială a mea, căci era un fel de ficțiune. Mă lăsam în voia sorții, dar sufletește și rațional nu acceptam acea legătură și am respins-o cu prima ocazie ivită.
După repartiţie am mers acasă pentru a-mi permite ultimul relaș ca student, dar parcă nu mai avea acelaşi farmec, parfumat şi catifelat ca în anii precedenți. Simțeam o încărcătură emoțională şi de responsabilitate pentru impactul începerii serviciului, ceea ce mă îndepărta de la trăirea unor distracții tinerești, la intensitatea de altădată, fără griji şi fără bani. Deveniseră un fel de distracții fără bani, dar cu multe griji. |
Impactul debutului ca inginer
La Suceava, m-am prezentat la post, la început de august. Eram dornic să cunosc producția şi să fiu factor activ, dar emoţiile mă copleșeau la gândul că voi fi pus în faţa unor atenți observatori ai calităților mele profesionale şi spirituale. Cu mine la „Piese de Schimb” au mai fost repartizați : Wagner Isidor, Acroitoriţei Constantin, Paustovanu Anatolie şi Cefranov Eugen. La Uzina Mecanică, aflată lângă noi au venit: Lupchian Toma, Marian Nicolae, Lucan Nicolae şi Irimia Gheorghe, iar la Fabrica de Tricotaje „Zimbrul” a fost repartizat Zăgreanu Gheorghe.
Directorul, la acea vreme, Lucaci Ion, român, cu două etnii străine (evreu şi maghiar), m-a chemat în biroul directoral şi a încercat să-mi arate prețuirea pe care o dă noilor ingineri, precum şi speranțele puse în noi. Mi-a vorbit pe un ton foarte familiar şi am căzut în capcana lui. M-am arătat foarte plăcut impresionat şi i-am mărturisit că un profesor m-a sfătuit să fiu prudent cu directorii, căci au ajuns directori prin mașinațiuni murdare şi au caractere dure. I-am spus lui Lucaci că dumnealui m-a convins că profesorul meu nu a avut dreptate. Ce greşeală am făcut, că nu a trecut mult şi m-am convins de dreptatea profesorului meu. Lucaci nu avea stofă de intelectual, ci de politruc, de parcă era format la şcoala lui Alexandru Drăghici.
Conform uzanțelor, am fost luaţi în primire de către administratorul Parasca şi duși pentru a ni se repartiza spaţiu de locuit. Am ajuns pe strada Mărășești, la un bloc abia construit şi am fost instalați câte doi în cameră. Eu am nimerit cu Wagner Isidor. În apartamentul din faţa noastră stăteau câteva fete, printre ele şi Rodica Crăciun, care urma să-mi devină soție.
|
|