|
|---|
Personalitățiledin viața mea |
Personalități marcanteale vieții mele |
Personalități ale școlii din Dâmbroca |
Fii ai satului,dragi sufletului meu |
|---|
PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE VIEȚII MELE
Dr. Valeriu GAVRILOVICI, valoare suceveană de excepție
(salvator a mii de vieți, și al vieții mele!)
 |
Născut – în anul 1968, în oraşul Suceava (casa de nașteri din Bosanci fiind închisă), din părinți, care au locuit în comuna Bosanci, jud. Suceava.
|
|---|
Activitate, funcții:
Medic specialist în Chirurgie Generală, din 2001.
A lucrat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, unde i-a avut ca maeștri pe prof. Cristian Dragomir și pe prof. Viorel Scripcaru și până în 2006 a fost asistent universitar, în acelaşi timp făcând 2 stagii de pregătire: un an la Bruxelles și un an și jumătate la Renes.
Lucrează la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava din august 2006, prin decesul doctorului Dinu Gh, eliberându-se un loc și, împreună cu soția au hotărât să se mute la Suceava. Consideră că pentru realizarea profesională și pentru familie a fost un pas înţelept.
Interviul
Câteva aspecte demne de reținut dintr-un interviu luat de Ana Șlemko, pe 31.ianuarie. 2016, impresionează prin atitudinea Domnului Doctor față de profesie, față de percepțiile asupra educației copiilor, față de întemeierea familiei, față de credința în Dumnezeu:
Prima operație
„Prima operaţie am făcut-o ca mână a 2-a, în studenție, pentru care mulțumesc profesorului dr. Mihai Petre (Dumnezeu să-l ierte!), care-mi era îndrumător în practica de vară și, într-o seară fiind de gardă, m-a întrebat dacă nu vreau să-l ajut la o operație de apendicită, că nu avea cu cine opera în acel moment. M-am descurcat bine, și m-am simțit foarte important că la 20 de ani am ajutat la o operație, ceea ce mi-a întărit convingerea că am vocația de chirurg.”
Conștiință, credință, profesionalism, modestie
„La multe operaţii m-am simţit mândru de ceea ce am făcut, dar m-am dezmeticit repede, considerând că fiecare intervenție este doar o etapă, că pot urma operaţii mai dificile. Fiecare reuşită îmi dă energie și experienţă pentru noi provocări. Fiecare pacient îmi mulțumește pentru reușita unei operaţii, numai că eu, împreună cu pacienții îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reuşită, pentru că nu este meritul meu ci este lucrarea lui Dumnezeu prin mine, cu echipa cu care lucrez.
Dorința de a face bine semenilor și de a salva vieți, îi animă pe toți studenții, și asta le dă putere să treacă peste multe dificultăți, pentru a atinge ținta spre care tind.
Sunt om cu frică de Dumnezeu și consider că știința și religia nu se exclud una pe alta. Tot ce am ca medic și ca, chirurg îi datorez lui Dumnezeu și numai Dumnezeu este cel care îmi luminează mintea, și îmi conduce mâna, să fac ceea ce trebuie atunci când sunt într-o operație, sau când pun un diagnostic, când elaborez un plan de tratament, când urmăresc evoluția unui pacient, când ne bucurăm împreună de rezultatele unei intervenții chirurgicale. Am citit despre cum se raporta Ștefan cel Mare la evenimentele din viața lui, și am considerat că și eu la scara mea să aplic aceeași grilă. Ștefan cel Mare zicea că o victorie este datorată lui Dumnezeu și atunci Îi mulțumea și punea poporul să postească de bucurie și, zidea câte o mânăstire sau biserică. Atunci când lua bătaie, spunea că s-a întâmplat pentru păcatele lui. Așa și la noi , ceea ce este bun să mulțumim lui Dumnezeu, iar ce nu este bine, e din greșelile noastre, pe care trebuie să le corectăm.
Cred în Dumnezeu, sunt convins că permanenta relaționare și raportare la El te ajută să vezi exact care-ți este locul, care-ți este direcția și să faci astfel încât țintele pe care ți le-ai propus, să fie undeva sus, ca să nu le atingi foarte ușor.”
Despre Dr. Cătălina Gavrilovici, specialist în pneumologie
„Meritul pentru îngrijirea și educaţia celor 6 copii aparține în primul rând soţiei mele, al curajului ei, al dăruirii și al răbdării mari pe care o are. În primii ani de căsătorie, bunica soţiei mele a îngrijit pe cei trei copii mai mari. Mai apoi am angajat și unele bone. În vacanțe copiii au mers la părinții mei sau ai soţiei.”
Moștenirea credinței
„Credința am moştenit-o din familia mea, țărănească, dar și din viața studențească, în mod deosebit după decembrie 1989, când a fost efervescența aceea a descoperirii libertăților de orice fel. Am avut șansa să întâlnesc studenţi de la Asociația Studenților Creștin-Ortodocși ASCOR, în care erau studenţi de la toate facultățile, foarte mulţi de la Medicină, de la Universitate. Acele timpuri și acei oameni cu care m-am întâlnit atunci, cu care m-am împrietenit și cu care chiar și astăzi țin o legătură foarte strânsă, ne-au făcut să descoperim o lume pe care n-o bănuiam atât de frumoasă și atât de bogată. Am descoperit ce înseamnă biserica și viața liturgică și lecturile patristice. Atunci mi-am deschis orizontul și am văzut că nu este nimic ireconciliabil între credinţă și știință, cea ce mi-a dat energie și m-a încredinţat că practicând credinţa creștin-ortodoxă poţi să-ți practici meseria cu și mai multă dăruire și să descoperi și mai multă frumuseţe în ea. De la slujbele de duminica nu lipsesc niciodată, dar în sărbătorile din timpul săptămânii, fiind la serviciu, sunt nevoit să lipsesc. Mi-a spus un părinte că în acele zile se roagă pentru mine, și este cum m-aș ruga și eu. Când fac o operaţie bine e ca și cum înalț o rugăciune.”
Președinte al Asociației Părinți Pentru Ora de Religie
„Asociației Pentru Ora de Religie, a luat ființă cu ocazia punerii cu semnul întrebării a orei de Religie, prin acea hotărâre a Curții Constituționale, care schimba metodologia de înscriere. A fost ca o reacție la unison a majorității părinţilor.
Deși a fost constituită pentru ora de Religie, părinții au rămas în această asociație și întreprind demersuri care să sprijine pe toți părinții, indiferent de convingerile religioase, pentru o creştere frumoasă și o bună educație a copiilor. S-au făcut comisii la nivelul Patriarhiei care să colaboreze cu asociațiile de părinţi pentru: perfecționarea: materialelor, manualelor, îndrumarea profesorilor de religie. La orele de religie nu se face o îndoctrinare religioasă. Se începe cu abc-ul și se continuă cu structurarea din ce în ce mai complexă a informaţiilor. Ora de religie îi ajută pe copii să se structureze identitar pe partea spirituală, A renunța la orele de religie, de muzică, de desen îi privează pe copii de alegerea unor profesii legate de spirit. Începerea directă cu Istoria Religiilor este contraproductivă pentru că acei copii nu știu încă ceea ce sunt ei, ca să se poată raporta la celelalte religii.”
Campania strângerii de semnături
„M-am implicat în campania strângerii de semnături pentru modificarea art. 48 din Constituție, în scopul interzicerii căsătoriei persoanelor de acelaşi sex.
Demersul este inițiat de o largă coaliție de asociații pro familie, Coaliția Pentru Familie. Prevederea din codul civil că familia se întemeiază pe căsătoria între bărbat și femeie, o dorim ca atare consemnată și în Constituție. Vorbim de familie ca o instituție fundamentală în istoria omenirii. Familia naturală, care poate naște și creşte copii este cea constituită între bărbat și femeie. Cerem respectarea conceptului că familia se întemeiază, între bărbat și femeie, combătând prevederile privind căsătoria între soți.”
NOTĂ DE AUTOR
P ână în februarie 2020, nu am avut prilejul a-l cunoaște pe acest MARE OM, care este Dr. Valeriu Gavrilovici și poate că nu l-aș fi cunoscut dacă nu l-aș fi căutat la un moment de grea cumpănă a vieții mele.
Ar fi fost bine, dacă nu-l cunoșteam în ipostaza bolii care mi s-a declanșat, dar a fost bine prin vrerea lui Dumnezeu, și prin relaționarea impecabilă cu domnia sa.
L-aș putea caracteriza pe Domnul Dr. Valeriu Gavrilovici prin trei cuvinte, care le-am folosit ca sigle pentru multe calități.
-
VIAȚA (Valoare, Iubire, Artă, Ținută, Afirmare)
-
CORD (Creștinism, Ortodoxie, Responsabilitate, Dăruire)
-
CHIRURGIE (Credință, Hărnicie, Inițiativă, Receptivitate, Umanitate, Respect, Generozitate, Intransigență)
Cum am ajuns să apelez la Domnul Dr. Valeriu Gavrilovici
La vârsta de 80 de ani, în 2019, am comis unele greșeli care mi-au afectat grav sănătatea, m-am îmbolnăvit de septicemie. Nu voi dezvolta problema acestei boli, căci nu are legătură cu subiectul de aici, decât ca informație. După un an de zile, adică anul acesta, 2020, am avut unele neplăceri cu digestia și cu defecația, ceva despre care credeam că e boală hemoroidală, care îmi producea sângerări la defecație. M-am lăsat dus de valul preocupărilor literare și de sfaturile unor prieteni că nu ar fi bine să mă operez de hemoroizi și, am dus boala pe picioare până când a devenit insuportabilă. Am întrebat în stânga și-n dreapta la care medic să merg și Pronia, prin fina mea Brândușa Roznovanu, m-a dirijat spre Domnul Dr. Valeriu Gavrilovici, (specialist în Chirurgie Generală și Colonoscopie), pentru o colonoscopie.
Am vorbit la telefon cu Domnul Doctor și mi-a stabilit o consultație la Ambulatoriul Secției de Chirurgie din Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava,
L-am pus la inimă pe valorosul medic de la prima vedere, prin tactul cu care mă consulta, prin vorbele calde, încurajatoare, prin ochii calzi, cu zâmbet discret, ca de sfânt. I-am spus soției mele, când am discutat despre Domnul Doctor Valeriu Gavrilovici, că arată ca unii dintre frumoșii actori din filmele cu Iisus Hristos
Diagnosticul
Mi s-a recomandat o colonoscopie și mi s-a stabilit data la care trebuie să mă prezint.
Am mers la acea colonoscopie cu inima strânsă, dar nu credeam că va fi o situație gravă, mă gândeam la prescrierea unei operații de hemoroizi.
Colonoscopia mi-a dat un verdict dur, aveam 4 polipi pe colon dintre care unul de cca 2 cm, era neuniform și am citit o oarecare îngrijorare pe chipul Domnului Doctor. Cu un verdict atât de grav, nu eram speriat ci dezamăgit și, m-a cam blocat. Am fost întrebat dacă poate să-mi ia o probă pentru biopsie și m-am cam speriat, dar am acceptat: „Da Domnule Doctor, este la latitudinea Dv., doar de aia am venit aici.”
Au trecut câteva zile până am primit rezultatele analizei anatomopatologice. Recunosc că psihicul îmi era cam la pământ, și îmi visam moartea cu ochii deschiși și se dădea o bătălie în mine. Pe de o parte acceptam moartea ca pe ceva firesc, la cei 81 de ani ai mei, pe de alta eram încrezător în Dumnezeu și mă rugam Lui să-mi ajute a-mi împlini visul ce-l începusem cu un an în urmă de a distribui, în comuna mea, cartea monografică și de a-mi realiza cartea despre viața mea, întitulată VIAȚA MEA CA O FANTOMĂ.
Am primit rezultatul și minunea de a ieși bun nu s-a petrecut. S-a stabilit că am adenocarcinom. Am mers din nou la ambulatoriu, pentru a discuta ce este de făcut și Domnul Doctor mi-a spus că trebuie operație și mi-a indicat pe o foaie de hârtie zona care trebuia extirpată și care reprezenta cca 60 de cm din colonul ascendent și din cel transvers.
Căutări precipitate
Am apelat la multe cunoștințe, unele care au trecut prin operația de colon, tot cu adenocarcinom. Aproape toți mi-au recomandat să merg în orașele mari: Iași, București, Cluj.
De niciuna dintre sugestiile primite nu am fost mulțumit, mă consideram o frunză în vânt care voi pica la pământ și voi fi călcat de picioarele unor necunoscuți pentru care nu însemnam mai nimic, doar o frunză și atât.
M-am gândit la ochii calzi ai Domnului Doctor Valeriu Gavrilovici și m-am hotărât să nu țin cont de spusele altora cum că la Suceava, actul medical este necorespunzător.
Internarea în spital
M-am hotărât că cea mai bună soluție pentru mine este operarea la Suceava, așa că am mers la Ambulatoriu să fiu programat. Domnul Doctor, la o primă consultare a Caietului cu Programări și având în vedere că o perioadă va intra într-un concediu de vreo săptămână, m-a programat pentru 24.03.2020. Dumnezeu m-a luminat cu o inspirație și pe Domnul Doctor, cu o bonomie fără margini. I-am spus: „Domnule Doctor, nu e cam târziu?” M-a privit cu multă înțelegere, a căutat prin caiet și mi-a stabilit internarea pentru 06.03.2020 și operația pentru 09.03.2020. Am încercat să fiu recunoscător, dar m-a refuzat categoric sub pretextul că cine știe ce se întâmplă și ne-am făcut amândoi cruce. Am fost împreună în același cuget, simțire și credință. Doamne, din clipa aceea mi-a devenit atât de drag, un adevărat idol.
Am fost internat și din când în când venea binefăcătorul meu să vadă ce fac și să urmărească pregătirea pentru operație
Operația
Am mers la operație, pe la ora 12,00, în ziua de 9 martie, și am intrat parcă așa ca într-un tunel de viziune, impasibil la ce se petrece în jurul meu. Vag, am observat masa de operație, câteva asistente și un domn ceva mai în etate, despre care presupuneam că este anestezistul și îndată mi s-a stins lumina minții. M-am trezit seara, în sala de reanimare, și ca prin vis am văzut forfota harnicelor asistente și, probabil a unei doctorițe și cum-necum m-am trezit dimineața și am fost dus la salonul de unde plecasem. Țin să precizez că m-am simțit mângâiat de sufletul bun al Domnului Doctor și cred că am fost și miluit de Dumnezeu cu un salon „pe cinste” cu două paturi și cu baie în cameră.
Supravegherea medicală
De două ori pe zi eram vizitat de Domnul Doctor Gavrilovici, și așteptam cu multă dorință vizita, pentru a-i revedea chipul ca de sfânt și a primi încurajări despre starea mea postoperatorie. Într-un moment, riscând să par un lăudător fals, i-am mărturisit impresia mea: „Domnule Doctor eu vă văd ca pe un sfânt” . A dat din cap cu modestie și m-a făcut să mă rușinez că mi-am lăsat sentimentele să se exprime. Am fost miluit de Dumnezeu să am parte și de asistente și de infirmiere, cu suflete bune, cu care am legat relații de respect și prietenie.
A venit pandemia de Covid 19
Cam prin 16 martie am aflat că la Secția de Pneumologie a apărut un caz de îmbolnăvire cu Covid, un virus apărut în premieră, de prin China. Cred că nimeni nu a bănuit cât e de periculoasă boala și nu s-au luat măsuri de prevenție. De fapt spitalul nu era pregătit să întâmpine un asemenea diavol. Au început precipitările, că s-au îmbolnăvit multe cadre medicale, dar „ din <nimic> să faci bici și să și plesnească e imposibil”
Situația mea nu era deloc roză, că operația supura și tot eram amânat la externare.
Domnul Doctor a fost nevoit să se izoleze la domiciliu, începând de pe 21 martie. Am aflat că soția dumnealui contractase boala. Am avut o stare depresivă, că nu-l mai puteam vedea pe unul din îngerii mei păzitori.
Din prudență și sigur din protecția asigurată de bunul Dumnezeu, am folosit unele mijloace de prevenție împotriva virusului nemilos (gargară cu apă sărată, dezinfecții nazale cu spray-uri specifice, ulei esențial de eucalipt), care și-au dovedit eficacitatea.
Externarea și grijile scoaterii firelor operației
Am fost externat pe 24 martie, când Corvidul 19, își găsise cel mai mare „fief” din țară, la Suceava și eram tot timpul cu sufletul „la gură”, așteptând să treacă zilele de izolare fără să fiu atins de molimă, care devenea, cu siguranță, fatală pentru mine, pentru comorbiditățile, care-mi sunt în trup.
După cca 3 săptămâni am intrat în panică, căci firele operației trebuiau scoase. Simțeam că pe abdomen am o gheară care mă sfâșie. Am apelat la medicul de familie așa cum am fost sfătuit de la spital, dar acesta mi-a comunicat că va trimite asistenta, dacă va vrea. Am căutat pe internet să dau de servicii medicale de tratament la domiciliu, dar toate pistele au fost eliminate de nemilosul covid.
Mâna de aur a Doctorului Valeriu Gavrilovici
Cam peste o lună de la externare am trimis un mesaj la Domnul Doctor, doream doar să-mi spună ce-i de făcut.
Mesajul primit de la Domnul Doctor parcă avea un glas îngeresc și parcă-mi spunea: „Stai puțin, că sunt aici, nu te voi lăsa la greu!” Mi-a spus că abia a ieșit din izolare și în ziua următoare va merge la slujbă. Mi-a cerut să-i trimit o imagine a operației, ceea ce am făcut imediat. Nu bănuiam ce urma. Speram să trimită vreo asistentă de la Spital, dar, ca un dar de la Dumnezeu îmi răspunde mesajul cu poza operației: „am să vin să vă văd”. Uimirea și bucuria m-au ridicat prin al zecelea cer.
În ziua următoare m-a sunat la telefon și mi-a spus că a ieșit dintr-o gardă de 24 de ore și că va veni să mă vadă mai ceva mai târziu.
Așa s-a întâmplat, pe la 19,30 a venit și mi-a scos firele, foarte repede. Vreau să știu care alt medic ar fi făcut așa ceva?
I-am oferit câteva cărți scrise de mine, printre care și unele cu caracter religios, cât și cartea monografică (de 768 pg), pe care, cu oarecare curiozitate le-a primit.
Bomboana de pe tort a venit la ieșirea din casă, prin ceea ce mi-a spus: „V-aș îmbrățișa, dar nu pot”. Avea masca de protecție și trebuia să mă ferească de covid.
Cred că ați observat cuvintele Domnul Doctor, pe care le-am început cu majuscule, în mod intenționat, semnificând ca pentru mine a fost sfințit de Dumnezeu. Cu plecăciune și înaltă prețuire Domnule Doctor! (Mircea Iordache)
PERSONALITĂȚI SPECIALE DIN VIAȚA MEA
Pr. Protopop Constantin ALECSE, marele meu binefăcător
 |
Cetățenie: română şi americană
|
|---|
Hirotonire în diacon
La 29 noiembrie 1976, a fost hirotonit diacon de către Episcopul Lucian Florea Făgărăşanu, al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris.
Hirotonire în preoție
În Ziua de Crăciun, 25 decembrie 1976, a fost hirotonit preot, de către acelaşi Ierarh, Episcopul Lucian Florea Făgărăşanu pe seama Parohiei Ortodoxe Romane "Sf. Gheorghe", din Cadrul Bisericii Anglicane St. Dunstan's in the West, din Londra.
Reprezentant al Patriarhiei Române în Anglia
*O dată cu hirotonirea sa întru preot, părintele Alecse primește şi misiunea de reprezentant al Patriarhiei Romane pe lângă dr. Donald Coggan, Arhiepiscopul de Canterbury, oferindu-i-se titlul de "Iconom Stavrofor".
*In aceeaşi perioada, dr. Mervyn Stockwood, Episcop/Suffragan Bishop de Southwark/South London l-a numit capelan onorific al Diocezei de Southwark (Dioceza Anglicană a Londrei de Sud), Biserica Anglicană (1977).
Misionarism
În perioada anilor 1977-1980, a iniţiat înfiinţarea Misiunilor Ortodoxe Româneşti din Birmingham, Leicester şi Notthingam (Anglia), călătorind extensiv pentru a sluji necesităţile liturgice şi duhovniceşti ale credincioşilor români ortodocşi din aceste oraşe.
America - popas final, Minnesota
*La începutul anului 1980, părintele Constantin Alecse, cu familia, a emigrat în S.U.A., fiind acceptat de către Arhiepiscopul +Valerian sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din America de la Vatra Româneasca (ROEA).
Timp de 2 ani (1980-1982) a fost parohul bisericii “Sf. Maria”, din St. Paul, unde, în afara atribuţiilor administrative, şi a slujbelor liturgice, a făcut parte din consiliul pan-ortodox local, şi a contribuit, prin întâlniri inter-ortodoxe, şi conferinţe informale, la propagarea ortodoxiei româneşti autentice (a nu se uita că ne aflam încă în perioada din’naintea anului 1989) în „orașele gemene” (St. Paul şi Minneapolis).
Los Angeles, California
În septembrie 1982, a fost transferat la Biserica Ortodoxă Română Sfânta Treime (Holy Trinity) din Los Angeles, California, parohie pe care o păstorește timp aproape 40 de ani.
Activităţi social-culturale
* 1982-2020, în biserica păstorită de către părintele Constantin Alecse „Sfânta Treime” s-au desfăşurat multiple activităţi eclesiastice, şi servicii sacerdotale, şi tot sub egida ei s-au organizat diverse evenimente naţionale, evocarea personalităților culturii româneşti, prin variate programe culturale şi activităţi sociale, adesea cu participarea artiştilor locali sau a unor artiști veniţi fie din România, fie din alte state.
Pe tărâm eclesiastic
*În 1985, părintele Constantin Alecse a fost ridicat la rangul de Protopop al Protoieriei Coastei Pacifice din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din America, de către PS Sa Episcopul Nathaniel (Popp).
*In calitatea sa de protopop, şi mai apoi de preşedinte al Departamentului Misiunilor ROEA, părintele Constantin Alecse a fost inițiatorul multor misiuni şi parohii în cadrul numitului protopopiat. În prezent, Protoieria Coastei Pacifice numără 18 parohii şi misiuni.
Slujire cu Patriarhul României
Delegația ROEA in Romania - In perioada 7-22 mai, 1994, alături de ceilalţi 5 protoierei ai Episcopiei de la Vatra Românească, părintele Alecse a făcut parte din delegația condusa de PS Sale Episcopul Nathaniel, care a făcut o vizita oficiala in Romania, la invitația PF Părinte Patriarh Teoctist.
Distincții şi diplome de apreciere
*În calitatea de reprezentant oficial al Patriarhiei Române pe lângă Biserica Anglicană, părintelui Alecse i s-a decernat titlul de Iconom Stavrofor, şi purtător al Crucii Patriarhale, de către Patriarhul Justinian (1977)
*Capelan onorific al Episcopului Bisericii Anglicane dr. Mervyn Stockwood (1977-1980)
*Crucea Patriarhală, decernata de Patriarhii +Justinian și +Teoctist, cu ocazia vizitei delegației ROEA în România
*Diplome de apreciere din partea primăriei din Los Angeles, cu ocazia diferitelor activităţi civice desfășurate în cadrul comunității metropolei californiene
Afilieri
*Membru al Asociaţiei Clerului Ortodox din California de Sud (din 1982);
*Membru al Departamentului Capelanatelor Bisericii Anglicane, Dioceza Southwark/Londra de Sud (1977-1980);
*Preşedinte al Departamentului Misiunilor Episcopiei Ortodoxe Române din America - ROEA - (1984-1988) - www.roea.org
*Membru al Departamentului Misiunilor ROEA (1984-2004)
*Protopop al Protoieriei Coastei Pacifice ROEA (1984-2014)
Referințe: Solia, Detroat, 1992; Domnita Dumitrescu, renomenos paralelos de contacto con el ingles.... Universitá di Palermo, 1995 și Max Niemeyer Verlag, Tübingen 1998; România, de la New York la Los Angeles, autori: Emanuel Tanjala și Dan Cristian Turturică, Editura Nemira/Tărmuri, 1997 - „Părintele Alecse, preot paroh la cea mai mare Biserica Ortodoxa Romaneasca din California”; Who's Who – Românii din America (500 de personalități din S.U.A. și Canada – Montreal 2000); „Romania- on - Line” (Who's Who); Metropolitan Who's Who, New York (2007-2008); Cambridge Who's Who VIP (2008); Românii din California, Enciclopedie ilustrată, Montreal 2019, coautor; IMDb – Roluri în filmele: Second Coming of Christ și Armenia My Country, Mi Mother, My Love și altele
Valoroase personalități din viața Părintelui Protopop
Prof. Univ. Dr. Gheorghe CALCAN, valoare și dăruire
 |
Născut: 16.04.1956, Săgeata, Buzău
|
|---|
Realizări deosebite:
-
Peste 150 de studii şi articole în reviste de specialitate şi de cultură;
-
Peste 200 de comunicări științifice,
-
Conferințe și prezentări locale, naționale și internaționale (Canada, Chișinău, Cracovia, Germania, Grecia, Italia, Ouagadougou - Burkina-Faso, Paris, Senegal, Sofia, Pamukalle și Istanbul – Turcia, Spania, Singapore).
-
Prezentarea mai în detaliu, se regăsește în cartea „Săgeata – Zbor prin vremuri – Pagini Monografice” – autori Mircea Iordache și Pr. Protopop Constantin Alecse
Radu VOINESCU - Valoare literară și intransigență
Născut la 8 decembrie 1958, în satul Dâmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău.
 |
Şcoala generală în satul natal (1965-1973), în timp ce şcoala s-a aflat sub directoratul lui Constantin Enuş (până în 1972), apoi sub directoratul Elisabetei Popp (1972-1973), profesoara căreia îi datorează posibilitatea de a avea acces din timp, masiv, susţinut, la lecturi esenţiale din literatura română şi din literatura lumii, având-o ca învăţătoare pe Tania Preda, al cărei tact pedagogic i-a marcat formarea, în cursul primar. |
|---|
În 2001 trece în rezervă, la cerere, cu gradul de locotenent-colonel, pentru a se dedica literaturii.
A înfiinţat şi conduce, din aprilie 1997, neîntrerupt, Cenaclul Scriitorilor Militari.
Director al revistei de cultură „Diagonale”, pe care a înfiinţat-o la Buzău, împreună cu Marian Rădulescu (2008-2009).
Între 2006 şi 2012 a fost membru permanent al juriului Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
Preşedinte al Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România din 2013.
A debutat în presa literară, semnând cu numele real, Nicolae Baboi, cu un grupaj de poezii în revista „Luceafărul” (1989).
Prezentarea mai în detaliu, se regăsește în cartea „Săgeata – Zbor prin vremuri – Pagini Monografice” – autori Mircea Iordache și Pr. Protopop Constantin Alecse
Prof. Univ. Dr. Florea OPREA, profesionist, născut pentru a fi iubit
 |
Născut: 1 martie 1942, satul Săgeata, jud. Buzău
|
|---|
1977, trimestrul IV – Stagiu de studiu în conservarea și restaurarea documentelor istorice la Arhivele Naționale din Washington (SUA);
1980 – Curs operativ de instruire la tema „Securitatea nucleară la instalațiile destinate controlului proceselor tehnologice”, la Centrul de Pregătire şi Specializare a Cadrelor în Domeniul Nuclear (Bucureşti - Măgurele);
2001 - Curs de perfecţionare şi specializare în „restaurarea şi conservarea documentelor” la Arhivele Naţionale/Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică;
2002 - Curs de pregătire în paleografia româno-chirilică, la Arhivele Naţionale/Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică;
2007 - Primirea atestatului legal de expert în domeniul restaurare-conservare carte şi documente, plus investigație biologică.
Câteva din funcțiile avute:
1965-1970 – Profesor, Liceul din Pogoanele, jud. Buzău,
1970-1972 - Cercetător științific în specialitatea patologie vegetală la Academia de Științe Agricole și Silvice
1972-2005 - Cercetător științific în specialitatea conservarea și restaurarea patrimoniului arhivistic național la Arhivele Naționale
1976-2000: Membru, membru corespondent şi consultant al Comitetului de conservare şi restaurare al Consiliului Internaţional al Arhivelor;
1998-2019: cadru didactic universitar la specializarea „Artă Sacră” a Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București,
Prezentarea mai în detaliu, în Monografia Comunei Săgeata.
Atena Bratosin STOIAN, dulcele grai al satului Dâmbroca
 |
Născută: 28.08.1953, Dâmbroca, Buzău.
Familie: Căsătorită, soțul decedat
|
|---|
Pentru că trebuia să îşi câștige existenţa, Atena Bratosin nu şi-a permis să mai facă mulţi ani de şcoală.
A urmat cursurile de operator proiecționist şi în 1968, la numai 15 ani, s-a angajat la cinematograful Tineretului. Atunci a început din nou să cânte, ajutată de Nicolae Peneş, directorul de la acea vreme a Centrului de Creaţie şi totodată a luat şi calea spectacolelor şi a turneelor.
A câștigat numeroase trofee şi premii la concursuri şi festivaluri de gen şi în 1983 când s-a căsătorit cu un ofiţer de aviaţie a fost nevoită să renunțe din nou la muzică.
S-a angajat la Armata II, apoi s-a mutat cu serviciul la Bucureşti.
Zâna bună care m-a salvat
(Mircea Iordache)
Dr. Elena TURTĂ
 |
Recunosc că nu-i prea cunosc datele personale, probabil din modestia ce o caracterizează, așa încât nici un știu cum să o apelez, doamnă sau domnișoa-ră. Dacă i-am greșit, o rog să mă ierte că multe greşeli face omul din neștiință. Voi greși în continuare, căci în percepția mea, doamna este o valoare formată, pe când domnișoara o percep că are multe visuri, care uneori pot fi iluzorii. Doamna Dr., deși apare ca foarte tânără, are specializare în boli infecțioase și lucrează la Secția de Boli Infecțioase din Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. “Ingrijirea pacientului este o arta; asadar necesita devotament si pregatire, asa cum necesita si munca unui pictor sau sculptor. Care este diferența dintre panza fara viata a pictorului ori marmura fara suflare a sculptorului, si corpul uman, care este templu al spiritului divin? Asadar, ingrijirea pacientului este o arta, poate chiar cea mai rafinata.” – Florence Nightingale |
|---|
“Sunt un singur om, dar totusi sunt unul. Nu pot face totul, insa pot face ceva. Si doar pentru ca nu pot face totul, nu voi refuza sa fac ceva ce pot face.” – E.E. Hale, scriitor american
POVESTEA SALVĂRII MELE
Cum m-am îmbolnăvit
În dorința de a realiza cartea monografică a comunei mele Săgeata, din județul Buzău, întitulată „Săgeata – Zbor prin vremuri – Pagini Monografice”, a trebuit să merg, în perioada 28 mai 2019 – 22 iunie 2019, pentru unele investigații pe melegurile natale, în vederea obținerii de date necesare.
Eram prins într-o efervescență imensă, din dorința de a capta datele necesare pentru carte. Pe deasupra, am avut unele probleme de igienă personală și de protecție împotriva îmbolnăvirilor de orice fel. Nu merită să le prezint aici că a fost și vina mea că, n-am știut să pretind înlăturarea lor.
Din cauza acelor neglijențe am simțit că ceva nu este în regulă cu evacuarea urinei. În ultima zi, de investigații, fiind foarte înfierbântat, am servit o bere rece de la frigider, care m-a asigurat cu o bronșită. M-am întors acasă în ziua de 22 iunie, mai mult pentru faptul că aveam o revedere cu doamna Diana Busuioc Angelson, regizoare și actriță de teatru și film de la Hollywood, împreună cu care realizasem o scenă dintr-un film legat de cartea monografică a satului natal Dâmbroca, din Comuna Săgeata, județul Buzău.
Deși nu mă simțeam bine am dat curs revederii, alături de familia mea și ne-am simțit relativ bine, minusurile venind de la starea mea de sănătate.
Având acea bronșită și probleme cu urinatul, dintre care și incontinență urinară, m-am tratat singur cu augumentin și furasemid. În ce privește bronșita, s-a ameliorat, reducându-se expectorațiile și tusea, în schimb problemele urinare se agravau. Noaptea când mă ridicam din pat pentru urinare, nu aveam stabilitate și chiar am picat pe jos în câteva rânduri.
În ziua de 19 iulie 2019, pe la prânz, când să mă scol din pat, am căzut pe parchet. Eram foarte lucid, dar cam după 20 de minute am putut să mă ridic, timp în care soția a dat telefon la 112. La salvare am mers pe picioarele mele.
La serviciul de urgențe
Am ajuns la serviciul de urgente al spitalului, în ziua de 19. iulie 2019, pe la ora 15,00 și am fost introdus în tot felul de investigații timp de vreo 12 ore, adică până pe la ora 3,00 noaptea, sau mai bine zis până în dimineața zilei de 20 iulie.
Toată lumea era alarmată în jurul meu, dar mi se părea că nu mă supără nimic. Mi s-a spus că temperatura era de 40º , glicemia de peste 200, fibrilație atrială accentuată. Culmea era că mă aflam într-o stare de conștiență totală și nu realizam acele simptome.
Internarea
M-a preluat de la Urgențe, o doamnă doctor, care este fiica unei cunoștințe de familie, și pe care o cunoșteam din vedere de pe când era elevă, dar acea doamnă doctor, am aflat că a intrat într-un concediu, în ziua umătoare.
A început lupta cu inamicul meu, un germen. Avându-se în vedere că puteam muri, au fost prinși ca reprezentanți: fiul Dan Iordache și soția mea Rodica. M-au vizitat a doua zi și i-am văzut că erau cam speriați și mă priveau ca pentru un „adio, ne vedem pe lumea cealaltă”. Mai târziu, când boala s-a mai ameliorat, soția mi-a spus că la tomograf mi s-au detectat anumite pete care presupuneau un cancer hepatic, iar diagnosticul bolii era de septicemie.
Intrarea în scenă a îngerului meu păzitor
Având în vedere starea în care mă aflam, mă rugam la Dumnezeu: „Doamne, poate am trăit destul, dar Te rog dă-mi răgaz să realizez cartea momografică a comunei mele, să las și eu ceva în urmă, așa cum a făctt tăticul pentru comună, să-i sfințesc memoria, pentru binele făcut oamenilor, pentru recunoașterea lui ca cetățean de onoare, încât strada pe care a locuit, lungă de peste un km, este botezată cu numele lui.” Despre tăticul meu se poate afla multe căutându-i faptele la capitolul Arborele Vieții.
Aflându-mă în această stare de spirit, am văzut că se interesează pentru tratarea mea o imagine, parcă nepămân-teană, parcă venită ditr-o poveste cu zâne.
M-a întrebat de câte două ori pe zi cum mă simt, mi-a spus despre evoluția bolii și chipul zânei era când mai încețoșat, când mai vesel. Poate să mă judece cine o vrea că aș fi libidinos, dar așa mi-am format imaginea în acele zile și o păstrez, pentru cât mai trăiesc. N-am nimic de pierdut dacă sunt considerat cam deplasat.
Mi s-a prescris și aplicat tratament cu antibiotice, din cele mai bune de pe piața românească, la vremea aceea: Suicef 2gr/zi, timp de 4 zile, asociat ulterior cu Vancomicină 2gr/ zi, timp de 15 zile și Normix IV/zi (datorită prezenței scaunelor modificate), timp de 5 zile, vitamine, antitetanice, profilaxie TEP, antimicotic, antihipertensive, simptomatice și soluții de rehidratare. Evoluția a fost favorabilă pentru o perioadă de timp.
Pe zâna mea bună, o simțeam că trăia stările mele, fiind, după cum spuneam mai sus, când mai încețoșată, când ceva mai încrezătoare, când veselă. Indicele care-i modificau starea de spirit era Proteina C reactivă, care preciza nivelul infecției.
O, Doamne câte medicamente a introdus doamna Dr. în mine, în speranța că-i va da de capăt.
Proteina C reactivă era la început 26,5. A scăzut după o perioadă la 7, și Doamna Dr. mi-a spus cu bucurie că în curând voi fi externat, dar, cam la două zile Proteina C reactivă a crescut la peste 10. Am putut vedea ochii îngrijorați ai protectorului meu medical, și am avut o deprimare, căci nici nu mă simțeam externabil. Am studiat pe internet despre septicemie, de unde am aflat că la vârste de peste 65 de ani, de această boală, se moare în 50% din cazuri. Ce puteam eu să fac dacă boala revenea? Puteam considera că zarurile sfârșitului au fost aruncate.
Surpriza cea mare
După o zi sau două, numai ce o văd pe scumpa mea zână cu un zâmbet triumfător. Chiar din holul secției, ușa salonului fiind fiind deschisă, mi-a arătat o cutie paralelipipedică și, cu dezinvoltură și entuziasm, de parcă a găst leacul pentru a-și salva tatăl de la moarte: a rostit cuvinte care mi-au devenit providențiale: „Acesta este leacul de aur” sau cam așa ceva. „Este din donație”, mi-a mai spus.
Doamne, parcă mă aflam în cer și mă înclinam în fața zânei mele ca într-o recunoștință nemărginită, pentru felul în care mi-a transmis vestea, pentru lumina ce o degaja.
Nu eram total sigur că acel antibiotic, Tazocin, va fi leacul tămăduitor, depindea și de receptarea lui de către organismul meu, dar gestul l-am peceput ca pe o sfântă rugăciune și reflectam că aici a lucrat Dumnezeu prin capacitatea și dăruirea medicului.
A urmat o reducere rapidă a Proteinei C reactive, ajungând aproape de 2 unități și externarea.
Am fost externat în data de 14 august 2019, cu sănătatea bună, atât cât putea fi după o așa boală, dar fericit că am cunoscut o așa personalitate medicală, că în țară mai avem medici din ăștia, cu cinste, competență și dăruire, dacă avem în vedere și exodul de medici ân alte țări, din dorința (care nu este condamnabilă), de afirmare în plan profesional și material. Condamnabile sunt comportările aleșilor țării, care-și dau drepturi nemeritate și nu creează condiții și retribuiri corespunzătoare, în vederea păstrării aurului uman al țării.
Vă mulțumesc Doamna Doctor pentru tot ce ați făcut pentru mine, încât mi-ați dăriuit zile, să mai scriu câteva cărți dragi sufletului meu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate,
Cu miluire pentru o frumoasă familie,
Cu multe realizări frumoase, de mare calitate,
Și pentru fericire să fiți flacără de dragoste vie!
Fostul Dv pacient, vă sărută mâinile (Mircea Iordache)
FAMILIA FINILOR MEI - LEAC PENTRU SUFLET
BRÂNDUȘA ȘI FLORIN ROZNOVANU
Am fost binecuvântat de Dumnezeu, ca familia mea să nășească această familie, care s-a dovedit, în timp, să ne fie foarte apropiată, respectând legământul de la cununia religioasă, ca relația dintre nași și fini să însemne relație dintre părinți și copii.
Cunoașterea familiei Roznovan
În anul 1985 am cumpărat bojdeuca de la Dragomirna, o oază de verde liniștit, care ne limpezea sufletul după zilele stresante de peste săptămână. La vremea aceea eu funcționam ca director adjunct la Grupul Școlar nr. 1 – Suceava, iar soția, Rodica, cred că funcționa ca șefă a Secției de Confecții la fabrica de Tricotaje „Zimbrul”, din Suceava.
Bojdeuca se află vis a vis de Casa Pădurarului. Pe vremea aceea, pădurar era domnul Gheorghe Roznovan. S-a bucurat familia Roznovan că am cumpărat noi acea casă și am devenit foarte apropiați. Pe domnul Roznovan l-am venerat și-l venerez pentru hărnicia lui, pentru simțul datoriei de pădurar, cât și pentru frumusețea în care m-a introdus în raiul pădurii, într-o zi de început de iarnă, cu sania cu clopoței și am putut vedea porcii mistreți adunați pentru masă și la o mică depărtare stăteau în așteptarea mesei, cerbi și căprioare (n-aveau curajul să se apropie din cauza mistreților). Acea minunată întâmplare am imortalizat-o în poezia „Cădere din alb”, din care redau câteva versuri: Nu mai e toamnă roditoare / Peste ținut se-așterne / O mantie de nea curată / Cu zile hipoterme /....../ Veniți la Dragomina-n zori / La iazul „nevăzut”, de vreți / Cu-o sanie cu clopoței / Și cu porumb pentru mistreți / Atunci, simți-veți ca o boare / Ochi curioși, întrebători / De porci mistreți și căprioare / Veți reveni de-atâtea ori!....șamd.
Despre doamna Roznovan, pot spune că e o doamnă foarte volubilă și foarte credincioasă. Pune mult suflet în ceea ce face și, nu poate suporta delăsarea, neimplicarea celor din jur.
Familia domnului Gheorghe (Ghiță) Roznovan a crescut 6 copii (3 fete și 3 băieți), și i-a educat cu mult sârg în slujba muncii și a credinței în Dumnezeu. Amiciția dintre familia mea și această scumpă familie, s-a amplificat prin botezul fiicei mici, Violeta.
Relația cu familia Florin Roznovan
Pe Florin l-am cunoscut din familia lui de la Dragomirna, în 1985. În același an a intrat la Grupul Școlar nr. 1, la care eram director adjunct, dar pe atunci nu-mi dădeam seama cât de mult poate să însemne pentru mine. L-am observat prin școală și l-am simpatizat, dar nu l-am favorizat cu nimic. Mai târziu l-am văzut foarte apropiat de o fată, Brândușa. Îmi erau foarte dragi, dar credeam că-s prietenii pasagere.
Au absolvit liceul, la specialitatea Electrotehnică, în 1989, și...tot mai des apăreau împreună pe la părinții lui Florin, la Dragomirna, până într-o zi, prin 1991, când domnul Ghiță și Nuța, mi-au propus să le devin naș lui Florin și Brândușei. Desigur că m-a onorat propunerea și am acceptat-o cu multă plăcere.
După câțiva ani Florin și Brândușa au zămislit un copil, prin 1994. Am fost rugați să le botezăm copilul și din nou ne-am simțit onorați. Poți refuza asemenea fini, apropiați sufletește și sprijinitori de nădejde în diverse probleme? Așa că l-am botezat pe Alexandru, căruia i-am urmărit cu bucurie și mândrie buna creștere.
Au tot trecut anii și ne-am luat cu problemele noastre. Cred că este numai vina mea că nu ne-am căutat mai des, dar am gândit că, ei fiind tineri, simt nevoia să se întâlnească cu tineri de seama lor. Am observat că la greu ne căutăm și ne găsim. Ca exemplu deosebit, pot să mă refer la ultimii doi ani.
Eu am trecut prin furcile caudine, amenințat de coasa morții. În 2019, m-am îmbolnăvit de septicemie și mi-am putut da seama de apropierea finilor, cu încurajări și sfaturi. Apoi în 2020, în luna martie am fost operat pe colon, pentru adeno-carcinom și din nou au apărut finii, și-i vedeam ca pe niște îngeri păzitori. Simțeam chiar că atașamentul lor e mare, cam la fel cu al copiilor mei.
Prin Luna mai 2020, s-au îmbolnăvit ei, amândoi, în același timp, de molima care a speriat lumea, viroza cu Covid 19. Simțeam că n-am liniște. Mă simțeam ca un părinte ai cărui copii sunt în pericol, dar cu luciditate, îmi făceam curaj și, i-am sunat în fiecare seară, până au fost externați, apoi, Brândușa a mai avut o internare la Fălticeni, pentru tulburări gastro-enteorologice, pentru tratamentul agresiv aplicat pe cînd era infectată cu Covid 19.
Prin încercările menționate mai sus mi-am dat seama cât de multă apreciere merită și cât de mult îi iubesc.
Starea mea de sănătate este cu semnul întrebării, dacă mă gândesc la rezultatele de la Tomograf, dar las la voia Domnului și sunt foarte mulțumit că am mers de câteva ori la Dragomirna cu finii, la câte un grătar, dar și am fost spectator la hărnicia lor, prin curățarea grădinii, repararea porții și culesul cireșelor.
Dă Doamne să o ținem tot așa!
Finilor dragi, această postare în cartea „Viața mea ca o fantomă” este un semn că vă prețuies și vă iubesc.
Personalitățiledin viața mea |
Personalități marcanteale vieții mele |
Personalități ale școlii din Dâmbroca |
Fii ai satului,dragi sufletului meu |
|---|
 |
|---|
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
