Nota de autor
|
NOTĂ DE AUTOR
Toate drepturile asupra cărții revin autorului.
Autor: Mircea Iordache;
Coautor: Pr. Protopop Constantin Alecse
Tehnoredactare: Mircea Iordache;
Prezentarea virtuală: Pr. Protopop Constantin Alecse
Ilustrație: Mircea Iordache
Corectură: autorul și coautorul |
|
Timpul este focul în care ne ardem existența,
El este materia din care este formată viața,
E maestrul de ceremonii, care ne dă prezența
Unde se cuvine, avansăm și,.. nu-i vedem fața.
Luptăm din ce în ce mai greu cu acizii timpului,
Ne batem cu el și suntem extrem de provizorii.
Timpul poate fi mlaștină, dar și brâul cerului,
Suntem tineri doar atâta timp cât admirăm zorii.
Adevăratul timp este un punct numit „acum‟
Înțepat de multe drepte, numite alegeri în viață,
Eternitatea e o perioadă de timp, un etern drum
Pe care nu-l putem delimita, nu-l vedem la față.
Timpuri și anotimpuri se succed în noi mereu,
În calendarul existenței, noi ticăim între timp,
Stăpânul timpului nostru este doar Dumnezeu,
Să ne rugăm întruna la Dumnezeiescul nimb!
|
MIRCEA IORDACHE
|
Iubiții mei, necunoscuți nepoți,
Vă scriu, din pofta vârstei cânt,
Neştiutori prin lume trecem, toţi,
Comete din pământ către pământ.
Viața este ca o plimbare spre somnul etern,
E o instrucție perpetuă în cauză și efect,
Devine o dramă de-i privită-n plan tern, (1)
Și-i ca o comedie, în plan larg și select.
Viața este un muzeu cu oameni de ceară,
Care fug speriați de umbre, topindu-se,
În clipa asta există, apoi... gata să piară,
Niciodată, când cade cortina, știindu-se.
Trăiește-ți viața ca și cum faptele tale
Ar trebui să devină legi universale!
Poți ajunge suta, dacă renunți la toate,
Acele lucruri care ți-ar putea fi fatale.
Trăiește-ți viața! Mâine ar putea fi ultima zi
Și, nu uita, cu cinste să ți-o slujești mereu,
În credință poartă-ți calea și felul de a fi,
Stăpânul vieții noastre e numai Dumnezeu!
(1) Fără luciu, șters, spălăcit; fig. fără relief, fără culoare; mohorât, monoton.
|
|
|