Având în vedere statura pe care o aveam, îmi doream din tot sufletul să fac armata, pentru a mă simți integrat în rândul oamenilor. În primăvara anului 1959 eram chemat la recrutare şi am mers la Comisariatul din Buzău, unde, cu toată ruşinica, mi-am expus goliciunea fizică. Eram la limita admiterii pentru satisfacerea stagiului militar, dar am fost admis. Mi-am reluat activitatea la Circa Medicală Cojanu şi am funcţionat până la chemarea de încorporare. Am fost încorporat pe 20 oct. 1959. Cu 12 zile înainte mi-am luat concediu şi m-am despărțit de amicul cel mai apropiat, Vasile Dinu. Am plecat în armată de acasă, de la Dâmbroca şi am fost foarte trist că nu m-a condus nimeni, nici măcar la autobuzul din sat. Doar mămica a aruncat o privire lungă până am dat colţul la şosea. La Buzău, am fost adunaţi mai întâi în curtea Comisariatului, până au sosit toţi recruții. Am fost conduși la tren şi duși la Comisariatul Judeţean Ploieşti. La Ploieşti ne-am adunat în curtea Comisariatului, până au venit de prin toate zonele judeţului. În așteptare s-a organizat program artistic, cu divertismente muzicale şi cel mai mult mi-a plăcut un ţigan frumușel, care era recrut şi avea mare asemănare cu Raj Kapor şi un talent deosebit. Cânta vocal şi la acordeon şi a interpretat melodii din filmul indian Articolul 422, după modelul ţiganului român:
„Pe şoseaua Colentina
Trece Rita cu maşina
Şi Raj cu Motocicleta
Să-i fure Ritei poşeta.
Bagă, bagă, bagă-n ea
Motorină pe şosea,
Bagă, bagă, bagă-n ea,
Că e tânără şi vrea!
................................
cât şi ceva din Vagabondul :
Am pantofi șic, japonezi,
Pantalonii sunt englezi,
E nemțească șapca mea,
Indiană-i inima.
A aa, a aa, avara mu
....................................
Sunt vagabond şi sunt hoinar
Şi n-am un ban în buzunar
A, a, a, a, aaa, aaa, a, a, a,
...........................................
Drumul spre Unitatea Militară
Am stat în curtea Comisariatului până seara şi am fost înghesuiți în camioane cu prelată şi duși spre nu ştiam unde, prin întunericul nopţii. Vedeam din când în când câte o rază de lumină şi eram tăcuți şi îngrijorați. Mă aflam într-o stare de imponderabilitate. Puteam să-mi imaginez că la fel erau transportaţi oamenii spre lagărele naziste. Ne-am trezit din acest vis urât în unul şi mai urât, cu ochii deschiși, când am fost daţi jos din camioane, la lumina zorilor, în curtea cazărmii.
Unitatea Militară Cocargeaua
Abia acolo am aflat că suntem la Cocargeaua, o localitate cam la 15 km de Fetești, la UM 1837. Am fost încolonați şi introduși pe rând într-un hol mare, întunecos, luaţi în primire de frizeri şi făcuţi zero. Am avut norocul să fiu tuns de un fost coleg de la Şcoala Sanitară, militar în anul II. Am schimbat câteva cuvinte şi impresii cu el şi am fost mai puţin chinuit decât alţii care erau tunși ca nişte oi. În sinea mea eram mândru că sunt şi eu bărbat şi fac armata, dar un sentiment de singurătate, de părăsire din partea familiei şi a prietenilor, de izolare, m-a marcat o bună bucată de vreme. După „supliciul” acela, am fost introduși la dușuri de parcă eram băgaţi la camera de gazare. Într-o grabă necunoscută de noi până atunci ni s-a dat apă caldă, apoi apă rece şi stop, am rămas cu săpunul pe noi şi ne curgeau lacrimi de usturime. Ne-am șters aşa cum am putut şi apoi am primit ținuta cazonă. Venea ca naiba pe noi, mai ales pe mine, care eram mai redus dimensional şi nu se găsea, la repezeală, uniformă corespunzătoare. Echipamentele civile ne-au fost puse în saci, băgate la etuvă şi apoi la magazie. Cu o valiză de lemn în care mai ţineam unele accesorii şi rechizite, am fost conduși la una dintre barăci, în care se afla un dormitor cu 60-70 paturi, suprapuse, cât pentru un pluton. Baraca din lemn avea uşă care dădea într-un hol de intrare, în stânga cu grupul sanitar iar la dreapta se intra în sala armelor, în care era un rastel mare cu armele tuturor camarazilor. În caz de alarmă fiecare soldat ştia să ajungă cu ochii închiși la arma lui. Intrarea în dormitor era cu două uși mari. Podeaua era neagră, dată cu motorină, aşa cum se obişnuia cu toate sălile în care se desfăşurau activităţi de pregătire militară. Paturile erau înșiruite pe patru coloane, dintre care una la stânga şi trei, lipite, la dreapta. Între coloana din stânga şi cele din dreapta era un culoar mare, pe toata lungimea dormitorului. Ferestrele, cam mici, plasate pe dreapta, pe toată lungimea dormitorului, nu asigurau o luminozitate corespunzătoare. Tavanul era destul de jos încât dădeam cu mâna de el chiar dacă stăteam în șezut pe patul suprapus.
Satul Dambroca - In memoria veteranilor primului razboi mondial
Satul Dambroca - Cântec Patriotic: Din nou s'aude strigat de razboi