Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Japanise	Armenian

INVĂTĂMÂNTUL

ACTIVITATEA IN INVĂȚĂMÂNT

A.- ACCEDEREA MEA LA GRUPUL SCOLAR

1.- Adio Uzinei Piese De Schimb

		Când, prin 1974, am renunţat la meseria de inginer în favoarea celei de profesor de Discipline Tehnice, în cadrul unui grup şcolar, am crezut că am dat minciuna (Industria) pe pasiune (Învăţământul). Industria, deşi era în dezvoltare, făcea multe raportări mincinoase, pentru a fi pe placul partidului și al conducătorului său „iubit.    La începutul anului 1974, umilit de acel dictator-director, Nemțișor, al Uzinei de Piese de Schimb, din Suceava, pentru tupeul ce-l aveam de a-l respecta prea mult, am hotărât că trebuie, cu orice preț, să-mi caut un alt rost, un alt loc de  muncă. Doream să dovedesc, că umilitoarea adresare a acelui director, Ioan Nemțișor: „–Nu ești în stare de nimic! Aș vrea să văd și eu întreprinderea care să spună că ești bun de ceva!″,  nu are acoperire. Ce putea fi mai dureros, pentru un tânăr, la început de carieră profesională, decât vorbele răutăcioase, descurajatoare ale celui care-i conducea activitatea? M-am confesat colegilor de serviciu și au încercat să mă liniștească, spunându-mi că așa-i firea și grandomania directorului. Pe acea vreme învăţământul tehnic înflorea. Se alocau fonduri atât de mari, pentru instrucție, încât  nu totdeauna  erau utilizate la termen. S-a făcut  dotare pentru pregătirea în meserie, la un nivel foarte ridicat, pentru acea perioadă. Grupurile şcolare erau finanţate de ministerele de resort, care, fiind interesate de forţă de muncă bine calificată, asigurau condiţii optime de pregătire.

Cu o stare psihică deprimată, căutat-am  în stânga și-n dreapta repere de a ieși din acea atmosferă mocirloasă, de pe aleile secției montaj a uzinei și am început să fac investigații, pentru găsirea unui loc de muncă mai înțelegător cu aspirațiile mele.
Întâmplarea a făcut că, un maistru instructor de la Grupul Școlar Construcții de Mașini, din Burdujeni, Suceava, care-mi fusese subaltern, în calitate de tehnician la Uzina de Piese de Schimb Suceava, mi-a propus să merg ca profesor de discipline tehnice la Grupul Școlar, că e mare nevoie de personal cu norma de bază în școală. Grupul Școlar funcționa, cam improvizat, în clădirea Școlii Generale Nr. 5, din Burdujeni - Suceava, având în planul de Școlarizare, patru clase de învățământ liceal și patru clase de școală profesională.

2.- Aura grupului școlar nr.1 

Grupul Școlar s-a deschis în 1973, deci se afla în primul an de activitate. Am dat acolo de directorul Ioan Râsnic, un om cu calități umane deosebite, care m-a primit cu încrederea că voi rezolva cu bine sectorul tehnic al școlii. Am fost încadrat, ca profesor, începând cu 4 mai 1974.

Cursurile școlii erau ținute în clădirea Școlii Generale nr. 5, la intrarea în Burdujeni, iar căminul era în clădirea Căminului de Copii nr. 3, lângă o clădire a IRE (Instalații și Rețele Electrice), vizavi de Cinematograful Burdujeni. Cele două unități școlare care găzduiau activitatea Grupului Școlar, funcționau și ele în acele clădiri, dar cu restrângeri de spații. În același timp se lucra cu sârg la spațiile de școlarizare, de instruire și la internatul școlii noi. În anii școlari următori, Școala Generală nr 5 a primit un local nou și s-au creat spații mai multe pentru internatul școlar. O vreme, internatul școlar a funcționat și într-o clădire veche de pe str. Petru Rareș, unde apoi a funcționat și Direcția de Pensii.
Catedra tehnică pentru cele 8 clase (patru de liceu și patru de școală profesională), toate fiind în anul I de studii, cuprindea discipline de învățământ, de pregătire tehnică generală și unele din profilul meseriei.
Clasele erau constituite astfel:

• Școala profesională, avea patru clase: două de frezori, una de strungari și una de sculeri-matrițeri;

• Liceu tehnic, cu două profiluri : mecanic și electrotehnic.

• Meseriile la liceu erau: două clase de prelucrători prin așchiere; o  clasă de electrotehnică; o clasă de mecanici mașini și utilaje.
  

Cele două clase de frezori, din cadrul școlii profesionale erau pregătite pentru Uzina Tehnoton, din Iași.
Planul de învățământ cuprindea discipline de bază: Desenul Tehnic, Studiul Materialelor, Utilajul și Tehnologia Meseriei.
În norma mea didactică  au intrat toate acele discipline, la liceu și parțial la școala profesională. Am primit și ore suplimentare. Orele necuprinse de mine au fost date la câțiva colegi de la Uzina Mecanica (întreprinderea noastră tutelară) și vreo doi de la Intreprinderea de Piese de Schimb (de unde am plecat eu în învățământ).
Eram singurul inginer, cu încadrare la școală, drept care mi s-au trasat responsabilități de coordonarea întregii activități tehnice:

• Aveam în subordine pe cei cinci maiștri instructori, toți, unul

• și unul, cu pregătire profesională deosebită și capabili de a instrui elevii la nivel ridicat:

• Lăcătuși: Lavric Radu, Bucșă Vasile, Curaleț  C-tin, Breabăn Mircea;

• Electrotehnică:  Nacu Constantin.

• Răspundeam de producția școlară, care până atunci nu a existat. De la Minister era stabilit un plan de producție de 55.000 lei și nu se produsese nimic, cu două luni înainte de terminarea anului școlar. Am reușit să realizez 110.000, dar mai mult pe hârtie, prin comenzi pentru școală.
  

Cu dezvoltarea școlii și creșterea planului de școlarizare, personalul școlii a crescut numeric și calitativ și în același timp volumul de lucru și responsabilitățile au crescut imens.
M-a impresionat o mărturisire sinceră a domnului director Râsnicu. M-a invitat la dânsul acasă și stând ca într-un fel de conversație de bucurie că treburile în școală merg bine, mi-a spus: „Domnul Iordache, îmi place foarte mult activitatea de director și m-aș prinde să o efectuez, chiar dacă nu aș primi „M″ de director. La toamnă, numărul claselor va crește și urmează să fiți director adjunct.” Dar despre domnul Râsnicu voi vorbi mai mult, când voi ajunge să prezint oamenii școlii, care m-au impresionat cel mai mult și care mi-au colorat viața în școală.
Concluzionând, pot spune că  Grupul Școlar Nr 1, avea o aură frumoasă, un amalgam de ținută morală, respect, civilizație...

3. Debutul ca profesor

Când am intrat pentru prima dată într-o clasă cu elevi, unde am fost prezentat de director, am rămas stupefiat. Toți elevii mi se păreau înalți și frumoși. Eram eu mic de statură, dar mă simțeam prea speriat, cât de mic mă vedeam! Mă întrebam dacă voi reuși să mă impun într-o asemenea atmosferă. Pe de altă parte, lucra în mine o dorință uriașă de afirmare. Aveam o energie imensă, venită ca dintr-un oftat de ușurare, că am scăpat din purgatoriul acela uzinal, care mă scârbea până la vomă. Pe cei care i-am lăsat la uzină îi consideram eroi, întrucât puteau să continue o muncă mizeră, plină de mâzga aleilor comuniste.
În școală, am fost primit cu multă curiozitate și căldură. Exista, totuși, un fel de privire de „sus″, din partea profesorilor de cultură generală, care vedeau în ingineri ca fiind mai subdezvoltați d.p.d.v. intelectual, față de tagma profesorilor. Am și glumit o dată, în cancelarie, ca reflecție la venirea în calitate de cadru didactic: „Însfârşit, iată-mă-s intelectual!″, pentru care a exultat profesorul de sport, Iacoban și s-au amuzat cei de față.
Practica uzinală, zestrea de la IUPS, și elanul tineresc, mă ajutau să „zburd″ la catedră și, elevii mă acceptau în mod plăcut, îi simțeam foarte apropiați, dar și cu mult respect. Nu aveam decât 35 ani și eram cam în mintea lor. Știam să fac ora de curs, ca atare și să-mi respect blazonul de a vorbi liber.
E foarte adevărat că instrucția la acea vreme se putea practica mai ușor căci respectul elevilor pentru profesori era la un nivel ridicat, nu ca în aceste zile ale anului 2019, când s-a pierdut mult din motivația învățării și educația este dictată de violențele și pornografiile de pe internet.

	Holul de intrare în școala nouă

Printre atribuțiile ce le aveam în primul an de activitate la Grupul Școlar, era și aceea de a supraveghea construirea noii clădiri a atelierului școlar și extinderea celorlalte ateliere plasate în clădirea școlii vechi (Șc. Generală nr 5.)
Din personalul școlii, aflat la acea vreme pot menționa:

• Director - Ioan Râsnic,

• Personal tehnic-administrativ: Secretar–Aurora Andrușcă (viitoarea soacră a președintelui Traian Băsescu); Contabil – Elena Teișanu; Casier – Elena Scripcă; Bibliotecar – Aurelia Babiuc; magazioner – Elena Burlacu....

• Personal muncitoresc: bucătărese (Marianciuc Ilaria și Curaleț

• Lucreția); muncitori întreținere (Romaniuc Gheorghe, Răstoacă Vasile, Bârzu Alexandru, 3 femei de serviciu, 2 spălătorese, 2 paznici.....

• Pedagogi: Mihalache Viorel, Plăcintă Vasile, Calinciuc Radu, Calinciuc Ana;

• Profesori: Limba Română (Bojoi Olga, Silea Elena, Bădeliță Aura); Limba Rusă (Pesclevei Ioan); Limba Engleză (Kinsbruner Pepi); Limba Franceză (Airinei Elisabeta); Matematică (Ott Iulian și Țurcanu Speranța); Fizică (Ciubotaru Zamfira); Educație Fizică (Epure Dumitru și Iacoban Ilie); Discipline Tehnice (Iordache Mircea); Maiștri Instructori (Electrotehnică - Nacu Constantin, Mecanici: Breabăn Mircea, Curaleț Constantin, Lavric Radu, Bucșă Vasile) și unii suplinitori, mai ales la disciplinele tehnice și instruire practică.

4. Debutul ca director adjunct
               
Puteam sta în „banca mea″, de profesor, că mă simțeam tare bine. La catedră îmi mergea bine, atât prin plăcerea de a ține lecții, cât și pecuniar, căci eram onorat cu 1,5 norme didactice și salariul se ridica la nivelul celui avut la uzină (2670 lei), dar așa a fost să fie, că am fost uns ca director adjunct începând cu toamna anului următor de cursuri, adică din septembrie 1974.
Odată cu numirea ca director adjunct mi-a venit un potop de sarcini și de răspunderi. Eram pe val, unde mai pui că am fost ales și secretar de partid al școlii, că așa se cam obișnuia, ca, celui care trăgea, să i se tot dea sarcini, până nu le mai putea duce. Am avut noroc, că am motivat lipsa de stagiu suficient pentru a primi acea funcție în partidul comunist, stagiu care trebuia să fie de minimum trei ani.
Ca director adjunct, am devenit sclavul propriei mele conștiințe. Mă simțeam implicat în toate și răspunzător pentru tot ce nu era bine. M-am simțit tot timpul băgat la mijloc între pretențiile directorului prim și indolența unora dintre cadrele școlii.

„Nu spun că şcoala nu e bună. E foarte bună. Cât timp te duci la şcoală ca să înveți ceva ce îţi place şi să folosești aceste lucruri în viaţă ca să obții ce vrei.” Pera Novacovici

	O pauză de lucru, cu unii dintre maiștrii instructori în curtea școlii. În centru, subsemnatul, demonstrând ceva anume. În cerc, pornind din dreapta mea: Coșman, un musafir, Curaleț, Dobroghiu, Grigoriciuc, Danciu, Sochiriac, iar mai la distanță Ciobâcă Ioan

Parafrazându-l pe Eminescu „Ah, de câte ori voit-am ca să spânzur lira-n cui!″, eu aș spune „Ah, de câte ori voit-am ca să pun picioru-n prag, să pun  capăt umilinței, să-mi văd de al meu nădrag!″ Așa mi-a fost dat de la Dumnezeu să strâng în mine stres, dureri și suferințe, pe care abia acum la pensie le simt implicate în dereglările de sănătate (hipertensiune, diabet, tumoră la colon...)
Toate amintirile mele despre întreaga perioadă de activitate ca profesor și director adjunct, la Grupul Școlar nr 1 Suceava,  le voi lega de prezentarea portretelor multora dintre personalitățile, cadrele didactice și alte imagini ale unor persoane din școală, cu care am avut tangență în activitate și diverse acțiuni.

„Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domnește într-însa.” Regele Ferdinand I
„Fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, şi prin urmare nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit.” Ion Heliade Rădulescu