|
---|
VIATA DE PENSIONAR
A.- INTRODUCERE CUVÂNTUL AUTORULUI Dă-mi simțul umorului, Doamne,
|
Faptele sunt legate de sentimente, sentimentele de trăiri, iar trăirile de mediul de trăire. E cam aşa, cum stă scris în Evanghelie, cu sămânța bună semănată pe un teren fertil. Copil fiind ești îndrumat mai bine sau mai puţin bine de bunici, de părinţi, de învăţători, de profesori, dar cel mai mult eşti format de greutățile vieţii.
|
Există şi un ecou pozitiv, acela al formării unui caracter din care nu vor lipsi niciodată: copilăria, părinţii, prietenii de joacă, flăcăii năbădăioși şi fetele focoase, țațele de la marginea şanţului, bătrânii liniştiţi şi sfătoși, satul natal, şcoala, biserica, muncile agricole, gârla, .... Toate acestea mi-au luminat drumul vieţii şi Dumnezeu mi-a sprijinit străduințele.
Cred că amprente pozitive au pus asupra mea și colegiul militar de orfani, fiind aflat departe de mămica mea și de sora Olica, de la care am perceput duritățile vieții și unde singura mea șansă era să învăț bine și să mă supun ordinelor și disciplinei. De fapt, aproape toată școlarizarea mea s-a petrecut departe de casa părintească și fiind subdezvoltat fizic, căutam să mă adaptez pentru a avea cât mai puține necazuri.
Umblând pe drumul vieţii am dat şi de o şcoală medie sanitară, de un serviciu sanitar, de facultate, apoi serviciul de inginer, activitatea în învăţământ ca profesor, director, inspector şcolar şi, am dat de ultima perioadă, aceea de pensionar, pe care încerc să o fac activă prin diverse incursiuni literare în propria-mi viaţă.
Am decis să mă întorc pe drumul vieţii, să-i analizez pavelele şi să transmit semenilor cum ar fi trebuit să fie.
Doamne, de ce lași ca răul să devină tot mai învingător, să capteze tot mai multe suflete, să facă ravagii naţionale şi mondiale!?
De ce oamenii buni, credincioși, cinstiți, harnici, trebuie să fie victimele celor răi? Astfel de gânduri mă frământă şi încerc să aduc câteva picături fosforescente din experiența mea de viaţă. Ar fi normal ca oamenii să înveţe din experiențele înaintașilor, nu din greșelile proprii!
Orice misiune de îndeplinit mi-a oferit viaţa, din când în când am revenit în satul natal, ca într-o rugăciune de iertare că l-am părăsit şi că nu am fost la timpul potrivit alături de părinţi să le oblojesc rănile bătrâneților şi să le întorc dragostea ce mi-au acordat-o. Îmi imaginez lacrimile de singurătate ale părinţilor, în ultimii ani ai vieţii lor, când, deşi gândeau „Noi ne-om duce, dar să nu-i deranjăm pe copii, măcar lor să le fie bine!”, au suportat dureri de nedescris. Avea dreptate mămica, atunci când ne recita poezia „Şase pui şi-o biată mamă”, de Vasile Militaru, din care se desprinde concluzia: „Că o mamă își hrănește șase, opt sau zece pui, însă zece pui, adesea, nu pot, toți, hrăni o mamă.″
De-aceea, astăzi, vreau să le cinstesc memoria, cu amintiri şi elogii şi în oricare dintre etapele vieţii, ce le voi descrie, voi face referiri şi la satul meu şi la bunii mei părinţi.
Voi aduce omagii şi bunilor şi străbunilor mei, care s-au jertfit pentru sat, pentru ţară, pentru nemurire.
Sunt foarte bucuros că o importantă parte din promisiune am îndeplinit-o deja. Am avut și mult noroc, Dumnezeu mi-a scos în ajutor pe Părintele Protopop Constantin Alecse, fost consătean, care slujește la Biserica „Sfânta Treime” din Los Angeles, California, US, un suflet foarte mare. A contribuit atât cu logistică, cât și pecuniar pentru cartea satului nostru „Dâmbroca, Curcubeu peste timp, Repere monografice”, carte care s-a bucurat de succes și care, pe lângă varianta scrisă, are și varianta electronică, care este accesată de mii de cititori.
O bucurie mare mi-am făcut și cu împlinirea visului de a reface mormântul părinților și cred că le-am uns sufletele cu mirul omagiilor noastre (al meu, al fratelui Nicușor, al sorei Olica și al nepotului Andy Iordache).
Am speranța că cititorii vor descoperi că educația trecutului, plină de obstacole (război, sărăcie lucie, cultură medicală înapoiată, comunism feroce....), a dat tărie caracterelor, a dat și valori morale, demne de urmat.
Transcenderea ca pensionar
Iată-mă ajuns și la pensie, ceea ce corespundea în mare măsură cu intrarea în vârsta a 3-a.
Ideea ajungerii la pensie îmi cădea rău la suflet, căci eram obișnuit să mă mișc în societate, dar în același timp mă presa stresul acumulat, mai ales în anii de funcționare ca inspector școlar, cei ultimi șase ani când a trebuit să răspund de activitatea a cca 2000 de cadre tehnice de specialitate și pe deasupra mi se plasau diverse acțiuni și întocmirea unor documente la nivelul întregii activități a Inspectoratului Școlar.
Pot spune, fără a mă lamenta, că se cam abuza de voluntarismul meu.
PENSIONARE
Iubiții mei vă părăsesc,
|
D A M B R O C A |
|
---|
|
---|