|
|---|
FAMILIA
A.- GRIJA CĂSĂTORIEI Cam prin anul IV de facultate, a început să mă bântuie un gând de a-mi găsi jumătatea, dar era greu că nu prea aveam încredere în propriul chip. Conformația fizică nu mă ajuta. Îmi dădeam seama că orice tânără tânjește după un făt frumos, dar eu nu eram ăla. Nici mie nu-mi convenea să mă agăț, așa, de orice dărâmătură. Eram destul de sociabil, dar la nivelul prieteniei, nu la atractivitatea supremă. Dar ce să mai vorbesc mi-era frică de femei, de pretențiile lor, de dezamăgirile ce le-aș fi putut vedea pe chipul lor. Mai auzeam pe câte o fată, sau îi citeam privirea „Ești simpatic, dar mititel, nu ne potrivim!” Problema era și la mine, că nici eu nu-mi permiteam să abordez o ființă pretențioasă, gândindu-mă că aș putea să o dezamăgesc. Am întâlnit fete, care poate că mi s-ar fi potrivit, dar îmi dădeam seama că mă vor doar pentru cine eram, nu pentru calități fizice, pentru frumosul după care le vibrau hormonii. De fapt, mi-am putut da seama că atunci când iubești, se aprinde o scânteie în ochi, specifică glasului dragostei. Mie mi s-a întâmplat să mi se aprindă, pe când aveam 19 ani și am cunoscut prima fată. Mă aflam ca felcer, la Mina Ojasca, din județul Buzău. Ființa pe care o îndrăgeam era micuță ca și mine, avea doar șapte clase și învățase croitorie. Era o frumusețe de fată, nu numai pentru că o admiram eu, ci era pulsul întregii localități. Ea era mai curajoasă decât mine și îmi făcea avansuri, cu care mă făcea să vibrez, dar rațiunea îmi spunea „Nu, băiatule, ești prea necopt și tu nu vezi că ea te vrea cu totul, numai din orgoliul ei, că a cucerit pe felcerul localității! Tu ai un scop mai mare în viață, de a merge mai departe cu învățătura, de a fi cineva. Ce să vă faceți voi, doi puștani? Fata urmărește măritișul, căt se poate de repede, n-o să fie dispusă să te aștepte pe tine până faci armata și facultatea. Dacă vei face facultatea și se vor uza relațiile, nu o vei mai găsi compatibilă cu starea ta socială. Poate că ești modest și accepți și așa ceva, dar părinții ei vor spune că-i dezamăgești. Ascultă măi băiete, gândurile astea menționate aici, înseamnă că de fapt nu o iubești cu adevărat ci e doar o atracție fizică și…punct!” Prin anul IV de facultate, am început să intru la griji pentru ideea fixă ce o aveam că nu mă integram social, că aveam deja 29 de ani, deci eram flăcău bătrân și cine o să mă mai ia pe mine de bărbat. Când mergeam pe acasă, eram întrebat de rude „Ce mai faci Gigi? Când jucăm la nuntă?” Nu-mi cădeau bine asemenea întrebări, dar nici faptul că nu aveam o parteneră cu care să întrevăd o punere de „pirostrie”. Este o vorbă, că dacă treci de treizeci de ani, numai babele te mai însoară. Nu doream să pățesc o așa rușine. In asemenea împrejurări, am început să dau cu undița la agățat, poate pică vreo sirenă. Am făcut o glumă, pe când învățam pentru sesiunea de sfârșit a anului IV. Mă aflam într-un amfiteatru la Universitate. Pe banca din fața mea se afla o fată de la Facultatea de Chimie. Fără să mă vadă am făcut așa, un gest de mângâiere, dar nu am bănuit că ea m-a văzut în oglindă. Mai apoi am întâlnit-o pe bulevardul Copou. Se afla alături de un bărbat, cu care cred că trăia. De altfel nici nu mă gândisem că ar merita să o abordez. Timpul s-a scurs și eu îmi petreceam vremea fără grija unei relații, ci cu anturajul de colegi, cu glumele și șolticăriile noastre. În apropierea Crăciunului, pe când eram în anul IV, mă trezesc cu o scrisoare, pe care o bănuiam că e de la fratele meu mai mare, Oani. El pe vremea aceea era student la fără frecvență, la Facultatea de Biologie și mă gândeam că vrea să ne întâlnim. Scrisoarea era scurtă: „Te aștept sâmbătă seara, la ora 19,00, în fața clădirii Universității! Moș Crăciun cel grăbit.” Am mers și surpriza mi-a fost mare când am descoperit că mă aștepta acea fată cu care glumisem cu o jumătate de an în urmă. Mi-a spus „Eu sunt Moș Crăciun cel grăbit.” Din acel moment am intrat într-o procesiune de filosofare și de întâlniri dese, încât începeam să cred că se conturează ceva serios. Cred că fata ar fi vrut tot tacâmul dragostei, dar eu nu avusesem relații amoroase și aveam o temere. Nu aveam nici condiții de a fi în intimidate perfectă și ne-am rezumat la drăgălășenii. O problemă deosebită era temerea că ea vrea să mă prindă în laț, cu rămânerea gravidă și eu nu concepeam așa ceva. Mai aveam de parcurs aproape doi ani de facultate, de găsit un loc de muncă, de amenajat locuință, etc. Mai era problema că fata avea de efectuat încă doi ani de facultate, după ce absolveam eu și nu mă vedeam în situația de a face naveta de la locul de muncă până la Iași, și să mai cheltui și bani, pentru ceva care putea deveni nimic. În asemenea condiții am lăsat-o mai moale, dar fata a prins interes față de un novice ca mine. Poate că și ea se temea de scurgerea timpului fără o pregătire a viitorului, că doar avea vreo 23 de ani și, apoi, nu era de colea un inginer. Erau la mare preț inginerii, căci prindeau posturi numai la oraș. Profesorii, așa cum urma să devină ea, puteau ajunge mai ușor la oraș, dacă se lipeau de ingineri. Drept urmare a început să se țină scai de mine, să obțin post la Suceava, pentru a fi mai aproape de orașul familiei ei, Dorohoi. Având în vedere că și mie îmi suna bine a mă posta în orașul lui Ștefan cel Mare, i-am îndeplinit dorința. In vara anului 1968, înainte de prezentarea la post, în Suceava, m-a invitat să merg la familia ei. Cu oarecare reținere i-am promis că o vizitez și numai faptul că am făcut promisiunea m-a determinat să mă țin de ea. Simțeam că merg la un fel de pețit, ceea ce nu corespundea cu sufletul meu și urma să fiu cântărit din ochi. Mă gândeam că fiecare părinte își dorește pentru fata lui un făt frumos, ori eu, eram departe de așa ceva. De fapt mi-am dat seama că nu o iubesc și am întrerupt relația prin refuzul de a-i mai răspunde la scrisorile primite prin priori post.
|
|
