INSTECTORATUL SCOLAR
F.- GRUPAJ DE POEZII
DEDICATE INSPECTORATULUI ȘCOLAR
V
I
A
T
A
M
E
A
C
A
O
F
A
N
T
O
M
A |
INSPECTOR ŞCOLAR
A fost să mi se-ntâmple mie
Ceva, cumva neprevăzut,
Un pas în prag de nebunie
Care mă rupse de trecut
Timid, cu capul ros de ani,
Pășind pe treptele speranţei
Cum glumele de patru bani
Căzute-n templul rezonanţei.
În citadela de credinţe
Totul porneşte cu un rit
În sala mare de şedinţe
Unde instrucţia e mit
Şi cum pădurea este verde
În peisajul ei de vis,
Pe ici pe colo se mai vede
Ce nu se vrea cu dinadins
Spectacolul nu e chiar pur,
Ci ca un voal de conştiinţă ,
Într-un décor semiobscur,
Pe un tablou pentru ştiinţă.
Precum cafeaua este tare
Dacă-i lipsită de năut ,
Instrucţia e-nfloritoare
Dacă-i plivită de trecut . |
O glumă în gând îmi vine,
Însă tăcutul e tăcut,
În gura mare nu pot spune
Că şi Tăutu e tăut.
Rămân semne de-ntrebare
Disfuncţiile ce rămân,
Cu neajunsuri între bare,
Modul elevului român.
Ce se vede în depărtare?
Ce e acela, nor de fum?
E visul cu programul Phare,
Ca de Valdorf, un parfum!
Moralul însă-i după gratii,
Căci hoţii sunt privatizaţi,
Piaţa e plină de relaţii,
Noi, bugetari sintetizaţi.
Ne bucurăm de-o deplasare,
Vai, ce ruşine pe destin,
Armata noastră de picioare
Să caute un ban festin!
Totuşi, furaţi de pasiune,
Formăm o oaste de mistrali,
Condusă , pare-se, chiar bine
De către doi domni generali.
Dorim să zugrăvim mai bine
Tablou cu fapte ce rămân,
Ca viitorul să se-ncline
În faţa neamului român! |
|
Mai ieri o seară „literară”
Cu oratori frumos titraţi,
Urzeau la planuri pentru şcoală,
Pentru elevi supradotaţi.
Se trag concluzii uimitoare
Că ţara-i plină de valori,
Şi este prima ţiitoare
În a inventicii comori.
Că poate fi supradotare
În fiecare repetent,
Iar premianții, de ce oare
Au caracter impertinent?
Să-i mai lăsăm pe cei olimpici,
Ei, cum se ştie-s prea dopaţi
Şi dacă teste le aplici
Obţii o ceată de rataţi!
În pauza pentr-o ţigară,
Pe care, încă, o detest,
Am abordat o „generală”,
Cu o nuanţă de protest.
Spuneam : „Olimpicii au haruri,
Memorii mari şi pasiune,
Că Dumnezeu le-a făcut daruri,
Iar noi le ungem cu tăciune.
|
Şi că memoria e baza ,
Restul e muncă, rațiune,
Creaţia le este raza,
Să ne mândrim ca naţiune!”
Dar ce îmi este dat să văd:
În sus, prea sus, un nas întors
Şi mă cuprinse un prăpăd
De parc-aş fi vorbit c-un dos!
Şedinţa-ncepe iar, dezbate,
Cu întrebări şi sfaturi, replici,
E ca o leapşă pe ouate
Sau ca un box între pisici.
„Ia mai lăsaţi-mă în pace”,
Îmi vine chiar să mă răstesc,
Ce nebunie , m-ar preface
Din cine sunt în fapt grotesc!
Şi-atunci mă cam ascund în mine
Voind să par că n-am gândit.
Să se alunece pe sine,
Că eu de foame sunt …. Sfârşit!
|
ŞEDINŢĂ |
|
|
|
|
Lumină şi verde şi ochii
Şi mese, pantaloni şi rochii,
Materie, conştiinţă, mi-ating
Un cap de pleșuv marcheting.
Cercetare, o floare neilustrată,
Pe-o stradă atare şi cam nepavată.
Răspunderi, soluţii, cadru model,
Eforturi, reduceri, c-un gram de oţel.
Se trage de-o sfoară pe-o coală
Şi sforăie lumea din sală! |
PLUGUȘORUL
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN SUCEAVA - 1999
|
Aha, aha,
Am pornit cu colindatul să trezim inspectoratul,
De la bine, la mai bine, spre reforma care vine.
Trăiască tot personalul și să dea Domnul semnalul
Pentr-un trai mai sănătos, fără muncă de prisos!
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Să trăiți domn general, să fiți tot mai colosal
Și, să nu-l aveți ca naș pe „înaltul″ Marchitaș!
Dea Domnul ca Prefectura să-înceteze tevatura,
Domnii care v-au săpat să termine de „mâncat″
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Domnii generali mai mici, vă dorim cu toți aici,
Sănătate și succese și curricule alese,
Aveți cadre, aveți vectori, o fabrică de directori,
Salon pentru reclamații și ghișeu de informații.
Domnului adjunct Costan îi urăm ca-n noul an
Să dezvolte și mai tare stoicismele liberale.
Domnului adjunct Ciocan îi dorim ca-n noul an
Să nu mai slăvească-n van Partidul daco-roman.
Ne ajute Dumnezeu, să ținem minte mereu,
Că „C.C-ul″ ne susține și la greu, dar și la bine!
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Într-un birou la parter e un zgomot ca de gater,
Patru domni și un jurist, într-un cadru deloc trist.
Badea Ghiță-i minte trează, totul perfecționează,
Toți profesori-s gradați chiar de-s necalificați.
Lord Filuță tot încearcă să-și țină sabia-n teacă,
Că-n sector ceva nu-i bine, ar lupta, dar se abține.
Domnul Simi are spor ca un mare senior,
Alergând cu pas...domol la audiențe-n hol.
Domnul Liviu, barbă deasă, demi-inspector de clasă,
Cearcă pe calculator să scaneze solo-cor.
Stând cu capul între coate, Boțic sforăie cât poate,
Visând, cum că a purces, să mai piardă un proces.
Le dorim tuturor bine pentru anul care vine,
Să prindă multe succese pentru proprii interese.
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Telefon 110, Timpul prea ușor îți trece,
Ai în jur atâtea dame deștepte și diafane
Și un doctor pentru hărți și-un Fanfan ce calcă-n bălți,
Oltenaş frumos și demn, președinte de harem,
Care râde foarte tare de sarmale integrale
Și salamuri derivate, specialist în papă șoapte.
O doamnă și-o domnișoară de limbă universală,
Sunt frumoase, ca figură, de se limbă plimba-n gură.
Iar o doamnă-n regidivă, de muncă educativă,
De-i tratată ca un sol, se preface-n turnesol.
O domniță se-ntreține cu formulele divine,
De e iritată bine, cam ionică devine.
E și-o doamnă care poate, zâmbind mai mult decât toate,
Să sară calu-așa bine, că se sare chiar pe sine.
S-a creat și-un post de preț pentru vântură județ,
O creanță de expert, codul – „vulpea în deșert″.
În sfârșit, dar nu la urmă, scoatem și un as din urnă,
Un doctor de hartă tristă cu o voce de altistă.
Le urăm și dumnealor, tot binele care-l vor,
Și să aibă mereu haz, chiar și când mănâncă praz.
Hai să tragem plugușorul, să incităm „Monitorul″!
Aha, aha,
Pe un holișor îngust, într-un cadru cam injust,
Sunt două birouri mici unde să tot faci servici.
În unul cântă spre zori inspectorii învățători,
Păsărele de grădină: Puiul, Puica și-o Găină.
În curricule se-ntrec, difuzate-n orice cerc
Și, de au sau n-au idei, clocesc tot ce au sub ei.
Puiu-i inspector distins, în politică, cam prins,
Dacă i te bagi în borș, cârâie ca un cocoș.
Puica-i tare zâmbitoare, curriculă îmbietoare,
Se ține că ar fi fată, însă e des-măritată.
Madam Onofrei se ține ca, curriculă de bine,
Pentru foarte bine-asudă, pentru cum arată, nu dă.
Îi iubim, nu facem caz, chiar dacă-i privim cu haz.
Le dorim să aibă parte de boabe pe săturate!
Hai să mânăm plugușorul, să audă „Monitorul″!
Aha, aha,
Birouașul de alături, neîtrecut în conforturi,
Are doctori de cuvinte și-o consultantă de minte,
De-i cauți pe la servici, o găsești numai pe Bicsi,
Și, cu ea te lămurești, ceilalți unde-i găsești:
Domnul Titi-Câmpulung, cuvintele nu-i ajung,
Că pe drepți i-a mâncat strâmbii, uneori, cam, bate câmpii,
Orice vorbă-o pritocește, sensul i-l răstălmăcește
O aruncă-n vârful limbii, ca să strâmbe, strâmba strâmbii.
În substanța eticii, umblă moașa predicii,
Cu o limbă ascuțită și adeseori evită,
Dar aduce sens normal pentru tot ce-i imoral,
Construiește, din nimica, statuia lui Mega-Gica.
Cu o voce feminină și cu zâmbet de felină,
Nici nu știi ce să mai zici să o gratulezi pe Bicsi!
I-așezată ca o floare, însă-i așezată tare
La calculator și, știm, face din nimic Maxim!
Să le dai Doamne de toate, idealuri conjugate,
Costume modernizate și plăceri nemăsurate!
Hai să mânăm plugușorul, să râdă și „Monitorul″!
|
Aha, aha,
Trecem la etajul doi, fără plug și fără boi,
Numai inspectori de soi, c-așa-i datina la noi,
Inspectorii de salon, dintre care un baron,
Înălțimi minoritare și două seducătoare.
Scoate basme din nimic, Sebi Preda- nou bunic
Și joacă de-a baba oarba cu istoria și barba.
Aura e o comoară de limbă minoritară,
Prietenă c-o directoare de cadre alimentare.
Madam Sofian răsare ca veche seducătoare,
Preșcolari-n mână ține ca pe iubirea de sine.
Madam Ududec e mare, sită nouă, inspectoare,
Dar, zâmbește cu-nțeles, ce-a dorit și ce-a cules.
Dă-le Doamne numai bine, să nu le fie rușine,
Pentru toate câte dau și salariul care-l iau.
Trageți mâța măi flăcăi, plugușorul nu-i cu noi
Și, călcați-i și piciorul să zgârie Monitorul.
Aha, aha,
Biroul nostru-i model, e biroul cel mai cel,
Aici tot omul, când vine, râde fără de rușine.
Vreo cinci domni au mult habar, intelectuali cu har,
Un inginer, loc nu are și de-aceea stă-n picioare.
Badea Colea, cu el țân, ca, c-un creator divin,
Ca inspector l-aș opta până pe la vârsta opta..
Vali-i biolog cinstit și inspector erudit,
Râde și-i sentimental ca vulpea la cașcaval.
Pan Halip a reclamat timpul, că-i handicapat,
Maxim e ca un amnar, de toate are habar:
Și de curriculum-vitae în cazuri deosebite,
E băiat de comitet cu shut down pe internet
Și înșiră, ca în salbe, bani negri și zile albe.
Binecuvântat, cuminte, Prea cucernicul părinte
Își dă duhul din plămâni, ca sluga la doi stăpâni.
Ne e de el așa milă că are mașini și vilă
Și suge lapte de soi ca mielul la două oi.
Iar cu mine e mai greu, n-are rost să stați mereu
Să-mi găsiți vreun atribut, nu am minte și...atât!
Aha, aha,
Multă amabilitate e la contabilitate,
Se fac cărțile de zor, numai pe calculator,
Rezultate, cât se poate, conturi soluționate,
Cu pila și cu bufetul, ca să salveze bugetul.
Domn Vasile-i înțelept, se-nclină ca omul drept,
Afacerea să îi meargă și, când șefii îl aleargă.
Domnul Sandu are spor ca valoros croitor,
Ca un căluț în acvariu, ca dragostea de salariu.
Trei doamne se tot consumă între un produs și-o sumă,
Verificând cheltuiala, să le intre socoteala.
Să trăiască, să-nflorească viața asta românească,
Să trăiască și dreptatea, dar și contabilitatea.
Aha, aha,
Vai, vai, vai, câtă derută, uimirea ne este mută,
Sirene-n salarizare, tei mai mici și una mare.
Hai să le stimăm intens, căci sunt dulci ca un consens,
Ca iubirea în detaliu, ca creșterea de salariu.
Le urăm numai de bine, iar la anul care vine
Să se bucure mai tare când ne dau salariul mare.
Să trăiți, să fiți iubiți, viața să v-o împliniți,
Doar cu bancuri și cu glume, nu știu cine vi le-o spune!
Aha, aha,
Azi la secretariat nu mai e secret de stat,
Doamna Nuța, cu bontonul, uimește doar telefonul.
Cu doruri nemăsurate și-mpliniri neterminate,
Două Carmene tastează și din când în când oftează.
Una, cui să dea nu știe, alta mămic-o să fie,
Viața-i plină de ardoare, iar ele sunt doritoare.
Aha, aha,
La Xerox e un băiat Foarte tare căutat,
Că, pentru copii le are a la doctor în clonare.
E și o săliță care miroase-a calculatoare,
Cu fete de cabinet pierdute pe internet.
Să trăiți, să fiți iubiți, să fiți continuu fierbinți,
S-aveți parte de lumină și de câte-o limuzină,
Să uimim cu plugușorul, ca să crape „Monitorul″!
Aha, aha,
Domnul Fanu dă ecouri că are vreo trei birouri
Și se întreabă: „-De ce,... nu e capac la WC,
Iar la femei de servici, salariile sunt cam mici,
Încât scutură perdaful ca să se aleagă praful!″
Portari-s atenți de zor, numai la televizor,
De-aia intră Monitorul și hoțul și cerșetorul.
Să trăiți buni gospodari, să aveți salarii mari,
Sănătoși mereu să fiți, Respectul să vi-l găsiți!
Trageți măi cu plugușorul să răsune Monitorul!
Hăăăăăăi, hăi!
|
|
|