INVĂTĂMÂNTUL
F. - COORDONAREA
MAIESTRILOR INSTRUCTORI
Și maiștri îi pot pune pe două categorii sau chiar pe trei, dacă iau în considerație o apreciere din popor „brânză bună în burduf de câine” categorie în care se înscrie majoritatea maiștrilor instructori, căci au formarea muncitorească, cam din topor.
1.- MAIEȘTRI INSTRUCTORI VALOROȘI ȘI SERIOȘI
Dintre aceștia, cu stagii mai mari, în școală, menționez: Curaleț Constantin, Bontea Gheorghe, Călinescu Nicolae, Popescu Adrian, Căpitanu Ioan, Ciobâcă Ioan, Dobroghiu Emil, Andrieș Sterea, Șalar Mircea, Filip Gheorghe, Sochiriac Gheorghe, Motriuc Gheorghe, Danciu Gheorghe, Grigoriciuc Gheorghe, Cotoc Costinel, Nichifor Gheorghe, Breabăn Mircea, Nacu Constantin, Ciobanu Nicolae, Ciuriuc Ștefan, Halița Gheorghe, Coșman Vasile.
Multă prestanță aveau Curaleț Constantin, Călinescu Nicolae, Dobroghiu Emil, Căpitanu Ioan, Ciobâcă Ioan, Șalar Mircea, Andrieș Sterea, Sochireac Gheorghe, Grigoriciuc Gheorghe, Motriuc Gheorghe, Danciu Gheorghe, Popescu Adrian, Nechifor Gheorghe, Roșu Severin. Aceștia reușeau să se impună bine în fața elevilor și să execute lucrări de calitate. Mai erau dintre ei care comiteau păcate de a cere de la elevi bunuri (Șalar Mircea), alții și mai rău, învoiau elevii acasă, numai pentru a le aduce băuturi, pe care le consumau pe la atelier (Sochireac Gheorghe, Motriuc Gheorghe, Luchian Ilie, Roșu Severin). Cu maiștri din această categorie am avut, în general relații bune. Poate au mai fost unele aspecte asupra cărora nu ne-am înțeles: * Unii aveau gură cam mare, dar mai mult i-am calmat, decât să mă pun în gură cu ei (Căpitanu, Ciobâcă, Șalar).
Emil DOBROGHIU
Dacă ar fi să pun pe unul dintre ei pe primul loc l-aș pune pe un maistru care și-a sfințit locul prin pregătirea profesională, prin implicarea, alături de elevi, la rezolvarea problemelor tehnice ale mașinilor, prin ținuta morală, prin atașamentul față de elevi, față de colegi și de școală. Dacă i se dădea o responsabilitate, pe care n-o putea îndeplini din motive tehnice, știa să explice motivul imposibilității rezolvării, fără a se revolta sau a-și da aere de vedetă. O singură breșă am găsit în garda lui de fost boxer. L-am întâlnit o dată, la terminarea programului, puțin cam amețit de alcool, în apropierea atelierului.
I-am atras atenția: „-Bine, mă Emile, tocmai tu să faci asta? Nu m-aș fi așteptat niciodată!” A început să se bâlbâie și avea o figură „turtită”, de parcă picase clădirea atelierului pe el. Interesant este că de atunci, uneori când ne revedem își aduce aminte de acea fază, schițând un zâmbet amărui pentru acea întâmplare.
A fost nostimă o situație, când i-am găsit în biroul atelierului de prelucrări pe câțiva maiștri (Motriuc, Grigoriciuc, Sochiriac, Luchian) consumând țuică. I-am întrebat ce fac și ei mi-au răspuns că beau apă. Am luat paharul lui Motric și i l-am turnat în cap, fază de care-mi amintea, cu haz, și după ce am ieșit la pensie.
Ce păcat că Motriuc nu m-a asculta să se lase de fumat, din care cauză a ieșit mai devreme la pensie, operat la plămâni și apoi a decedat.
Pe parcurs m-au dezamăgit: Sochireac Gheorghe (devenit alcoolic, ceea ce i-a fost și fatal, dar aceasta după ieșirea la pensie. E drept că avea o situație specială, cu soția nevropată și alcoolică); Roșu Severin, care a luat obiceiul să strângă tot ce apuca de prin școală și era uneori irascibil. Cred că tot din cauza alcoolului, pe care-l îndrăgise după moartea soției lui, din care cauză și el a murit, înainte de ieșirea la pensie. Trebuie să recunosc că toți cei menționați mai sus erau maiștri adevărați, nu ca cei care au fost numiți după 1989, când s-a dat din ce în ce mai puțină importanță instruirii în meserie. Îmi vine cu greață să vorbesc de cum se desfășoară practica elevilor, în prezent, adică în 2014. Este unanim recunoscut că s-a distrus sistemul tehnic de învățământ, chiar și pregătirea la școlile profesionale este „bună” că lipsește cu desăvârșire. Nu mai este nici motivația, căci nu-și asumă nimeni răspunderea de a dirija absolvenții spre locuri de muncă în meserie.
Mai mult decât atât, din denumirea de Grup Școlar Construcții de Mașini s-a trecut la numirea Colegiul Alexandru cel Bun, care se cere tot mai mult a fi cu profil teoretic.
Dintre maiștri menționați mai sus, cu durere în suflet amintesc că au plecat pe cealaltă lume: Călinescu Nicolae, Șalar Mircea, Sochiriac Gheorghe, Nacu Constantin, Coșman Vasile, Bontea Gheorghe, Grosaru Mircea și alții. Dumnezeu să-i ierte!
2.- MAIEȘTRI PROBLEMĂ
Unii dintre ei au fost foarte buni meseriași, dar pe parcurs, prin mania alcoolului au devenit probleme mari pentru școală: Bucșă Vasile, Lavric Radu, Luchian Ilie, Turcu Gheorghe, Grosaru Mircea, Siminiuc Nicolae (constituia problemă, nu din cauza alcoolului, ci pentru că în atelierul lui se stătea mai tot timpul degeaba), Girigan Gheorghe. Cu toți aceștia am avut de luptat și când s-a ivit ocazia reducerilor de personal le-am dat „papucii”. Alcoolul îi transforma foarte mult pe unii, din oameni de omenie, în bestii impertinente, ceea ce ducea la concluzia că-și dădeau arama pe față asupra caracterului ce-l aveau. Doi dintre ei mi-au rămas dușmani înverșunați: Lavric Radu și Bucșă Vasile. Ce păcat, dacă ar fi să apreciez maiștri după pregătirea profesională ei ar intra în primele două locuri, dar, „darul” beției i-a demonetizat total.
Radu LAVRIC
A ajuns așa de departe că venea atât de beat la școală, sau se îmbăta cu „subvenții” de la elevi, încât adormea pe maidanul din fața atelierelor, spre amuzamentul elevilor. L-am concediat, după mai multe avertismente și a început să mă urască de moarte. L-am întâlnit într-o seară, în autobuz, când mergeam de la școală către casă. A coborât odată cu mine și a scos un cuțit amenințător: „Ce părere ai mă, dacă bag ăsta în tine!?” Cred că și atunci era în stare de ebrietate. Am stat mai retras și în poziție de apărare și nu a avut curaj să mă atace.
Vasile BUCȘĂ
Dacă veți urmări ceea ce vă relatez mai jos, veți vedea că era bolnav psihic, dar era greu pe atunci să scoți din școală un asemenea element, căci făcea parte dintre elementele chimice cu folosirea dogmelor comuniste. Probabil că pe fondul stresului acumulat de la atelier, în munca cu elevi, greu de strunit, pe lângă care s-a adăugat prostia de a urma cursurile liceului seral la o vârstă care nu mai accepta îmbulzeală de cunoștințe și pe care le vedea deformat, pe lângă care se mai adăuga și practicarea sporturilor bahice, i-au dat peste cap bruma de minte ce o avea.
Pentru a fi edificator, vă voi reda mai jos extras dintr-un referat pe care l-a trimis direcțiunii, prin care mă reclama pe mine:
„Abuzul de funcție” (de Bucșă Vasile)
„Îmi cer scuze dacă greșesc, făcându-i critică tov. director Iordache Mircea. Consider că nici până în prezent tov director IM nu cunoaște sau nu vrea să cunoască rolul maistrului instructor în școală.
Caută pe orice cale să ponegrească activitatea noastră și în special cu prietenii lui „favoriți”. Spun prieteni, pentru că într-adevăr, vine foarte des pe la ateliere la noi, în special la atelierul de lăcătușerie nr 2. De controale nu ne plângem, cu toate că se mai întâmplă să discutăm foarte apropiat. Motivul? Este bine întemeiat, să fie convins că e sau nu în stare de ebrietate, persoana cu care stă de vorbă. Dacă n-are timp, trimite subalternii să-l informeze, despre starea maiștrilor din atelierul nr 2.
Aș vrea să fie echitate. În societatea socialistă, umanismul are o calitate nouă, aceea de revoluționar. Esența umanismului revoluționar, se deosebește de aceea a umanismului burghez, care cultivă instinctele egoiste, individualismul, lupta pentru bunăstarea personală, în dauna bunăstării semenilor.
Poate cineva crede că eu, personal, am ceva de împărțit cu tov. dir. IM. Vă spun din suflet, dacă vreți să mă credeți, că sunt foarte principial și aș dori s-o promovez în conduita semenilor mei.
În viață am fost obișnuit să mă conduc și să mă ghidez după principii care le-am considerat linii directoare în rezolvarea unei probleme. Unul dintre aceste principii este: „Dragostea mea față de semeni este nemărginită și cred....că nu le-am făcut niciun rău!”
Pentru mine nu există oameni buni și răi, ci poate să existe oameni buni și rău educați. Întotdeauna am pierdut în fața șefilor pentru calitățile mele sufletești și cred că și de data asta voi pierde, însă consider că critica este unul din factorii fundamentali ai mersului înainte a întregii societăți, de apărare și promovare a principiilor și ideilor socialismului, precum și a normelor de conduită.
Prin spiritul meu revoluționar, caut să promovez noul în școală, în instruirea elevilor. Caut să mă apropiu cât mai mult de acești copilași, oprindu-i de la lucruri rele, făcându-i să înțeleagă ce este bine și ce este rău și să fiu mai practic, spun: -Urmăriți exemplul meu personal! Pentru mine munca este totul – viață.
Mâine 11 martie 1981/ vă pot spune-o noutate/ că fumatul l-am lăsat/ pe perioada de un an și mai bine/ cine m-o vedea fumând/ în școală sau în altă parte/ să spună că n-am dreptate./ Suport morala, ca atare/ și una sută lei valoare/ Le doresc la fiecare, amator sau fumător/ mult succes în viitor!/ Să spună cu fidelitate / că fumatul nu-i o necesitate.
Multe exemple aș putea da, cu toate că în aprecierile făcute, pentru munca educativă mi s-a dat calificativul BINE.
Nu m-am considerat niciodată superior față de colegii mei ci am fost omul modest, fără servilism în fața șefilor, fără umilire și lingușire. Probabil că tov IM se bucură de o demnitate personală. Demnitatea o putem întâlni în orice meserie, căci fiecare meserie are frumusețea ei, care-l înnobilează pe om. Indiciul cel mai distinctiv al demnității este stima pe care ți-o acordă colectivul.....
În ziua de 13 martie 1981, în jurul orei 14,00, m-am întâlnit cu tov. Andrieș. M-a întrebat ca de obicei, cum stau cu lucrările și mi-a spus să trec pe la birou să desenez o masă de telefon, că este comandă. Am mers și apoi a apărut tov director Iordache M, și m-a întrebat: „-Ce cauți în birou?” I-am spus că fac o schiță pentru o lucrare. „-Ieși afară, nerușinatule, că-ți arăt eu, că te fac eu...!″
Și dacă n-am plecat imediat s-a enervat, m-a prins de gât și...afară!
Un lucru, l-am atins în amorul propriu, pe data de 12 martie la ședința de producție, în care mi-a adus învinuiri că, în loc să mă ocup de pregătirea elevilor, mă ocup de proiectarea fântânilor arteziene, etc. și că mai bine ar fi să proiectez o matriță, care este mai adecvată meseriei pe care o profesez.
Bineînțeles, că am înțeles mai demult că tov director Iordache recurge la calomnii, insulte, bârfe...
De exemplu, îmi spunea: „-Mă, tu ești prost, ești puțin scrântit...etc!”
I-am răspuns la întrebări, dar l-am întrebat: „-Inginerii ce fac în școala noastră?”
Iată de ce sunt privit ca un bandit și urmărit pas cu pas în această școală. Am atins în amorul propriu al tov. director Iordache Mircea. ...Brutalizat am fost și în data de 14.03.1981......” semnătura....Bucșă Vasile
Săracu Bucșă a bucșit-o rău de tot cu această scrisoare, care îmi atribuia, în mare măsură calități pozitive în controlul activităților practice și în disciplina de lucru a maiștrilor instructori și elevilor, dar pretinde unele lucruri neadevărate privitor la faptul că i-am vorbit pe un ton reverențios și l-am luat de guler să-l dau afară. Poate în glumă i-oi fi spus că e cam scrântit, dar culmea, era adevărat. Probabil că oricine își poate da seama din scrisoarea redată mai sus, că ceva nu era în regulă cu Bucșă. Și, apoi, ce puteam crede eu, când îl vedeam în curtea școlii, jucând cu elevii „măgărușul la mijloc”, el fiind mai tot timpul măgărușul, și elevii râdeau de prostia lui de mama focului.
Într-o zi fiind beat, l-am rugat să meargă acasă. Am apelat la paznicul școlii, care i-a cerut să părăsească școala. Și-a luat bicicleta și când ieșea din curtea școlii a început cu scandal la mine, tutuindu-mă și țipând la mine că drept cine mă cred, că el este foarte competent și nu-i cazul să mă dau mare.
În situația amintită, am făcut apel la Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Burdujeni - Suceava, după ce am discutat și cu colegii lui maiștri. Nici nu știu cum am reușit să-l conving, dar l-am luat cu mașina personală și l-am dus la spital. Medicul care l-a consultat și-a dat seama imediat despre ce este vorba și l-a internat. O, Doamne ce scandal a urmat la spital și câte injurii mi-a atribuit. El se credea perfect normal și considera că-l umilesc dacă-l internez acolo.
După câteva zile a venit soția lui la școală cu mare supărare pe mine că i-am făcut soțul de râs, internându-l la nebuni. Am chemat câțiva maiștri instructori, colegi de-ai lui Bucșă și i-am explicat despre ce e vorba și că ne-am gândit să se facă bine, să revină la un comportament normal.
Am dus-o pe soția lui la spital să-și dea consimțământul pentru internare. După ce și-a dat consimțământul să vezi scandal ce-a putut să-i facă „perfecționistul” de Bucșă.
După ieșirea din spital a venit pentru a-și relua lucrul și i-am spus că nu se mai poate și că va fi încadrat la uzină. A insistat mult și la directorul prim Rusu Marcel, care i-a spus să stea de vorbă cu mine. I-am acceptat reîncadrarea cu condiția să-și ceară iertare pentru abaterile comise și să-și ia angajamentul că va respecta programul, fără a mai face ieșiri necugetate. Așa s-a întâmplat și cca un an a mai funcționat la școală. Venind unele reduceri de catedre la maiștri instructori, a trebuit să țin cont de unele punctaje și așa s-a făcut că a trebuit să fie angajat la Uzina Tutelară (Intreprinderea Mecanică Suceava)
Bucșă al nostru nu s-a cumințit, și venea din când în când pe la școală și având reproșuri la adresa mea, în limbajul lui pe care nu-l mai luam în seamă. De fapt îmi era și un pic de temă. Gândeam să nu mă pun cu nebunul, că poate să mă aștepte la un loc dosnic și cine știe ce mă aștepta.
După așa zisa revoluție de la 1989, pe când eram tot director adjunct, vine Bucșă pe la școală, vezi Doamne, se considera dizident și pretindea ca directorul școlii să-i dea o recomandare de bună purtare, care, nu știu la ce-i trebuia. S-a adresat secretarei, doamna Andrușcă (soacra domnului, viitor președinte al țării, Traian Băsescu), că el ar vrea să-i spună directorului ce fel de om e Iordache (subsemnatul). Doamna Andrușcă i-a comunicat lui Bucșă, arătând către mine că-l are în față pe domnul director. Am avut impresia că-i vine să se prăbușească, din nedumerire și dezamăgire. L-am întrebat cu ton blând ce dorește și mi-a spus despre o recomandare de bună purtare. I-am spus să aștepte și am mers în birou unde i-am ticluit o recomandare. În recomandare am spus, printre altele că Bucșă Vasile este un bun meseriaș, dar are deviații de comportament, mai ales când este sub influența băuturilor alcoolice. „Prietenul meu” Bucșă s-a făcut „foc și pară” a rupt acea recomandare, considerând-o nedreaptă și a ieșit cu întreaga-i răutate afară. Îmi venea să ridic o mână spre cer și să spun dezamăgit: „Mare-i grădina Ta Doamne, dar sunt mulți nebuni în ea!”
|
|