SERVICIUL MILITAR
La subunitatea "Cărunta"
La subunitatea „Cărunta”, m-am prezentat în prag de iarnă. Vremea era descurajantă şi asemenea primirea în subunitate, din partea ostaşilor din anii II şi III, care aveau din acel moment posibilitatea să transmită ordine celor noi veniţi, să o facă pe comandanții. Subunitatea era amplasată la 5 km de Palas şi era ascunsă vederilor de la distanţă de către liziere de salcâmi. Pe deasupra lizierelor se vedea doar o schelă mare din lemn, care reprezenta punctul de observaţie, iar după trecerea de liziere se vedea stația de radiolocație P20, care era aşezată pe o movilă, apropiată punctului de observare şi se învârtea cu paletele-i mari. La circa 200 metri depărtare se afla subunitatea militară, formată din barăci de lemn, pe trei sferturi sub pământ şi înconjurate de un fel de diguri, care ascundeau în întregime barăcile. În mijlocul curţii, împrejmuite cu gard de sârmă ghimpată, se afla Punctul de Comandă. În Punctul de Comandă se afla un birou mic în care era monitorul stației de radiolocație, pe care erau urmărite țintele aeriene şi o sală mare în care pe o masă se afla amplasată planșeta de radiolocație, pe care se urmăreau şi se dirijau traseele țintelor aeriene. Soldații erau încadraţi pe trei specialități: radiști, planşetişti şi operatori stație NRZ. Mai erau şi alte funcții: mecanici grup electrogen pentru stație, mecanici auto, șoferi, dresorii de câini, sanitarii, lucrătorii la gospodăria unităţii (bucătari, zidari, crescători de animale.). Barăcile formau un careu şi în centrul careului se afla Punctul de Comandă. O baracă avea Cabinetul Comandantului şi Infirmeria, în celelalte se aflau dormitoare. Aprovizionarea cu apă se făcea de la o fântână mare aflată în mijlocul curţii şi care avea o găleată de 20 litri şi tambur cu roată. Uneori se folosea un măgar pentru scos apa. Măgarul era legat cu lanţ, pus sa meargă şi rotea tamburul. Eu nu am văzut aşa ceva, dar mi-au povestit colegii din an mai mare. În apropierea porţii de intrare se afla un post de pază, de la care putea fi observată aproape întreaga suprafaţă a cazărmii. Paza mai era asigurată şi de la punctul de observare, de lângă stația de radiolocație P20. Punctul de observare avea 15-20 m înălţime şi din el se putea vedea până la Palas şi chiar la Constanţa.
Când am ajuns la subunitate, instructor sanitar era caporalul Rotaru, un tip elevat şi cam orgolios, care nu era pe placul militarilor şi comandantului şi care la venirea mea a fost trecut la radiști. Am preluat de la el, nu numai dispensarul ci şi unele corvezi, urmare a nesupunerilor faţă de rigorile impuse de şefi. Am fost planificat să fac de gardă de două ori pe noapte şi anume între orele 22,00 - 24,00 şi între 4,00 şi 6,00, în fiecare zi. Aveam ca sector, pentru curăţenie, toată baraca în care se afla infirmeria şi cabinetul comandantului. Era un hol de 30 m. lungime şi lat de 3 m., care trebuia măturat zilnic, iar săptămânal spălat cu motorină. Din hol se intra în cinci săli, cam de 20 mp. fiecare (două saloane de infirmerie, cabinetul medical, camera furierului şi cabinetul comandantului. În acest sector trebuia să fac curăţenie în fiecare dimineaţă, înainte de venirea comandantului şi curăţenie generală la sfârşitul săptămânii. Trebuia să fac şi focul cu lemne în fiecare cameră. Tot acest program trebuia să-l termin cu o jumătate de oră înainte de ținerea careului de dimineaţă, căci mai trebuia să fac şi o inspecţie prin toate sectoarele subunității şi să ies la raport în faţa comandantului, pentru a raporta starea igienico-sanitară, înainte de începerea careului.
Căpitanul Anton
Prin hărnicie, supunere şi felul în care raportam am atras simpatia comandantului, căpitanul Anton, un om care părea foarte sever la prima vedere, dar eu am descoperit latura sensibilă a ființei lui şi am reuşit să-i intru sub piele. Eram apreciat pentru respectul de care dădeam dovadă, respect real, căci mă emoționam de câte ori întâlneam comandantul şi el și-a dat seama de asta. Deşi nu avea nici liceul, viaţa îl formase şi se străduia să îndeplinească bine ordinele de sus, căci avea permanent deasupra capului amenințarea înlăturării pentru studii necorespunzătoare. La un moment dat se preocupa să facă studiile liceale şi mă admira pentru demersurile mele de a da diferențele de liceu. M-a rugat chiar să-l ajut la pregătire. Nu ştiu dacă a făcut ceva pe această linie.
Când ieşeam dimineaţa la raport în faţa comandantului, salutam pe un ton copilăresc, cam din vârful limbii, spunând: „Tovarăşe comandant, sunt soldatul Iordache, permiteți-mi să raportez! La controlul pe sectoare am constatat urătoarele.........., permiteți-mi să mă retrag!”. Salutam, făceam stânga-mprejur şi mă depărtam satisfăcut că mi-am făcut datoria, iar comandantul m-a ascultat.
Lupta cu păduchii
A trebuit să raportez şi o situaţie îngrijorătoare, că s-au găsit păduchi pe lenjeriile paturilor. Urmarea a fost că am pus în funcțiune vermorelul şi cu DDT am pulverizat din belşug pe toate așternuturile încât am salvat situaţia.
Mi se dau mai multe atenții și mai puține responsabilități
Şi alţi comandanți au început să mă simpatizeze şi să mă protejeze. Aşa s-a făcut că au început să-mi reducă orele de pază, la două şi treptat să le pună mai devreme, să nu mai fie nevoie de a mă scula noaptea la ore târzii. Cele două ore erau la început între 24,00 – 2,00, apoi între 22,00 – 24,00, şi a urmat programarea între 20,00 – 22,00. Într-o seară locotenentul major Nunciu mă roagă să-i scriu un document. Am început să-i scriu documentul şi când se apropia ora 20,00, i-am cerut permisiune să merg la gardă. Nenciu mi-a spus că mă scutește el pentru acea seară, iar eu am insistat, că nu vreau să se supere colegii pe mine că fac de gardă în plus din cauza mea. În acel moment a intrat în punctul de comandă căpitanul Anton şi a întrebat despre ce este vorba. I-am explicat şi a vorbit şi Nenciu, iar comandantul a ordonat scurt că din acel moment nu voi mai face de gardă. M-a impresionat foarte mult intervenția comandantului, ceea ce însemna că mă apreciază.
Divergențele cu șefii plutonului de gospodărire
Pretențiile șefilor
Am avut unele divergențe cu plutonul gospodărire, poate din gelozia unora dintre șefii acelui pluton.
• Un anume caporal Mircea, care conducea plutonul s-a arătat nemulțumit că nu dorm la dormitorul plutonului şi m-a cam obligat. Am dormit o noapte acolo şi nu mi-a fost greu, dar nu ştiu ce s-a întâmplat că a doua zi mi-a spus că pot rămâne la infirmerie. Erau doi fraţi gemeni, Mircea, mecanici auto, care aveau cuvânt greu la nivelul plutonului.
• Mai era la acel pluton un fruntaș, parcă Erhan, care avea tupeu şi aroganță şi a ţinut morțiș să mă vadă tuns zero. Începuse să-mi crească părul şi-l deranja dacă m-aş fi confundat cu cei din anul doi de armată. Am refuzat, s-a inervat şi m-a raportat la lt. major Busuioc , un tip simpatic dar îşi dădea uneori în petec, că era chiar ţigan. M-a chemat Busuioc şi mi-a ordonat să mă supun tunsorii şi culmea că m-a tuns cel care m-a raportat, cu satisfacția orgoliului împlinit.
• Am mai avut un conflict cu un caporal, Carcalete.
Eram de serviciu la bucătărie şi el a venit cu întârziere la masă, fără să fi anunţat că întârzie şi a rămas nemâncat. Îi înțelegeam starea, dar era o regulă că dacă rămânea mâncare să fie dată supliment şi eu asta făcusem, mai ales că era fasole şi se dădeau în vânt militarii după fasolea făcută de fruntașul Cioară. Inervat, tipul mă anunță că-mi dă trei zile de arest, fără să-şi dea seama că eu aveam funcţie mai mare decât el, eram pe funcţie de plutonier major. Scandalul a fost curmat de sergentul Fulger, care tocmai a intrat şi el prin control la cantină. Mi-a luat apărarea şi l-a amenințat pe caporal cu arestul.
Au ajuns la mâna mea
• Nu a trecut mult timp de la opresiunile celor de la plutonul de care aparțineam şi s-au petrecut câteva evenimente care m-au pus în lumină şi pentru care considerația acelor oameni, pentru mine, a devenit mare şi am fost scutit de corvezi suplimentare. Era la începutul primăverii anului 1960. S-a abătut asupra subunității o gripă severă. Au venit la infirmerie aproape toţi băieţii care mă sâcâiau şi i-am supus la tratament responsabil, cu Oleu Camforat, Pneumosept, Penicilină, Aspirină, ventuze, frecții, băi calde la picioare şi i-am adus repede la starea bună. Atât caporalul Mircea cât şi fruntașul Erhan şi-au cerut scuze pentru felul în care se comportase cu mine până atunci şi m-au asigurat că voi fi respectat, întrucât merit.
• Într-o zi a venit la dispensar un vlăjgan, mecanic auto,
care din neatenție la rotirea manivelei pentru pornirea mașinii, fără să scoată din viteză, a fost pleznit de manivelă, producându-i spintecarea buzei cam pe 2 cm. Era foarte speriat şi buza îi flendurea, o parte în sus şi alta în jos. Cerea să fie chemată salvarea. L-am liniştit şi m-am surprins pe mine cum de am reacționat aşa de prompt şi profesionist. Am sterilizat trei copci şi o pensetă, prin flambare cu flacără de spirt, am aşezat cu atenţie cele două segmente al buzei de jos şi clic, clic, clic, am strâns cele trei copci în aşa fel încât să se fixeze optim, şi să evit formarea de cicatrice vicioasă. I-am atras atenţia ca trei zile să evite forțarea buzei şi să consume numai lichide. Cu lacrimi în ochi şi cu oarecare neîncredere că se va face bine, camaradul a plecat în treaba lui, cu indicațiile mele. Am fost plăcut surprins când după trei zile a venit la scoaterea copcilor şi nu ştia cum să-mi mulțumească pentru eficiența intervenției mele. Cred că a dus vestea printre colegi despre pățania lui şi isprava mea, întărindu-le încrederea şi respectul faţă de mine.
- Stai, cine vine! Stai că trag! -Soldatul Goia
Pe vremea când efectuam gărzi în curtea subunității am avut două situaţii comice, dar care puteau deveni tragice dacă acționam precipitat. Aflându-mă în post într-o noapte întunecoasă, a apărut o siluetă care se strecura pe sub gardul de sârmă ghimpată. M-am aruncat în groapa de protecţie şi am strigat: „Stai, cine vine?!” Silueta s-a oprit, apoi s-a mișcat din nou. Am strigat: „Stai că trag!” şi după un timp, care mi s-a părut imens, am auzit o voce slabă: „Soldatul Goia”. I-am recunoscut vocea şi i-am spus să înainteze. Am aflat că simpaticul ardelean Goia era criță şi putea să se termine rău peripeția lui.
- Stai, cine vine! Te rog să-mi spui cine ești!
În altă noapte a apărut în faţa porţii o siluetă, m-am aruncat în groapă şi am strigat: „Stai, cine vine?!” Silueta a înghețat şi nu mai ştiam ce să fac, intrând la idei. Mi-am amintit că un alt coleg fiind de gardă şi văzând că silueta nu răspundea la somație şi înainta, a fost nevoit să tragă şi după alarmă a aflat că împușcase unul dintre măgarii subunității. Am somat încă odată cu invitația: „Te rog să-mi spui cine eşti!” şi o voce sugrumată mi-a răspuns. Am dedus că e marinarul care era repartizat pe lângă subunitatea noastră. L-am rugat să-şi lumineze faţa şi mi-a spus că nu are chibrit. I-am spus să înainteze, dar stăteam pregătit pentru o eventualitate cu cartușul pe țeavă şi degetul pe trăgaci. S-a apropiat, mi-a mulţumit pentru calmul de care am dat dovadă şi mi-a explicat o pățanie în care soldatul din gardă a tras şi i-a trecut cartușul pe la ureche, rămânând speriat de moarte. Umbla şi o legendă că anumiţi spioni se îmbrăcau în blană de câine şi se gudurau pe lângă santinele şi prin surprindere le atacau cu cuţitul, sau purtau grenade asupra lor cu care atacau depozitele de armament.
Subunitatea s-a mutat la Mihail Kogălniceanu.
Am rămas la Cărunta cu trei militari, pentru pază
A venit primăvara şi totul în jur radia de tinereţe. Subunitatea era înconjurată cu lanuri de grâu şi de porumb, de un verde copleșitor de plăcut. Lizierele de salcâmi au înflorit. Soarele îmbia la plecarea spre litoral. În jurul datei de 9 mai, am primit ordin să merg la regiment, la Cocargeaua, să aduc un lot de medicamente. Am mers şi am ales tot ce credeam că-mi va ajuta să asigur tratamente eficiente. Până atunci mai luasem medicamente de la Spitalul Garnizoanei Constanţa. Scriam o listă cu medicamentele necesare şi o doamnă doctoriţă, care avea consideraţie faţă de minusculul „doctoraș” care eram eu, mă servea cu o rețetă gratuită, pe care o ridicam de la farmacia spitalului. Am luat, în acea deplasare la Cocargeaua o valiză bună cu medicamente şi m-am întors la subunitate. Când am revenit la Cărunta am rămas mască. Subunitatea se mutase în localitatea Mihail Kogălniceanu şi am mai găsit doar trei militari: soldatul Pasat, care se ocupa cu dresajul câinilor şi cailor, fruntașul Cioară – bucătarul şi fruntașul Samson – zidarul. Împreună am format echipa de pază a subunității, devenită în rezervă. Au rămas în subunitate şi doi porci mari, bănuiesc că erau crescuți pentru comandant şi pentru plutonierul major Mihalcea. Pasat avea în grijă doi câini, rasa lup şi doi cai frumoşi, folosiţi până atunci la aprovizionare.
Cât era ziua de mare, admiram priveliștea şi ne suiam în punctul de observare de lângă stația radar, unde făceam plajă, iar noaptea căutam mai în secret posturi străine pe stația de recepție rămasă în grija noastră. Era foarte plăcut să merg cu Pasat şi câinii lui pe câmpul din jurul subunității şi să văd cum scotoceau în căutare de iepuri şi guzgani.
Călăria și pățania cu porcul
Cei doi cai din dotare erau tare frumoşi, un el şi o ea şi destul de cuminți. Pasat mă încuraja să mă urc pe iapă şi să merg, când la trap, când la galop. Era destul de greu în lipsa de experienţă şi prin faptul că nu aveam nici şa, nici hățuri, fiind nevoit să mă ţin de coamă. De fapt, Pasat mă urca pe iapă, el se urca pe armăsar şi dădea tonul la viteza cu care să se meargă.
Într-o zi ni s-a întâmplat că a dispărut un porc şi am fost nevoiţi să-l căutăm. Cred că Pasat ştia unde să caute porcul, probabil că i se mai întâmplase să dispară, aşa că am încălecat pe cai și am luat-o pe o cărare printre lanurile de porumb. Nu vedeam prea departe şi am mers fără a ști încotro vreo 10-12 km. şi am dat de o fermă de porcine. Am întrebat şi ni s-a răspuns afirmativ ceea ce ne-a bucurat mult căci altfel nu ştiu ce pedeapsă meritam. Drumul la întoarcere a fost de calvar. Porcul o zbughea aiurea prin porumb şi noroc de abilitatea de călăreț a lui Pasat, pentru a readuce porcul la potecă. Eu ţineam drumul pe potecă şi abia mă ţineam pe cal cu teama că pot pica şi cu dureri la șezut. Cu greu am reuşit să readucem porcul la subunitate şi apoi am constatat că aveam rosături la fund şi mă deplasam cu greutate, legănându-mă de pe un picior pe altul.
Am fost acuzat de ebrietate
Ca întâmplare, în seara aceleaşi zile au apărut la cazarma noastră patru ofiţeri superiori, dintre care şi un general. Am înţeles că se punea la cale transferarea terenurilor subunității către altă garnizoană. Ofițerii erau obosiți şi au cerut să li se pregătească paturile în camera de oaspeți şi să le fac baie caldă la picioare. Am făcut eu singur toate cele trebuitoare, întrucât eu răspundeam de baraca în care se afla şi camera de oaspeți, dar mă mișcam greoi din cauza rosăturilor la șezut. A doua zi au plecat oaspeții şi a apărut comandantul, căpitanul Anton, înfuriat tare. Ne-a dat adunarea pe platou, în faţa punctului de comandă şi a cerut să iasă în faţă cel care a fost beat în ziua precedentă. Am făcut un pas în faţă şi am raportat situaţia, că am mers cu calul să căutăm porcul şi am rosături la șezut, din care cauză mă mișc foarte greu. Din mina încruntată a comandantului, deodată răsare soarele şi a început să râdă în hohote, dându-ne tonul şi nouă.
Asigurarea subzistenței
Cât timp am avut cu noi pe bucătarul Cioară, el mai avea câte ceva prin magazia de alimente şi nu pot uita, în mod deosebit, fasolea gustoasă pe care ne-o pregătea, renumita fasole de cazarmă. De fapt aveam şi o subzistență pentru patru persoane la o unitate de infanterie de lângă Palas, cam la 5 km distanţă faţă de locația noastră. Mergeam cu rândul să ne luăm porțiile de mâncare şi eram mulţumiţi că primeam mai mult decât rația normală.
- Nu cumva ești sora mea!?
Începând de prin luna mai am reuşit să ieșim prin oraş căci am primit de la „micimanul” Mihalcea ordin de serviciu permanent. Ce întâmplare, întâmplăcioasă, am avut pe la sfârşitul lunii mai! Mă plimbam pe stradă prin Mamaia şi mi s-a părut că văd în faţa unei vitrine pe surioara Olica. Era cu spatele la mine şi nu eram sigur de impresia mea, totuşi în mod spontan am bătut-o pe umăr şi am întrebat: „Nu cumva eşti sora mea?” Stupoare, minune Dumnezeiască, chiar sora mea era. Nu pot descrie bucuria care m-a apucat. Eu mă plimbam cu un camarad, Mihăescu, oltean zdravăn, dar cu mare sensibilitate sufletească. Sora mea era însoţită de soţul ei Nicu, de cumnați şi cumnate. Am mers împreună să facem o baie în mare şi a fost foarte plăcut jocul cu valurile. Am făcut şi câteva poze care să imortalizeze fericirea trăită atunci.
|
|
|
|
Baie la Mamaia cu sora, Olica şi rudele ei din Bucureşti. |
|
|
|
|
|
Baie la Mamaia cu sora, Olica |
|
În acea vară a venit pe la Cărunta şi medicul regimentului Cocargeaua, care s-a cazat câteva zile împreună cu fratele mai mic, pentru a-şi face un sejur la mare, apoi şi-a lăsat fratele în grija mea pentru vreo zece zile. Medicul a prins oarecare simpatie faţă de mine şi mi-a promis că-mi dă postul de instructor sanitar de la Garnizoana de Aviaţie Mihail Kogălniceanu.
Turma lui nea Florea
Pe la mijlocul verii, comandantul a aprobat unui oier particular, Florea, din Palas, să-şi adăpostească turma de cca 150 oi în incita cazărmii. Turma era păstorită de un tinerel, simpatic şi forțos, de 18 ani şi din când în când mai venea un macedonean cam stafidizat şi hâtru. Garajul camioanelor a devenit adăpost de oi, iar întreaga subunitate Cărunta era o adevărată stână. S-a înfiripat o puternică prietenie între noi, militarii şi tinerelul cioban. Din acel moment aveam lapte de capră şi caș după gustul inimilor noastre, iar pastramă de câteva ori mai în toamnă, când era lansat şi tulburelul. Făceam cu ciobănașul fel şi fel de confruntări sportive, căci şi el era ahtiat în a-şi manifesta capacitățile fizice şi a-şi consuma energiile în mod plăcut. Făceam concursuri cu haltere improvizate, ne luam la trântă, concursuri de alergări. Şi eu eram foarte ambițios şi nu mă dădeam bătut. Am făcut cu ciobănașul şi cu Samson, o alergare de la Cărunta până la Palas, 5 km. Cam după un km. ei au cedat, iar eu, cu ambiţia care mă caracteriza am continuat să alerg, ignorând sufocarea ce mă cuprindea şi am ajuns primul la Palas, iar ei au sosit după 20 minute. Eram mândru de capacitățile mele fizice şi visam să ajung un mare atlet.
Macedoneanul mucalit
A mai lucrat la stână și un macedonean. Macedoneanul, oier bătrânel, cu aspectul de actor din filmele western, avea un șarm deosebit cu basme şi legende. Am reținut şi am transmis multora de-a lungul vieţii povestea cu un ţigan care a făcut o plimbare prin Turcia: „Un ţigan a plecat în Turcia şi cum îşi căuta el rostul, a trecut pe lângă o înmormântare. Curios, nevoie mare, se cam băga să prindă şi el o ciozvârtă de carne, dar mesenilor nu le-a convenit intrusul şi i-au zis cam aşa: „Icsâ chinâ dâc!”. Mai umblă el, cât mai umblă şi vede o nuntă. Se bagă printre nuntaşi urmărind să apuce şi el ceva, dar socrul mare îl admonestează cu acelaşi „Icsâ chinâ dâc!”. O ia iar la picior şi dă de un botez. Aşa cum îi era obiceiul îşi bagă nasul prin bucatele observate, pentru care mai primeşte un „Icsâ chinâ dâc!”. Considerând că aia este limba turcă şi că deja o ştia, se reîntoarce acasă la mamă-sa şi tată-său. Încearcă părinţii să vorbească cu el, dar el avea o singură replică: „Icsâ chinâ dâc!” S-a suit în pat, călare pe câteva perne şi o ţinea întruna cu „Icsâ chinâ dâc!” Văzând părinţii că nu o scot la capăt cu el se adresează lui Hogea din sat, care ştia turcește. Vine Hogea şi încearcă să vorbească pe turcește cu Ion, el o ţinea mereu cu „Icsâ chinâ dâc!” Se inervează Hogea şi jap, jap, jap, câteva palme. Începe Ion a striga: „Sări mamă, sări tată că mă omoară!” Bagă taică-său capul pe uşă şi zice: „Dă-i, dă-i c-a început s-o rupă românește!”. Avea de ce să-l pălmuiască Hogea, căci ceea ce rostea ţiganul, pe românește se traducea: „ Hai sictir măgarule!”
Paza alături de un oltenaș fricos
Cam la sfârşitul verii au fost lăsaţi la vatră militarii din anul III, deci şi Cioară şi Samson, iar peste încă o luna a plecat Nelu Pasat. A fost repartizat în loc un soldat de anul I, oltenaş fricos şi prevenitor. Dormitorul ni l-am instalat în Punctul de Comandă, pentru că avea mai multe ieșiri (gen vizuină de vulpe) şi ne dădea siguranță împotriva eventualilor intruși. Uneori i se părea că aude zgomote afară şi atunci ne luam puştile încărcate şi ieşeam pe geamurile laterale. De fiecare dată constatam că alarma era falsă. Cred că oltenaşul era şi cam negru la suflet căci şi-a creat o satisfacție din a împușca cei doi câini care erau aciuați pe acolo.
Pentru avizul dat de comandant lui Florea să-şi astruce oile în cazarmă, am discutat cu oierul să pregătească pentru comandant şi miciman câte o putină de brânză şi m-am convins că s-a ţinut de cuvânt.
Oportunismul „micimanului” Mihalcea
Micimanul Mihalcea a simţit că se poate căpătui şi cu altceva din jurul Căruntei şi ne-a sugerat că ar vrea, pentru el şi căpitanul Anton, câţiva saci cu ştiuleţi de porumb. În zorii unei zile de toamnă, când porumbul era învârtoșat, am ieşit împreună cu camaradul meu la vânătoare de ştiuleţi, având şi armele cu noi pentru a impresiona în caz că eram surprinși de paza C.A.P.-ului. Am îndeplinit misiunea şi mare i-a fost bucuria micimanului când s-a văzut cu sacii în maşină. Avea micimanul multă încredere în mine. M-a chemat chiar şi acasă pentru a-i acoperi casa cu carton asfaltat. Nici nu ştiu cum de m-am priceput, dar am reuşit. Avea el şi o vorbă șugubeață cu mine: „Iordache, mă criminalule, ce faci mă criminalule?!”
Tratatul cu bătrânul paznic la via CAP-ului
Deşi am rămas numai doi militari la subunitatea în rezervă, am păstrat alocate patru porţii de hrană. Ne-a fost de mare folos acel surplus de hrană, căci toamna, pe când au început să se coacă strugurii, am putut să ne apropiem de un moșulică, paznic la via colectivului din Palas. Noi îi lăsam câte o porție de mâncare, ceea ce era mană cerească pentru el şi ni se permitea să ne înfruptăm cu struguri, spunându-ne că putem lua câţi vrem, că el nu ne vede, dar să ne ferim de cei care ar putea să vină pe acolo din partea C.A.P.- ului. Erau soiuri diferite de struguri şi eu mă dădeam în vânt după tămâioasă albă, dar pentru a face ceva must am cules o oală mare de struguri negri şi am făcu vreo 30 litri de must, care în câteva zile a devenit vin. Au venit şi câţiva camarazi de la unitatea de bază, Mihail Kogălniceanu şi s-au bucurat de plăcerea vinului nostru.
Pregătirea pentru diferențe de liceu
În toamna acelui an m-am dat pe lângă Liceul Mircea cel Bătrân, din Constanţa şi m-am interesat cum pot da diferenţele de liceu, având în vedere că eu aveam la bază Şcoala Medie Tehnică Sanitară. Am fost îndrumat la ce obiecte trebuie să susțin diferențe, mi-au prezentat şi un program de pregătire gratuită, pe care-l fac profesorii pentru examenele de diferențe şi mi-au recomandat un elev din anul terminal pentru consultații la Matematică. După cât mi-aduc aminte elevul se numea Mirică, un băiat înalt şi mintos. Îi plăteam câte 10 lei pe oră şi el era tare bucuros că poate să câştige prin munca lui câţiva lei, de buzunar.
Am prins iarna la Cărunta şi în maghernița noastră, ascunsă în Punctul de Comandă, am început să învăț la lumina unui felinar aproape orb şi în decembrie am susţinut cele două examene de diferență pentru clasa a VIII-a (Limba Română şi Geografia), apoi în ianuarie cele trei examene de diferență pentru clasa a IX-a (Limba Română, Matematică şi Geografie). În aceeaşi perioadă am contractat Zona Zoster şi mă tratam singur cu Alcool Iodat. Îmi mai alinam mâncărimea şi durerea, frecându-mi spatele de o sobă fierbinte la unitatea de artilerie la care aveam subzistența de hrană.
|
|